Îndepărtarea vălului

Am urmărit odată la televizor o operaţie de cezariană pe unul din canalele educative menite să ne înveţe unele lucruri necesare supravieţuirii. Îi mulţumim Domnului pentru televiziunea prin cablu!

Am văzut pe acelaşi post şi o operaţie estetică, în care medicii îndepărtau stratul de piele de pe faţă, aspirând o grămadă de celulită. Nu ştiu ce fel de celule sunt acestea, însă apoi am văzut că au aspirat un strat de grăsime. Mi s-a părut că ar fi trebuit să lase neatinse celulele suple, îndepărtându-le doar pe cele grase, dar cred că ştiau bine ce făceau.  La  asemenea procedee recurgem pentru a arăta mai bine, dar credeţi-mă, am avut din plin ocazia de a înţelege zicala „frumuseţea nu este mai adâncă decât pielea”.

Naşterea bebeluşului însă, m-a impresionat şi mai mult. Aveam impresia că se taie doar pielea puţin şi copilul sare afară. Nici pe departe! Pur şi simplu au întors-o pe dos pe biata femeie, scoţând afară lucruri de care nici măcar nu ştiam că există (!) – ovare şi altele asemănătoare. Când au ajuns în cele din urmă la copil, tot ce au putut face a fost să-l tragă afară. Nu înţeleg de ce micuţul s-a lăsat atât de greu scos afară. Dacă ar fi văzut priveliştea pe care o vedeam eu, precis ar fi vrut să iasă cât mai repede.

Oricum, fiecare dintre noi trebuie să fim informaţi în aceste domenii, iar dacă se întâmplă să citim o carte, obişnuim să ne asigurăm că autorul are o pregătire bună, multilaterală. Nu mai avem nevoie de scriitori mediocri.

Poate vă întrebaţi în ce mod se pot asocia cele relatate cu lucrarea de mijlocire. Biblia afirmă că există un văl în mintea necredinciosului care îl împiedică să înţeleagă evanghelia cu claritate.

Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu (2 Cor. 4:3, 4).

Cuvântul „văl”, care în limba greacă este kalupsis, înseamnă „a ascunde, a acoperi, a învălui”. Imaginea cojii care înveleşte copacul şi a pielii care acoperă corpul omenesc m-a ajutat să înţeleg acest termen cu uşurinţă.

Cuvântul pentru „revelaţie”, folosit în Noul Testament, este kalupsis, care împreună cu prefixul apo formează apokalupsis. Apo înseamnă „afară sau mai încolo”. Prin urmare, revelaţia se poate defini ca dezvăluire sau descoperire. Pe măsură ce urmăream intervenţiile acelea chirurgicale, revelaţia despre interiorul corpului omenesc – sau cel puţin despre o parte a acestuia – creştea.

Vălul din mintea necredinciosului

Acest capitol înfăţişează lupta spirituală pentru cei pierduţi, fiind, poate, cea mai importantă parte a cărţii. Scopul principal al capitolului precedent a fost de a ne pregăti pentru acesta şi a ne arăta că avem un rol important în îndepărtarea vălului din mintea necredincioşilor. 2 Corinteni 10:4, pasaj pe care îl vom dezvolta mai târziu, vorbeşte de întărituri care fac parte din vălul acesta. Întăriturile sau fortăreţele nu sunt demoni, ci locuri din care aceştia domnesc, menirea noastră fiind aceea de a le distruge.

Vom examina îndeaproape câteva cuvinte din aceste două pasaje pentru a înţelege mai bine mesajul. În 2 Corinteni 4:3-4 ni se vorbeşte despre un văl care acoperă mintea necredincioşilor şi îi împiedică să vadă clar lumina evangheliei. Este important de remarcat că ei nu văd evanghelia pentru că n-o pot vedea şi n-o înţeleg pentru că n-o pot înţelege, având o imperioasă nevoie de descoperire, ridicare a vălului – de revelaţie.

Recent, mă aflam cu un prieten în Alaska. Acesta mi-a povestit despre un alt prieten al său căruia îi mărturisise despre Isus. Apoi mi-a spus: „Este întocmai  cum  spui tu, Dutch. Omul acesta mi-a spus într-o zi următoarele cuvinte: ‘Ştiu că există un înţeles în ceea ce susţii, deoarece efectul pe care-l are credinţa în viaţa ta este extrem de vizibil, dar eu nu-l pot înţelege în întregime’” (evidenţierea cuvintelor îmi aparţine).

În trecut mi-a fost foarte greu să înţeleg de ce unii oameni auzeau, ca apoi să respingă mesajul puternic al evangheliei. Acum mi-am dat seama de ce. Când îl „auzeau”, la urechile lor ajungea ceva diferit de ceea ce auzeam eu, nu vedeau ceea ce vedeam eu şi nu înţelegeau ceea ce înţelegeam eu. Ceea ce auzeau ei era filtrat printr-un sistem de credinţe – un fel de un văl care îi făcea să recepteze un mesaj total diferit. 2 Corinteni 4:4 afirmă: „ca ei să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (evidenţierea cuvintelor îmi aparţine). Pur şi simplu nu văd aceeaşi „imagine” a lui Hristos pe care o vedem noi. Pentru a-L vedea cu claritate, trebuie să-L iubeşti şi să-L doreşti. Vom descrie mai detaliat pe parcursul acestui capitol unele dintre componentele acestor „întărituri”. La acest punct însă, este important să stabilim existenţa acestui aspect.

O perspectivă distorsionată

Această percepţie greşită a necredinciosului este bine ilustrată în povestirea unei femei care conducea într-o seară singură spre casă, când a observat că un bărbat dintr-un camion uriaş o urmărea. Devenind din ce în ce mai înfricoşată, a mărit viteza, încercând să scape de urmăritorul ei, dar fără nici un rezultat. În cele din urmă a reuşit să iasă în strada principală, dar camionul a urmat-o peste tot, aprinzând chiar şi farurile, pentru a avea vizibilitate mai mare.

