Băiatul întâlneşte o fată
„Dutch Sheets, aş vrea să-ţi fac cunoştinţă cu Celia Merchant”. Lumea s-a oprit, dintr-o dată, şi viaţa mi s-a schimbat pentru totdeauna, în urma unei întâlniri care, dupăîntâlnirea cu Isus, se afla pe locul doi ca importanţă. Era în 1977. Pe atunci eram student la un colegiu biblic.
Tocmai mă bucurasem de un timp de rugăciune personală. Când am ieşit din cameră, am observat două persoane care transportau o masă mare, portabilă. La un capăt al ei se afla un prieten, iar la celălalt, una dintre cele mai frumoase fete pe care le-am văzut vreodată.
Nu era prima oară când o vedeam, dar acum urma să facem cunoştinţă. Împleticindu-mă şi gâtuit de emoţie, era aproape să cad, încercând să apuc partea ei de masă. Printr-o demonstraţie galantă de cavalerism şi tărie a muşchilor, am eliberat-o de povară, aproape dezechilibrându-mi prietenul, arătându-le cu câtă îndemânare pot căra o masă.
Apoi acesta mi-a prezentat fiinţa care s-a dovedit a fi, ulterior, coasta care îmi lipsea. Din acel moment am simţit că viaţa mea va fi fadă, dacă nu mă voi căsători cu ea. Am avut îndrăzneala de a i-o spune şi lui Dumnezeu. Din fericire, El a fost de acord, apoi şi ea. Viaţa e minunată!
Sunt fericit că mi-am petrecut acea perioadă din viaţă în rugăciune. Nu aş fi dorit pentru nimic în lume să fi pierdut acea întâlnire!
Băiatul are o întâlnire într-un meci de basebal
Am mai avut o întâlnire memorabilă, când eram prin clasa a şasea, dar aceasta n-a fost atât de plăcută, deşi îmi va rămâne în memorie pentru tot restul vieţii. O minge de basebal a făcut cunoştinţă cu dinţii mei din faţă şi a câştigat, cum era de presupus. Şi astăzi mai am două urme drăguţe pe dinţii din faţă, ca urmare a acelei întâlniri.
Mă gândesc să vă mărturisesc că atunci când mi s-a întâmplat aceasta, încercam să învăţ un alt copil cum să prindă mingea, dar ar fi prea stânjenitor. N-o să menţionez nici că, în momentul în care s-a produs accidentul, îi arătam ce să nu facă. V-aş sfătui ca, atunci când vă învăţaţi copiii să joace basebal, să le arătaţi ce să facă – şi nu ce să nu facă. Dacă procedaţi invers, s-ar putea să aveţi întâlniri neplăcute şi zâmbete cosmetice.
Dumnezeu prezintă un tovarăş de viaţă, în timp ce Satan îşi primeşte lovitura fatală
Un personaj stă atârnat pe cruce, între cer şi pământ. Două întâlniri urmează să aibă loc – una plăcută iar alta urâtă şi violentă. Un Om este pe cale să-şi întâlnească mireasa, în timp ce un şarpe îşi primeşte lovitura fatală:
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică) (Efeseni 5:31,32).
Scoală-te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu baţi peste obraz pe toţi vrăjmaşii mei, şi zdrobeşti dinţii celor răi (Ps. 3:7).
Frumuseţe, urâţenie … unire, dezbinare … unitate, despărţire … Şi multe alte asemenea întâlniri care au loc prin Cruce, ar putea fi menţionate:
- Mila a întâlnit judecata;
- Neprihănirea a întâlnit păcatul;
- Lumina a întâlnit întunericul;
- Smerenia a întâlnit mândria;
- Dragostea a întâlnit ura;
- Viaţa a întâlnit moartea;
- Cel blestemat pe lemn a întâlnit blestemul care şi-a avut originea într-un alt lemn (pomul cunoştinţei binelui şi răului, n.tr) ;
- Boldul morţii a întâlnit antidotul învierii.