Îngrozită, femeia a virat într-o staţie de autoservice, a sărit din maşină şi a fugit înăuntru, ţipând. Şoferul camionului a fugit la maşina ei, şi smucind uşa din spate, a tras afară un bărbat care se ascundea pe podeaua maşinii, chiar în locul din spatele ei.

Doamna cu pricina fugea practic de salvatorul ei! Şoferul de camion, care se afla destul de sus pentru a vedea scaunul din spate, a presupus că individul acela era un violator şi a urmărit-o pentru a-i salva viaţa, chiar cu riscul de a şi-o pierde pe a lui.

Asemenea impresiei acestei doamne, şi perspectiva necredincioşilor este distorsionată. Oamenii fug de Dumnezeu care doreşte să-i salveze de la distrugere. Aceia dintre noi care-L cunosc, recunosc că Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi. Cu toate acestea, când păcătoşii aud despre un Dumnezeu iubitor care le doreşte binele suprem şi a murit pentru a li-l oferi, adesea văd în aceasta doar o pierdere sau lipsă de împlinire.

A lăsa Lumina să pătrundă

Cuvântul „lumină” din 2 Corinteni 4:4 este photismos şi înseamnă „iluminare”, fiind similar celui din Efeseni 1:18, photizo – care se referă la „iluminarea ochilor inimii” sau la „a lăsa lumina să pătrundă”. Cuvintele „foto” şi „fotograf” derivă din aceste cuvinte greceşti. Ce se întâmplă când cineva face o poză? Aparatul de fotografiat permite pătrunderea luminii, care aduce cu sine imaginea. Dacă obturatorul este închis, aparatul nu va putea prelua nici o imagine, indiferent cât de frumoasă sau sofisticată ar fi.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în sufletele oamenilor şi este ceea ce spun aceste două versete din 2 Corinteni 4, care parcă ar conţine un limbaj de specialitate. Nu contează cât de glorios este Isus sau cât de minunat este mesajul nostru, dacă vălul (obturatorul) nu este îndepărtat, nu va fi nici o imagine (fotografie) a lui Hristos.

Oh, uneori îi facem pe oameni să spună rugăciunea mântuirii, fără a fi avut în prealabil o adevărată revelaţie (descoperire), şi această abordare nu este, de obicei, urmată de nici o schimbare. De aceea statisticile declară că mai puţin de 10 % – uneori numai 3 % – din cei „mântuiţi” în America devin adevăraţi ucenici ai lui Hristos. Motivul este absenţa unei adevărate pocăinţe biblice, care poate surveni numai în urma revelaţiei biblice.

Pocăinţa nu înseamnă „o schimbare de direcţie”. Pentru aceasta se foloseşte cuvântul epistrepho din greacă, adesea tradus prin „convertit” sau „întors” şi descrie rezultatul pocăinţei. Pocăinţa – metanoia – înseamnă, de fapt, „o nouă cunoaştere sau înţelegere” – o schimbare a minţii.

În context biblic, pocăinţa este o nouă înţelegere care coboară de la Dumnezeu sub forma unei descoperiri (revelaţii), făcând posibilă inversarea efectelor păcatului lui Adam. Umanitatea şi-a ales propriul fel de înţelepciune, propria cunoaştere a binelui şi răului, a ceea ce este corect şi greşit şi are nevoie de o nouă cunoaştere – care vine de la Dumnezeu. Pavel a afirmat, în Faptele Apostolilor 26:18, că a fost chemat „să deschidă ochii” neamurilor – să le ilumineze, să îndepărteze vălul din mintea şi de pe ochii lor, să le dea revelaţia care duce la pocăinţă – pentru a se întoarce (epistrepho) de la întuneric la lumină.

Informaţie versus revelaţie

Trebuie  să înţelegem –  şi mi-e teamă că cei mai mulţi n-o fac – diferenţa dintre informaţie şi revelaţie. Informaţia ţine de minte; revelaţia biblică, însă, implică şi afectează mintea, dar îşi are originea în inimă. Puterea spirituală este eliberată numai prin cunoaşterea revelatorie. Cuvântul scris (graphé) trebuie să devină cuvântul viu (logos). De aceea, noi, credincioşii, nu trebuie doar să citim, ci să şi medităm asupra Cuvântului, rugându-ne asemenea psalmistului: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale legii Tale ” (Ps. 119:18). Cuvântul „deschide”, galah, înseamnă şi „a dezvălui sau a descoperi” – revelaţie.

Informaţia poate fi receptată imediat, dar revelaţia este întotdeauna rezultatul unui proces. După cum o demonstrează pilda semănătorului, întregul adevăr biblic ne este prezentat sub forma unei seminţe. La începutul umblării mele cu Domnul, deveneam foarte frustrat, deoarece adevărurile minunate, pe care le auzeam predicate de învăţători renumiţi ai credinţei, păreau să nu funcţioneze în cazul meu. Când auzeam învăţăturile, acestea mi se păreau extrem de interesante şi pline de putere. Obişnuiam să părăsesc de fiecare dată întâlnirile spunând: „Niciodată nu voi mai fi la fel!” După câteva săptămâni sau luni, continuam să rămân acelaşi.

Când m-am plâns înaintea lui Dumnezeu, cerându-I să-mi spună ce se întâmpla, Domnul mi-a răspuns într-un mod care mi-a schimbat radical viaţa: Fiule, adevărul, în totalitatea lui, îl primeşti sub forma unei seminţe. Deşi poate fi fruct în persoana care îl împărtăşeşte, în tine este numai o sămânţă. Dacă va aduce sau nu roadă, depinde de ceea ce faci cu el. Seminţele informării spirituale trebuie să devină roade care produc revelaţii.

Cunoaşterea sau informaţia singură, atât de glorificată de om, reperul de la care oamenii şi-au început căutarea sensului, încă de la cădere, nu poate duce la mântuire şi la o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu. Isus le-a spus fariseilor: „Voi cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39).