Numai Dumnezeu a putut planifica întâlnirea unor asemenea contrarii – care să aibă asemenea finale fericite. Numai El a putut reuni asemenea extreme într-o singură întâmplare. Cine, dacă nu El, ar fi putut să-şi verse sângele pentru a crea viaţa, să folosească durerea pentru a aduce vindecare, să permită nedreptatea pentru a justifica dreptatea şi să accepte respingerea pentru a restaura acceptarea?
Cine ar fi putut folosi atâta rău pentru a face atât de mult bine? Cine ar fi putut transforma un act al unei iubiri uimitoare într-o asemenea violenţă şi invers? Numai Dumnezeu.
Atât de multe paradoxuri. Atâta ironie.
Nu vi se pare fascinant faptul că şarpele care a înregistrat cea mai mare victorie a sa, folosindu-se de un pom (al cunoştinţei binelui şi răului) a suferit cea mai mare înfrângere pe lemnul unui alt pom (Crucea de pe Calvar)?
Nu vi se pare ironic faptul că primul Adam a cedat ispitei într-o grădină (Eden), în timp ce ultimul Adam a biruit cea mai mare ispită a Sa tot într-o grădină (Ghetsimani)?
Dumnezeu ar putea să scrie chiar şi un scenariu!
Probabil v-aţi dat seama până acum că cele trei povestiri – despre soţia mea, meciul de basebal şi Cruce – ilustrează lucrarea de mijlocire. De fapt, am folosit una din definiţiile cuvântului ebraic pentru mijlocire, paga, de 23 de ori până acum, şi-l voi mai menţiona încă de 30 de ori până la sfârşitul acestui capitol. Nu vi se pare prea mult?!
Mijlocirea creează o întâlnire
Cuvântul ebraic pentru mijlocire, paga, înseamnă „a întâlni”. După cum am văzut în studiul cuvântului englezesc, mijlocirea nu este în primul rând o rugăciune pe care o spune o persoană, ci o acţiune pe care o face prin rugăciune, sens valabil şi în limba ebraică. Deşi cuvântul mijlocire pare să însemne pentru noi rugăciune, cuvântul ebraic nu se referă neapărat la rugăciune, ci are mai multe sensuri pe care le vom studia şi aşeza în contextul rugăciunii. Pe măsură ce vom face aceasta, înţelegerea noastră asupra lucrării de mijlocire a lui Hristos va creşte şi va determina reprezentarea pe care i-o vom face pe pământ. Primul sens pe care îl vom da termenului paga va fi de „întâlnire”.
Mijlocirea creează o întâlnire. Mijlocitorii se întâlnesc cu Dumnezeu şi se confruntă cu puterile întunericului. „Întâlnirile de rugăciune” sunt denumite corect prin folosirea pluralului!
O întâlnire de reconciliere
Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Hristos, adesea întâlnirea noastră cu Dumnezeu va determina o altă întâlnire – o reconciliere. Ne întâlnim cu El, cerându-I să se întâlnească cu altcineva. În felul acesta devenim intermediari: „Tată din ceruri, vin la Tine astăzi (o întâlnire), rugându-te să-l atingi pe Tom (o altă întâlnire)”. De partea cealaltă, aşa cum a făcut-o şi Hristos prin luptă spirituală, ne confruntămcu duşmanul, cu scopul de a anula o întâlnire – de a zdrobi, de a distruge şi de a anihila influenţa sa. Toate rugăciunile de mijlocire vor presupune una din aceste două faţete: reconcilierea sau despărţirea; unitatea sau dezbinarea.
Înainte de toate, vom studia câteva versete care descriu ceea ce a făcut Hristos când L-a întâlnit pe Tatăl, cu scopul de a crea o întâlnire între Dumnezeu şi umanitate. Apoi vom privi la aspectul luptei spirituale. În Psalmul 85:10 se spune că: „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută”. Să examinăm cu atenţie această frumoasă descriere a Crucii.
Pe Cruce, s-au întâlnit bunătatea şi adevărul. Neprihănirea şi pacea s-au sărutat. Atunci s-a întâmplat acelaşi lucru între Dumnezeu şi umanitate!
Există o dilemă privitoare la Dumnezeu, vizibilă în patru cuvinte ale acestui verset. Nu este numai un Dumnezeu al bunătăţii (ceea ce vrea să indice mila, bunătatea, dragostea şi iertarea Sa), ci şi un Dumnezeu al adevărului (ceea ce reprezintă integritatea şi dreptatea Sa). Nu oglindeşte doar pacea (siguranţa, împlinirea şi odihna), ci şi neprihănirea (sfinţenia şi puritatea), fără de care nu se poate vorbi de pace.
Dilema este următoarea: Un Dumnezeu sfânt, neprihănit, drept şi adevărat nu poate pur şi simplu ierta, acorda milă şi pace unei umanităţi căzute, fără a-şi compromite caracterul. Păcatul nu poate fi scuzat, el trebuie judecat, împreună cu păcătosul. Deci, cum poate acest Dumnezeu sfânt şi iubitor să unească aceste două contrarii? PRIN CRUCE!
Bunătatea şi adevărul se întâlnesc pe cruce. Neprihănirea şi pacea se sărută, şi împreună cu ele, Dumnezeu şi umanitatea! Noi îl sărutăm pe Tatăl prin Fiul şi Îl întâlnim prin sângele lui Hristos! Isus a apucat partea noastră de masă şi a fost prezentat miresei Sale.
Într-un act suveran, de neînţeles, al înţelepciunii Sale, Dumnezeu a satisfăcut ambele aspecte: iubirea şi dreptatea Sa, aducând neprihănirea şi pacea. „Cine este ca Tine, O, Doamne? Cine poate descrie marea Ta milă, puterea Ta nemăsurată şi înţelepciunea Ta infinită?”
Prin aceasta s-a împlinit lucrarea de reconciliere a lui Hristos: „…care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine…” (2 Cor. 5:18, 19).
Pentru că Îl reprezentăm pe Hristos în lucrarea Sa de mijlocire, să vedem cum ni se pot aplica aceste versete. Versetul 18 spune că El „ne-a încredinţat slujba împăcării”, cu alte cuvinte, prin rugăciunea noastră de mijlocire, eliberăm roada lucrării Sale realizate prin actul mijlocirii. Îi aducem pe oameni în faţa lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I Tatălui să-i întâlnească. Şi nouă ni s-a încredinţat lucrarea reconcilierii. Indiferent că este vorba de o persoană sau de o naţiune, indiferent de motiv, când suntem folosiţi de Dumnezeu pentru a mijloci o întâlnire între El şi oameni, eliberând roada lucrării lui Hristos, are loc paga de care am vorbit.
Se poate întâmpla atunci când ne plimbăm în vecinătate pentru a ne ruga, cerându-I lui Dumnezeu să întâlnească familiile care locuiesc acolo şi să le mântuiască, sau într-o călătorie de rugăciune făcută într-o altă ţară. Biserica noastră a trimis echipe de mijlocitori în câteva din cele mai întunecate ţări din lume cu scopul exclusiv al rugăciunii – pentru a crea întâlniri între Dumnezeu şi umanitate – legături divine prin vase umane.
Întâlniri vindecătoare
Putem vorbi de miracole de vindecare în urma întâlnirii lui Dumnezeu cu oamenii. În 1980, mă aflam într-una din multele călătorii pe care le-am făcut în Guatemala. Cu o anumită ocazie, împreună cu soţia mea şi cu un alt cuplu slujeam unei doamne mai în vârstă care fusese recent mântuită. Ne aflam la ea acasă pentru a-i împărtăşi anumite învăţături.
Cu aproximativ şase luni în urmă, această doamnă căzuse de pe scaun, rupându-şi glezna. Cum se întâmplă adesea cu cei mai în vârstă, fractura nu se vindeca bine. Glezna continua să rămână umflată şi durerea era foarte intensă. În timpul vizitei, atât eu cât şi celălalt bărbat care era cu mine am simţit că Dumnezeu dorea s-o vindece chiar atunci.
După ce i-am împărtăşit aceasta şi a fost de acord, i-am cerut să-şi proptească piciorul de un scaun. Am început un fel de rugăciune.