Fariseii cunoşteau Scripturile (graphe)  probabil mai bine decât tine şi mine, dar nu-L cunoşteau pe Dumnezeu. Foarte mulţi teologi ai zilelor noastre cunosc Scripturile în amănunţime dar, în schimb, nu-L cunosc pe Dumnezeu prea bine. Poate unii nu-L cunosc deloc.  N-ar putea să stea liniştiţi în prezenţa Sa două ore, fără a se plictisi de moarte. Au multă informaţie, dar puţină revelaţie sau chiar deloc. Revelaţia transformă Scriptura în „duh şi viaţă” (Ioan 6:63), făcându-ne vii.

De ce este acest aspect atât de important? Pentru că scurtcircuităm procesul de schimbare a lui Dumnezeu în viaţa noastră şi astfel, scurtcircuităm şi rezultatele. Numai revelaţia ne conduce la credinţă biblică şi la o schimbare adevărată. În absenţa ei, nu facem decât să apelăm la mintea căzută, egoistă, umanistă, care întotdeauna se întreabă: „Ce avantaj am?” Când avem această mentalitate, folosindu-ne de înţelepciunea umană şi de intelect, predicăm adesea un mesaj umanist, o evanghelie de tipul: „Ce le-ar plăcea să audă?”, producând, în cel mai bun caz, convertiţi plini de umanism şi egoişti.

Dar dacă, pe de altă parte, predicăm o evanghelie curată, care include pocăinţa şi dăruirea de sine (domnia lui Hristos), necredincioşii o vor respinge cu siguranţă, afară de cazul în care primesc revelaţia biblică. Ca să spunem lucrurilor pe nume, evanghelia noastră li se pare celor necredincioşi adesea ridicolă şi idioată: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” (1 Cor. 2:14). Cuvântul „nebunie” este moria în original, de unde vine şi cuvântul ”moron” [în limba engleză: imbecil, cretin, idiot – n. tr.].

Naşterea adevăratei pocăinţe

Care este soluţia? Trebuie să-I acordăm Duhului Sfânt timpul necesar pentru a naşte adevărata pocăinţă în oameni, prin revelaţia dăruită de Dumnezeu, care are darul de a produce creştini centraţi pe Dumnezeu şi nu pe sine. Dumnezeu e martor că nu avem nici o problemă în a accepta cu uşurinţă şi în a folosi oamenii din ultima categorie, mai ales în America.

Cu doi sau trei ani în urmă o doamnă, pe care o vom numi Sara, mi-a relatat cum obişnuia să se roage pentru sora şi cumnatul ei. Deşi aceştia doi erau, în general, oameni simpatici, „se comportau foarte anti-creştin, erau cei mai mari prigonitori spirituali ai mei şi ai soţului meu, ne batjocoreau şi râdeau pe seama noastră”.

Sara se rugase pentru ei 20 de ani, fără ca aceştia să fi arătat vreun interes oarecare faţă de evanghelie. „Datorită atitudinii lor faţă de Dumnezeu şi de evanghelie”, admite Sara, „începusem să am o atitudine critică faţă de ei. Aceasta purta numele de mândrie religioasă, şi aveam să constat, mai târziu, că rugăciunea pe care o făcusem pornise întotdeauna dintr-o motivaţie greşită”.

Poate trebuie să-ţi ierţi soţul/soţia,  copilul şi orice persoană apropiată,  înainte ca Dumnezeu să te poată folosi în eliberarea lui sau a ei

După ce m-a auzit învăţând despre mijlocire, speranţa Sarei a fost reînnoită, în vreme ce Duhul Sfânt i-a adresat următoarea întrebare: Când te vei ruga cu adevărat pentru familia ta? Ea şi-a schimbat atitudinea, curăţându-şi inima, şi iertându-i pentru indiferenţa lor faţă de Dumnezeu. Apoi a început să se roage cum am învăţat-o.

Înainte de toate, a trebuit să se confrunte cu propriile-i resentimente şi să adopte o nouă atitudine, aceasta fiind o lecţie şi pentru noi. Starea inimii noastre Îl împiedică adesea pe Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni. Nu vi se pare ironic şi tragic faptul că propriul nostru păcat poate împiedica răspunsul la rugăciunile pe care le înălţăm pentru un alt păcătos? Isus a spus: „Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7:5). Poate trebuie să-ţi ierţi soţul/soţia, copilul sau pe cel iubit, înainte ca Dumnezeu să te poată folosi în eliberarea lui sau a ei.

Sara îşi aminteşte că s-a rugat în mod specific pentru câteva lucruri şi în special pentru „îndepărtarea vălului de pe ochii lor, ca să poată vedea şi înţelege adevărul evangheliei”. Ea s-a mai rugat ca ei „să vină împreună la Hristos, pentru ca cel necreştin să nu-l persecute pe celălalt”. 

După două luni – amintiţi-vă că înainte de a aplica aceste principii şi de a-şi purifica inima, se rugase timp de 20 de ani – Sara a sunat-o pe sora ei şi a auzit o relatare uimitoare: în acea zi, cumnatul ei se trezise cu dorinţa de a merge la biserică (deşi niciodată până atunci nu o mai făcuseră). Au găsit, deci, o bisericuţă şi în timpul chemării la altar, amândoi şi-au dăruit vieţile lui Hristos. Apoi şi-au cerut scuze Sarei pentru modul în care o trataseră – atitudinea lor fiind acum total schimbată. Ei continuă şi astăzi să umble cu Domnul. Nouă luni mai târziu şi tatăl Sarei avea să-L primească pe Domnul.

Acest mod de rugăciune va aduce roade şi în cazul tău!

Orbiţi de mândrie

În ce fel întunecă Satan mintea necredinciosului? Ce anume facilitează apariţia acestui văl? Cred că Domnul mi-a arătat o cheie valoroasă, când am descoperit înţelesului cuvântului tuphloo – „orbit” din 2 Corinteni 4:4. Orbirea înseamnă o „amorţire a intelectului; o întunecare”.

Rădăcina cuvântului, tupho, înseamnă a scoate fum, iar termenul orbire din acest pasaj se poate descrie ca o perdea de fum care înnourează şi întunecă atât de tare cerul, încât ne împiedică să avem o vedere clară. Această explicaţie mi s-a părut acceptabilă, deşi nu părea să descrie totul. Atunci am făcut o descoperire fascinantă.

Mi-am dat seama că din aceeaşi rădăcină provine şi cuvântul tuphoo, care se foloseşte pentru orgolios, mândru, îngâmfat, vanitos. Mi-a venit în minte imaginea unuia care „îşi dă aere”, ca un fum care iese în valuri şi se umflă. Când am făcut legătura între cuvintele orbire  şi  mândrie, am descoperit veriga care-mi lipsea. Mi-am dat seama imediat că păcatul mândriei a fost perpetuat în omenire prin Lucifer şi a fost folosit, în Grădina Eden, cu scopul de a-i orbi pe oameni. Am descoperit apoi că motivul principal al respingerii lui Hristos, fie prin înclinaţia de a face fapte bune, prezentă în cele mai multe religii false, fie prin simplul fapt că oamenii nu vor să accepte să le conducă viaţa altcineva, se datorează mândriei. Mândria este duşmanul principal a lui Hristos, şi va fi în cele din urmă înfrântă, când fiecare genunchi se va apleca înaintea Lui şi fiecare limbă va mărturisi că Hristos este Domn.

Căpitanul unui vapor a văzut într-o noapte întunecată lumini în zare şi a transmis mesajul: „Schimbă direcţia spre sud cu 10 grade”.

A primit răspunsul: „Schimbă tu direcţia cu 10 grade spre nord”.

Căpitanul mândru s-a mâniat, simţindu-se înfruntat, şi a trimis din nou acelaşi mesaj, însoţit de remarca: „Sunt căpitanul vasului!”

Răspunsul din nou a fost: „Schimbă direcţia cu 10 grade spre nord, sunt marinarul de rangul al III-lea, Jones”.

Căpitanul, gândindu-se că-l va nenoroci pe acest marinar insubordonat, i-a transmis al treilea mesaj: „Schimbă-ţi direcţia cu 10 grade spre sud. Sunt un vas de război”.

Răspunsul final nu a întârziat să apară: „Schimbă-ţi tu direcţia cu 10 grade spre nord. Sunt farul”.

Factorul mândriei bărbăteşti

Dumnezeu, lumina lumii, încearcă dintotdeauna să schimbe cursul umanităţii căzute. Oamenii aroganţi au ales să-şi conducă ei înşişi

 vieţile, cel mai adesea spre propria lor distrugere.

Factorul mândriei mi-a oferit un răspuns la întrebarea „de ce, peste tot în lume, am găsit mai multe femei care să-L fi acceptat pe Hristos, decât bărbaţi”. Ştiam că nu este din cauză că ar fi mai deştepţi, ci pentru că rădăcina mândriei este mai puternică în bărbaţi decât în femei. Cel puţin în marea parte a bărbaţilor; unii dintre noi, din clasa „ultra-smeriţilor”, nu mai avem nici o problemă cu aceasta.

Motivul pentru care mândria este mai puternică în bărbaţi este că lucrul care a fost cel mai puternic în noi, în formă pură, înainte de cădere, a devenit trăsătura cea mai puternică, într-o formă pervertită, după cădere. Motivaţia bărbaţilor care şi-a găsit împlinirea deplină în acoperire spirituală, hrănire, protejare şi îngrijire – conducere cu dorinţa şi scopul de a sluji – s-a schimbat în urma căderii.

Dorinţa de a conduce în sensul bun al cuvântului s-a transformat în dorinţa de a domina şi stăpâni, natura lor dăruitoare s-a transformat într-una acaparatoare iar umilinţa plină de siguranţă a devenit mândrie nesigură. Pentru a ne convinge cum ar trebui să conducem prin a sluji şi a proteja, putem arunca o simplă privire la Isus, care, în ciuda faptului că a condus şi a umblat într-o autoritate uluitoare, i-a slujit pe cei din jur cu atâta curăţie de inimă.

Consilierii vor sfătui întotdeauna mai multe femei decât bărbaţi, deoarece bărbaţilor le este atât de dificil să admită că au nevoie de ajutor. Femeile, de obicei, sunt primele care spun: „Îmi pare rău” sau „Am greşit”. Bărbaţii sunt mult mai competitivi. Femeile dăruiesc mai uşor şi sunt mai puţin egoiste. Cum se explică acest fapt? Prin factorul mândriei masculine.

Rugăciunea pentru cei pierduţi

Înţelegerea modalităţii în care mândria poate orbi reprezintă o cheie a rugăciunii pentru cei pierduţi şi se găseşte, însoţită de alte revelaţii importante, în 2 Corinteni 10:3-5:

Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.

Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.

Cei mai mulţi creştini au interpretat aceste versete, în special versetul cinci, ca pe o acţiune pe care o îndeplinim pentru noi înşine. Deşi nu am nimic împotriva acestei interpretări, contextul este acela al luptei spirituale pentru alţii. Traducerea Living Bible clarifică şi mai bine acest aspect. Pe măsură ce citiţi această traducere parafrazată, faceţi legătura şi cu referinţele şi implicaţiile rădăcinii mândriei pe care le-am analizat în textul din 2 Corinteni 4:4.