Aţi fost vreodată întrerupţi de Dumnezeu? Eu am fost, cu acea ocazie. (O, dacă ar fi întotdeauna aşa de „lipsit de maniere”!) Când am păşit între ea şi Dumnezeu, pentru a-i înlesni întâlnirea, prezenţa lui Dumnezeu a intrat atât de puternic în cameră, încât m-am oprit năucit în mijlocul propoziţiei. Făcusem doar un pas spre ea şi pronunţasem un singur cuvânt: „Tată.”
Aceasta era tot ce trebuia!
Impresia mea a fost că El era atât de doritor s-o atingă pe această fiinţă scumpă, încât nu mai putea aştepta. Îmi dau seama că ceea ce voi spune poate părea foarte dramatic, dar este exact ce s-a întâmplat.
Prezenţa Duhului Sfânt a umplut camera atât de puternic, încât am îngheţat, am încetat să mai vorbesc şi am început să plâng. Soţia mea şi cei care mă însoţeau au experimentat acelaşi lucru. Doamna pentru care ne rugam a început şi ea să plângă, în timp ce piciorul i se balansa pe scaun, scuturându-se incontrolabil timp de câteva minute, ca urmare a puternicei întâlniri cu Duhul Sfânt! Domnul a vindecat-o şi a umplut-o cu Duhul Său.
În timpul aceleaşi vizite în Guatemala, împreună cu soţia şi cu familia menţionată anterior, ne-am rugat pentru o femeie spitalizată, bolnavă de tuberculoză. Am găsit-o într-un salon, împreună cu alte aproximativ 40 de femei, paturile fiind aşezate doar la o distanţă de trei picioare unul de altul. Era un sector al spitalului în care personalul medical se ocupa de cei foarte săraci. Nu existau nici un fel de paravane între paturi, astfel încât femeia aceasta, bolnavă de tuberculoză, tuşea peste toţi cei din jurul ei.
În timp ce vorbeam şi ne rugam pentru ea, am observat că doamna aşezată în patul de alături ne studia cu atenţie. Când am terminat, ne-a cerut să ne rugăm şi pentru ea. Bineînţeles că am fost bucuroşi s-o facem şi am întrebat-o care era nevoia ei. Ea şi-a scos mâinile de sub pătură şi ne-a arătat ambele mâini îndoite în exterior şi înţepenite în acea poziţie, total nefuncţionale. Picioarele ei se aflau în aceeaşi stare.
Pe când se afla în spital, pentru o operaţie la spate, doctorul atinsese din greşeală un nerv din şira spinării, lăsând-o în acea stare şi nu mai era nimic de făcut pentru a rezolva problema.
Inimile noastre s-au umplut de compasiune, în timp ce-L rugam pe Domnul să întâlnească nevoia ei. Nu s-a întâmplat nimic vizibil, dar am încurajat-o să se încreadă în Domnul şi am trecut în partea cealaltă a camerei pentru a vedea dacă L-am putea împărtăşi pe Isus şi cu o altă persoană. Nu era de faţă nici un angajat al spitalului, astfel încât ne bucuram de o relativă libertate.
Când am început să ne ocupăm de o altă femeie, aflată în partea opusă a camerei, am auzit o mişcare bruscă şi un strigăt: „Milagro! Milagro! Milagro!” Ne-am întors şi am văzut-o pe femeie mişcându-şi mâinile sălbatic, întinzându-le şi îndoindu-le, mişcându-şi degetele, lovind cu picioarele pătura şi strigând cuvântul spaniol pentru miracol. Avusese loc o întâlnire!
Nu ştiu cine a fost mai surprins – doamna care a fost vindecată, celelalte femei din salon sau eu. Am sperat să se întâmple un miracol, dar nu am crezut că se va întâmpla chiar aşa. Îmi amintesc că m-am gândit: „Acest fel de vindecări nu s-au întâmplat decât în vremurile biblice”.
Următorul lucru pe care mi-l amintesc a fost că fiecare femeie din cameră ne-a cerut să-i slujim. Am trecut de la pat la pat – ca şi cum totul ar fi fost programat dinainte – conducându-le pe femei la Hristos şi rugându-ne pentru însănătoşirea lor. Îmi amintesc că mă gândeam: Ceea ce se întâmplă este uimitor. Este real sau mi se pare că visez? Experimentăm trezirea într-un salon de spital! Câteva persoane au fost mântuite, femeia care suferea de tuberculoză a fost şi ea vindecată şi o altă doamnă, care fusese programată pentru o operaţie chirurgicală chiar în dimineaţa următoare, a fost trimisă acasă vindecată. Am avut un timp foarte plăcut, chiar am cântat un cântec sau două. Probabil nu era permis, deoarece o angajată ne-a auzit, a intrat în cameră şi ne-a cerut să plecăm. Ea a plecat, dar noi am mai rămas. Prea multe femei doreau rugăciune. Câteva minute mai târziu s-a reîntors şi ne-a însoţit „amabilă” până la ieşire.
Cine în această lume poate transforma un salon de spital trist, fără speranţă şi plin de boală într-un serviciu divin? Dumnezeu! Dumnezeu care se întâlneşte cu oamenii. Întâlnirile de rugăciune creează întâlniri cu Dumnezeu!
Nu vreau să vă induc în eroare, făcându-vă să credeţi că miracolele se vor întâmpla întotdeauna la fel de uşor ca în aceste două ocazii. Cu toate acestea, putem aduce oamenii în legătură cu Dumnezeu şi acesta este înţelesul cuvântului mijlocire. Adesea aceasta implică multă mijlocire; dar indiferent dacă durează zile sau minute, întotdeauna merită efortul. Cel mai important lucru este s-o facem.
Întâlniri cu ursoaica
Să înaintăm în studiul nostru abordând aspectul lucrării de mijlocire care dărâmă întărituri – punând astfel în valoare victoria de pe Calvar. Eu numesc acest lucru „ungerea ursului”, deoarece în Proverbe 17:12 găsim următoarele cuvinte: „Mai bine să întâlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decât un nebun în timpul nebuniei lui”.
N-am întâlnit niciodată în pădure o ursoaică cu sau fără pui şi sper să nu mi se întâmple nici de acum încolo. Dar un pădurar înţelept m-a instruit astfel în arta de a supravieţui în faţa ursului: „Fiule, caută să-i eviţi, pe cât posibil! Dar, dacă nu poţi, şi întâlneşti o femelă, nu te băga niciodată între ea şi puii ei. Dacă o faci, să te pregăteşti pentru o întâlnire din care tu vei fi cel care o încasează!”
Ei bine, înainte de a mă referi la contextul criminal al Scripturii, daţi-mi voie să spun că nu vreau să insinuez că acest verset se referă la rugăciune. Cu toate acestea, vreau să subliniez că termenul folosit pentru „întâlnire” este acelaşi cu cel din ebraică, tradus prin „mijlocire”, paga. S-ar fi putut utiliza şi alte cuvinte din ebraică, dar a fost ales acesta, în parte datorită faptului că are o conotaţie foarte violentă. De fapt, paga, este în mod frecvent un termen care sugerează câmpul de luptă (de exemplu: Judecători 8:21; 15:12; 1 Sam. 22:17,18; 2 Sam. 1:15; 1 Împăraţi 2:25-46).
Mijlocirea poate fi violentă!
Întâlnirile pot fi neplăcute! Unele de-a dreptul dezgustătoare, aşa cum a fost cea pe care a avut-o Satan cu Isus la Calvar, când Hristos a mijlocit pentru noi. Satan s-a interpus între Dumnezeu şi „puii” Săi. Şi nu ar fi trebuit s-o facă! Satan a avut cel mai grozav coşmar în momentul în care, după 4.000 de ani de furie mocnită, Isus l-a întâlnit pe Calvar. Pământul s-a cutremurat, în adevăratul sens al cuvântului, de forţa bătăliei (vezi Matei 27:51). Chiar şi soarele s-a întunecat, datorită războiului dezlănţuit (vezi v. 45). În momentul în care Satan şi hoardele sale credeau că înregistrează cel mai mare triumf, au auzit sunetul cel mai îngrozitor din toată existenţa lor, râsul de batjocură al lui Dumnezeu (vezi Ps. 2:4).