Deşi sunt o fiinţă umană obişnuită şi slabă, nu folosesc planuri şi metode omeneşti pentru a-mi câştiga bătăliile, nici arme făcute de mâna omenească, ci armele puternice ale lui Dumnezeu, care dărâmă întăriturile diavolului. Aceste arme pot să dărâme orice argument plin de mândrie care se ridică împotriva lui Dumnezeu şi orice zid care se înalţă pentru a-i împiedica pe oameni să-L descopere. Cu ajutorul acestor arme, îi capturez pe cei răzvrătiţi şi-i aduc înapoi la Dumnezeu, schimbându-i în oameni a căror dorinţă profundă a inimii va fi ascultarea de Hristos.

Pasajul acesta este fascinant şi plin de sensuri. Dacă studiem mai îndeaproape aceste versete, vom vedea că Domnul nu ne dă doar o soluţie la mândria omenească, ci identifică şi oferă remediul pentru alte aspecte ale acestei întărituri.

Observaţi, înainte de toate, că Dumnezeu ne spune ceva ce ar trebui să ne fie foarte clar: armele luptei noastre nu sunt supuse firii pământeşti. Aceasta înseamnă pur şi simplu că nu sunt omeneşti. Dumnezeu ştie că omitem adesea aspectele evidente, de aceea o şi afirmă cu claritate. Niciodată nu-i vom câştiga pe oameni la nivel intelectual, prin tehnici şi metode inovatoare, nici sâcâindu-i, punându-le bileţele în sandvişuri sau ocărându-i prin expresii de felul: „Când ai de gând să-ţi reglementezi relaţia cu Dumnezeu?”

Când abordăm oamenii prin mijloace umane, şi în special dacă insistăm, nu facem decât să înrăutăţim lucrurile, deoarece rădăcina mândriei din ei, care spune: Nu vreau ca cineva să mă controleze şi să-mi spună ce să fac, se ridică şi ripostează printr-o reacţie de apărare. Dacă atacăm mândria pe plan omenesc, nu facem decât să o întărim.

Detonantul sfânt al lui Dumnezeu

Pe de altă parte, noi avem arme care sunt „întărite de Dumnezeu” ca să dărâme întăriturile, numai de-am vedea acest lucru! Dumnezeu ne spune: „În loc să vă folosiţi armele voastre, vă dau voie să le folosiţi pe ale Mele. Ale voastre nu vor produce nici un fel de rezultate, ale Mele îşi ating întotdeauna ţinta”. Cuvântul „puternic” este dunatos şi este termenul folosit în Noul Testament pentru miracole. Aceste arme, întărite de Dumnezeu, vor produce miracole. Cuvântul mai este tradus şi prin „posibil”. Îmi place acest sens. Ai în viaţa ta o situaţie care pare imposibilă? S-ar rezolva aceasta printr-un miracol? Cu ajutorul acestei puteri, totul este posibil. Din acelaşi termen grecesc mai derivă şi cuvântul dinamită. Şi nu este nimic mai exploziv decât ea!

Această dinamită se foloseşte pentru „distrugerea fortăreţelor”, sau, potrivit traducerii King James, este în stare „să dărâme întăriturile”. Pentru „distrugere” sau „dărâmare” se foloseşte cuvântul din original kathairesis. Acest cuvânt important şi plin de putere are două sensuri înrudite. Primul este „a dărâma cu violenţă sau a demola” ceva. Prin folosirea armelor noastre încărcate cu această dinamită puternică, făcătoare de minuni, vom deveni agenţii care vor demola şi distruge cu violenţă fortăreţele lui Satan.

Îmi amintesc că am asistat în copilărie la dărâmarea unei şcoli vechi, făcute din cărămidă. Eram fascinat de lovitura constantă a mingii uriaşe de ciment, ataşată braţului uriaş al macaralei, care zdrobea pereţii şi tavanul, lăsând în urma ei mormane incredibile de moloz. Presupun că această imagine poate servi ca exemplu al luptei spirituale, prin care, în mod sistematic, distrugem întăriturile întunericului, lovitură divină după lovitură divină. De obicei, strategia constă în asalturi sistematice, succesive, neîntrerupte împotriva întăriturilor Satanei.

Totuşi, în urmă cu câţiva ani, am avut ocazia de a vedea demolarea unei alte clădiri uriaşe în Dallas, Texas. Acest edificiu era mult mai mare decât şcoala pe care o văzusem distrusă în copilărie, atingea mărimea unui întreg bloc de locuinţe sau cel puţin aşa mi se părea. Echipa responsabilă cu demolarea edificiului nu a mai folosit dispozitivul rotund de ciment, pe care-l văzusem în copilărie, pentru că ar fi durat zile întregi, ci dinamită, plasată strategic de experţi în locuri cheie, pentru a demola structura de bază în câteva secunde. Rezultatul a fost uimitor! Clădirea a fost dărâmată în mai puţin de 10 secunde.

Mi-ar place să cred că şi această imagine ilustrează mijlocirea. Deşi, în plan spiritual, nu vedem răspunsuri în secunde – putem plasa în mod strategic dinamita Duhului în zile, săptămâni sau luni. De fiecare dată când ne luăm armele spirituale şi le folosim împotriva întăriturilor duşmanului, plasăm minele în locuri strategice, şi mai devreme sau mai târziu, Detonantul Sfânt al Cerului va spune: „Destul!” Va urma, apoi, o mare explozie în duhul, urmată întotdeauna de prăbuşirea la pământ a unei întărituri şi de o persoană care va îngenunchea.

Paga Mariei

Eva Popham din Ohio mi-a împărtăşit următoarea mărturie, descriind experienţa prin care trecuse o doamnă pe care o ajutase:

Când împreună cu Sandra Sims am văzut-o pentru prima dată pe Maria în spital, era posedată de demoni. Ori de câte ori treceam pe lângă ea pe coridor, începea să tremure, să scoată sunete violente şi să spună: „Nu ştiu cine sunteţi. Nu ştiu pe cine reprezentaţi, dar nu vreau să vă mai văd pe aici”. Obişnuia să aibă un limbaj profan, dezgustător şi plin de obscenităţi.

Toţi cei din azil se temeau de ea. Nici unul din personalul de îngrijire sau asistentele nu intrau în camera ei fără însoţitori şi nimeni nu dorea să aibă grijă de ea din cauza comportamentului ei violent. Ca urmare, nu era foarte bine îngrijită. Când era absolut necesar să se intre în camera ei, mergeau mai multe persoane deoarece Maria nu permitea nimănui să o atingă sau să se apropie de ea.

Ne-am rugat şi am postit pentru ea, în mod constant. Ne-a luat cam două luni, până am reuşit să intrăm în camera ei. Ne-am rugat ca Dumnezeu să îndepărteze orice împietrire şi durere din inima ei (logismos), ca demonii să nu mai aibă de ce să se agaţe.

Dumnezeu  mi-a  arătat  că Maria  fusese abuzată în mod oribil în copilărie. L-am legat pe Satan, pentru a nu-şi mai exercita puterea asupra ei, şi i-am interzis să-i mai vorbească (noema). Am ridicat prin rugăciune un zid de protecţie în jurul ei, ne-am rugat lui Dumnezeu să-i dea vise şi viziuni, şi ca îngerii lui Dumnezeu să-i slujească. Am legat forţele răului care o cotropeau, paralizându-le.

Am continuat timp de opt luni să ne rugăm şi să postim pentru ea, slujind-o în mod regulat. În aceeaşi perioadă, am spus bisericii „Dragoste şi Credinţă” din Cincinnati, Ohio, de care aparţin, despre felul în care am reuşit să atingem inima Mariei, rugându-i pe toţi să continue să se roage pentru ea, ca voia perfectă a lui Dumnezeu să se facă în viaţa ei. Pastorul Mike a primit o fotografie a ei cu scopul de a se ruga peste ea. L-am legat pe Satan şi ne-am rugat ca toate uşile pe care acesta intrase în viaţa ei să fie închise.

Împreună cu Sandra, am continuat să o vizităm şi să ne rugăm pentru vindecarea rănilor ei. În cele din urmă, printr-un act al credinţei, a reuşit să dea drumul mâniei care i se acumulase în inimă (un alt logismos). A dorit să-şi schimbe viaţa, şi era întru totul posibil, deoarece duşmanul nu mai avea nici o întăritură în ea de care să se folosească.

După aproximativ două săptămâni, Maria şi-a dat viaţa Domnului! Astăzi ea este schimbată în mod dramatic: permite oamenilor să o iubească şi să o atingă; vocea ei devine din ce în ce mai plăcută şi mai calmă; este o diferenţă mare în felul cum arată acum, diferenţă vizibilă şi în fotografii. Este ca şi cum adevărata Maria, cea însoţită de prezenţa lui Dumnezeu, s-a trezit abia acum la viaţă.

Asistenta şefă ne-a invitat, pe Sandra şi pe mine, în biroul ei pentru a ne mulţumi că o ajutasem pe Maria. Ne-a relatat că  întreg  personalul  medical  nu  contenea să se întrebe ce i-am făcut, de arăta atât de diferit. Deoarece nu mai era violentă, surorile medicale au încetat să se mai teamă de ea şi au început să-i poarte de grijă cum trebuie.

Aleluia! Aceasta înseamnă paga sau demolare!

Pe măsură ce înaintăm, voi explica cuvintele pe care le-am scris cu caractere italice, logismos şi noema – deoarece sunt componente specifice ale întăriturii. Dar înainte, vreau să spun că, pe lângă demolare, mai avem un sens figurat interesant al lui kathairesis, şi anume „destituire din funcţie”! Este exact ceea ce urmărim!… O nouă Domnie… Un conducător diferit. Armele noastre, încărcate cu autoritatea lui Dumnezeu, pot face simţită zdrobirea capului şarpelui. Isus l-a zdrobit în mod legal; şi noi îl vom vedea zdrobit literal, prin rugăciunile noastre. Aleluia!

Fortăreaţa, închisoarea lui Satan din interiorul nostru

Dar ce înseamnă oare acest cuvânt „întăritură”, pe care-l folosim cu atâta uşurinţă, încoace şi încolo, în Trupul lui Hristos? Cuvântul este ochuroma în original, provine din rădăcina echo, care are înţelesul de „a avea sau a ţine”. Tradus „întăritură” sau „fortăreaţă”, înseamnă un loc din care se ţine ceva cu putere. Acelaşi cuvânt se foloseşte şi pentru fort, castel sau închisoare. 

Am văzut poze cu vizuini de vulpi sau tranşee săpate în grabă în vremuri de război pentru a menţine o poziţie. Aceasta înseamnă a menţine o poziţie. Pe de altă parte, am vizitat cu câţiva ani în urmă un castel imens, situat pe vârful unui munte din Salzburg, Austria. Cineva conducea acel teritoriu dintr-o fortăreaţă de necucerit, aşezată pe vârful dealului. Aceasta s-ar putea denumi o întăritură.

În esenţă, Satan are o poziţie fortificată în interiorul necredincioşilor, prin care îi ţine cu putere în starea de prizonieri, captivi, sclavi. Hristos a fost trimis să proclame slobozirea robilor de război (Luca 4:18).  Pot să vă garantez, însă, că această proclamare a libertăţii va fi făcută mai departe prin gura Bisericii!

Să ne referim acum la versetul 5 din 2 Corinteni 10, un verset extrem de important. Să-l citim din nou: „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”. Este important să ştim că „surparea” întăriturilor din versetul 4 şi „răsturnarea” din acest verset sunt sinonime.

Traducerea King James foloseşte sensuri diferite, şi anume: a „dărâma” şi a „demola”. Este necesar să ştim că în original este acelaşi cuvânt, pentru a ne da seama că Duhul Sfânt îndeplineşte acelaşi lucru. Versetul 4 ne spune că armele noastre, încărcate cu putere divină, pot demola întăriturile, în timp ce versetul 5 elaborează mai detaliat tipul întăriturilor pe care urmează să le demolăm. Cu alte cuvinte, El ne descrie exact ce înseamnă o întăritură sau o închisoare! Această informaţie dobândeşte o importanţă covârşitoare, pe măsură ce începem să ne angajăm în lupta pentru cei pierduţi.

El ne împărtăşeşte trei componente majore ale fortăreţei, lucruri pe care vom începe să le denumim şi să le demolăm pe măsură ce pledăm, cu armele noastre încărcate de putere divină, cauza diferitelor persoane. Cred că acelaşi procedeu se poate aplica şi grupurilor de oameni, dar contextul pare să indice în primul rând rugăciunea pentru persoane individuale.

Moduri de gândire

Primul aspect al întăriturii îl reprezintă „speculaţiile” – logismos. Acest cuvânt nu se referă la gândurile împrăştiate ale oamenilor, ci la raţiunea, înţelepciunea sau logica lor calculată. Cuvântul „logic” provine, de fapt, din greacă. Logismos este cantitatea întreagă de înţelepciune şi informaţie acumulată de-a lungul timpului, ceea ce crede cineva cu adevărat – modelul mental al unei persoane. Moffatt le denumeşte „teorii”. Umanitatea, înainte de cădere, şi-a primit înţelepciunea şi logica – credinţele – de la Dumnezeu. Acum, însă, conform pasajului din Iacov 3:15, ni se spune că ele vin de pe pământ, din suflet sau intelect, şi din partea demonilor.

Aceşti logismos includ filozofiile (cele identificate formal şi cele fără denumire), religiile, umanismul, ateismul, hinduismul, budismul, islamismul, rasismul, intelectualismul, iudaismul, materialismul, rădăcini ale respingerii, perversiunile – orice ar putea motiva o persoană să gândească într-un anume fel.

Cum orbesc aceşti logismos oamenii? În ce fel îi împiedică să vadă adevărul? Felul în care funcţionează mintea omenească ne ajută să înţelegem că, atunci când oamenii ascultă evanghelia, aceasta este deja filtrată, chiar înainte de a avea timp să gândească sau să raţioneze asupra ei, prin subconştient, unde este stocat întregul set de informaţii – inclusiv aceşti logismos. Aceasta înseamnă că necredincioşii nu aud ceea ce spunem, ci ceea ce spunem, plus ceea ce au crezut ei până acum.          

De exemplu, odată împărtăşeam evanghelia unei fete care fusese abuzată într-un mod oribil. „Dumnezeu este dragoste” i-am spus. „El te iubeşte atât de mult, încât L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru tine”.

Ea nu a auzit însă ce i-am spus, înţelegerea ei se limita la ceva de genul: „Da? Dacă El este dragoste, de ce a permis să fiu abuzată în acel fel? Nu pare a fi un Dumnezeu iubitor”. Acesta este un logismos – o credinţă, o filozofie, înţelepciunea şi logica ei proprie. Cineva va trebui să mijlocească pentru ea şi să ajute în acest fel la dărâmarea acelei întărituri.

Cu un alt prilej, m-am confruntat cu un alt logismos, al „băiatului de treabă”, un tip prea drăguţ, ca să considere că are nevoie de mântuire. „Eu sunt un băiat de treabă”, spunea el. „Nu-mi înşel nevasta, nu-mi bat copiii, nu mint, nu înjur şi nu fur. Nu cred că Dumnezeu m-ar trimite în iad”.

Cum răzbeşte evanghelia prin aceste argumente? Cu siguranţă, evanghelia adevărului are puterea de a dărâma unele dintre aceste întărituri, prin ungerea Duhului Sfânt. Dar, de obicei, durează o bună bucată de timp – dacă ai şansa ca oamenii să te asculte. Este mai înţelept să pregăteşti din timp terenul pentru primirea seminţei, dărâmând aceste întărituri.

Probabil ţi-ai dat seama ce fel de logismos se află în persoana pentru care te rogi. Dacă nu, cere-I Duhului Sfânt să ţi-i arate şi când o face denumeşte-i şi, citând textul din 2 Corinteni 10:3-5, spune: „În numele Domnului Isus Hristos, dărâm această întăritură a…” Fă-o zilnic, până ce persoana aceea vine la Hristos.

Toată mândria care se înalţă

A doua parte a întăriturii pe care trebuie s-o demolăm o constituie „orice înălţime” care se ridică împotriva cunoaşterii de Dumnezeu (v. 5). Cuvântul în greacă este hupsoma şi are aceeaşi rădăcină cu expresia Dumnezeul cel „Preaînalt”. Aceasta înseamnă, de fapt, „orice loc sau lucru înălţat” şi se referă la aceeaşi rădăcină a mândriei pe care o descoperim ascunsă în cuvântul „orbit” din 2 Corinteni 4:3,4. Este „cea mai mare înălţime” care a venit în lume la cădere, când Adam şi Eva au crezut minciuna „Veţi fi ca Dumnezeu” (vezi Gen. 3:5).

Omenirea, ca şi Satan, de altfel, a încercat să se înalţe pe sine într-o poziţie de egalitate cu Cel Preaînalt. Noi nu am devenit cei Preaînalţi, ci proprii noştri preaînalţi, plini de mândrie. Un dicţionar a definit termenul hupsoma prin „toată mândria care se ridică”. Cuvântul se referă la toate modelele mentale care se înalţă mai presus de cunoaşterea lui Dumnezeu.

Vestea bună este că putem distruge orice înălţime din oameni, prin război spiritual, în aşa fel încât să se poată smeri şi să-şi plece genunchii în faţa lui Hristos. Ascultaţi acest verset în traducerea Living Bible:

Aceste arme pot distruge fiecare argument plin de mândrie care se ridică împotriva lui Dumnezeu şi fiecare  zid care se înalţă pentru a-i împiedica pe oameni să-L găsească. Cu aceste arme putem captura rebeli, aducându-i înapoi la Dumnezeu, schimbându-i în oameni a căror unică dorinţă va fi ascultarea de Hristos (evidenţierea cu caractere italice aparţine autorului).

Îmi plac cuvintele „pot” şi „fiecare” din acest verset. Domnul nu ne urează noroc şi nu ne spune că vom câştiga din când în când. El ne face cunoscut faptul că putem zdrobi fiecare argument al mândriei şi fiecare zid; îi putem captura pe cei răzvrătiţi! Şi trebuie s-o facem!

Gânduri şi ispite

Luând în considerare al treilea aspect al întăriturii, Domnul ne îndeamnă să „facem fiecare gând rob ascultării de Hristos”. Cuvântul „gând” este noema şi înseamnă planuri, scheme, trucuri sau comploturi. Se referă la gândurile spontane şi la ispitele pe care Satan le foloseşte pentru a-i asalta pe necredincioşi, ca şi la schemele şi planurile pe care le foloseşte pentru a-i ţine în întuneric. În mijlocire, trebuie să declarăm cu tărie că orice armă a lui Satan va fi făcută fără putere. Trebuie să legăm planurile sale şi să stăm împotriva lor prin rugăciune. Putem şi ar trebui să ne rugăm ca necredinciosul să fie apărat de gândurile şi ispitele Satanei.

Marlena O’Hern din Maple Valley, Washington, se rugase pentru salvarea fratelui ei, Kevin, timp de 12 ani, fără nici un rezultat aparent. Obişnuia să se roage rugăciuni de tipul: „Doamne, vino în viaţa lui” sau „Doamne, revelează-i-Te”. Ca mulţi alţii, nu şi-a dat seama că există căi mai specifice de rugăciune.

Uneori, asemenea multora dintre noi, devenea frustrată şi încerca să ia lucrurile în propriile mâini, spunându-i fratelui ei lucruri de felul: „Trebuie să-ţi dai viaţa Domnului” sau „Trebuie să încetezi să mai faci ceea ce faci”. După cum se poate prevedea, acest mod de abordare ducea la amplificarea mândriei şi răzvrătirii în Kevin, înrăutăţind lucrurile. „Apoi simţeam că am eşuat” spunea ea.

„Kevin era pe drumul pierzării. Avea probleme majore, inclusiv dependenţă de droguri, depresii şi o mânie foarte puternică” continuă să relateze Marlena.

La începutul anului 1995, a urmat un curs de-al meu, în care predam  aceste  principii de rugăciune pentru cei pierduţi. Marlena le-a împărtăşit soţului ei, Patrick, şi copiilor lor. Apoi au început să se roage în mod specific pentru Kevin, având în vedere următoarele aspecte:

• Dumnezeu să îndepărteze vălul de peste el (dându-i revelaţie şi iluminare);
• Duhul Sfânt să se odihnească peste el şi să-l protejeze;
• Oamenii lui Dumnezeu să apară în calea lui, în fiecare zi;
• Orice lucru care s-ar înălţa mai presus de cunoaşterea lui Dumnezeu să fie dărâmat, în special mândria şi răzvrătirea (Aceasta ar include aspectul hupsoma al întăriturii);
• Dărâmarea tuturor întăriturilor cunoscute – modelelor de gândire, opiniilor asupra religiei, materialismului, fricii (Aceasta fiind dimensiunea logismos a întăriturii);
• Legarea lui Satan în încercarea sa de a-l lua pe Kevin captiv; legarea tuturor gândurilor rele şi a minciunilor pe care Satan ar încerca să le plaseze în mintea lui Kevin (Acesta ar fi aspectul noema al întăriturii);
• Să fie îmbrăcat în armura lui Dumnezeu.

După două săptămâni de rugăciune în acest mod, Kevin a luat o doză mult prea mare de droguri şi, în timpul acestei crize, a strigat către Dumnezeu. „Domnul l-a întâlnit într-un mod puternic. Vălul a fost îndepărtat şi el a primit o revelaţie a lui Dumnezeu. Acum reuşeşte să înţeleagă Cuvântul şi să răspundă corespunzător. Confuzia a fost îndepărtată! Kevin s-a separat de lume şi de prietenii lui vechi, a început să-L caute pe Dumnezeu şi să aibă relaţii creştine. Scopul lui este de a fi pe placul lui Dumnezeu, cunoscându-L din ce în ce mai mult. Se gândeşte chiar şi la a pleca în misiune.

„Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5:19). Totuşi, ni s-a dat autoritate! Noi putem să-i întoarcem pe cei necredincioşi de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 26:18). Noi suntem chemaţi să punem în aplicare libertatea pe care ne-a dăruit-o Hristos, făcând-o să fie reală.

Necredinciosul nu poate lupta pentru el însuşi. El nu poate şi nu va birui întăriturile întunericului şi nu va înţelege evanghelia, până când vălul nu va fi îndepărtat. Noi trebuie să ne înarmăm cu armele divine, dinamice, şi să luptăm. Vom avea de înfruntat opoziţia puterilor întunericului, dar „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat, şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!” (Neemia 4:14).

Întrebări

1. Ce se înţelege prin cuvântul „văl” din 2 Corinteni 4:3? Cum se aplică această noţiune oamenilor nemântuiţi? Puteţi explica în ce mod se raportează această noţiune la o revelaţie biblică?
2. Ce se înţelege prin „orbirea” de către Satan a minţilor necredincioşilor? Ce legătură are aceasta cu căderea umanităţii? Ce efect are asupra oamenilor?
3. Explicaţi înţelesul iluminării. Puteţi descrie analogia dintre aceasta şi fotografie?
4. Care este înţelesul real al pocăinţei? Ce legătură are cu revelaţia biblică?
5. Definiţi o întăritură. Descrieţi trei aspecte ale întăriturii în necredincioşi şi în ce mod se poate aplica mijlocirea fiecăruia dintre ele.
6. Pentru cine aveţi de gând să mijlociţi? Va avea aceasta un rezultat în viaţa lor?