Râsul a fost urmat de vocea Fiului omului, care striga tare: „Tetelestai”. Cuvântul grecesc s-a tradus prin expresia „S-a sfârşit” în Ioan 19:30. Să nu vă gândiţi că Isus se referea la moarte, când a pronunţat acel cuvânt! Nicidecum! Tetelestai înseamnă a realiza ceva complet, a aduce un lucru la perfecţiune, sens sugerat şi de verbul a sfârşi. Însă, are şi înţelesul de „Achitat complet”, ştampilat pe facturile din zilele noastre: Isus striga: „Datoria a fost complet achitată”! Aleluia!
Prin folosirea acestei expresii, Hristos cita Psalmul 22:31. Trei din cele şapte afirmaţii ale sale făcute pe Cruce şi-au avut originea în acest Psalm. Cuvântul ebraic citat din acest verset este asah. Probabil a folosit cuvântul ebraic, (deş1 Ioan a scris în greceşte) care înseamnă printre altele şi „a crea”. Este folosit, de exemplu, şi în relatarea creaţiei din Geneza. Cred că Isus nu a vrut să spună doar că datoria a fost total achitată, ci şi „Vino la viaţă, nouă creaţie!” Nu este de mirare că în acest context pământul s-a cutremurat, soarele a apărut din nou, soldatul a rămas înmărmurit (vezi Matei 27:54), iar sfinţii din Vechiul Testament au înviat (vezi Matei 27:52, 53). Să nu-mi spuneţi că Dumnezeu nu are un simţ al dramaticului. Crucea defineşte drama.
Într-adevăr, în spatele scenei se întâmplau lucruri violente. Captivii erau eliberaţi (vezi 1 Petru 3:19; 4:6; Isaia 61:1), rănile vindecate (vezi Gen. 3:15; Isaia 53:5; 1 Petru 2:24), cheile schimbate, autoritatea transferată (vezi Matei 28:18).
În 1 Ioan 3:8 se foloseşte un cuvânt interesant, care adaugă un nou sens scenei petrecute la Cruce. Versetul spune astfel: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”. Expresia folosită în limba greacă pentru a nimici, luo, are atât un sens legal cât şi unul literal, iar înţelegerea lui ne va ajuta să cuprindem dimensiunea lucrării lui Isus împotriva Satanei şi a acţiunilor sale.
Înţelesul legal al expresiei luo este de (1) a pronunţa sau a hotărî că un lucru sau o persoană nu mai este legată; (2) a dizolva sau a anula un contract sau un act care te obligă din punct de vedere legal. Isus a venit să distrugă dreptul legal pe care Satan îl avea asupra noastră şi să declare că nu mai suntem legaţi prin lucrările lui. El „a anulat contractul”, rupând domnia sa asupra noastră.
Înţelesul literal al termenului luo este de a dizolva, a topi, a sparge, a sfărâma în bucăţi sau a dezlega ceva care era legat. În Faptele Apostolilor 27:41, barca în care călătorea Pavel a fost sfărâmată în bucăţi (luo) de forţa furtunii. În 2 Petru 3:10,12 ni se spune că într-o zi, elementele pământului se vor topi sau dizolva (luo) de marea căldură. Isus nu numai că ne-a eliberat legal, ci şi literal, aducând vindecare, eliberându-i pe captivi, ridicând împovărarea şi aducând libertate celor care se aflau sub controlul puterilor demonice.
Aplicarea victoriei
Responsabilitatea noastră este de aplica victoria, în timp ce ne confruntăm (întâlnim) cu puterile întunericului. Este interesant de observat faptul că Isus a folosit acelaşi cuvânt, luo, pentru a descrie ceea ce noi, Biserica, avem de îndeplinit prin luptă spirituală. Matei 16:19 ne spune: „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”. Cuvântul dezlegat în acest verset este luo.
Întrebarea care se pune acum este următoarea: Hristos a dezlegat (luo) lucrările diavolului sau noi suntem cei care dezlegăm (luo) lucrările diavolului? Răspunsul este afirmativ în ambele cazuri. Deşi Isus şi-a îndeplinit în întregime sarcina de a zdrobi autoritatea lui Satan şi de a anula dreptul lui legal asupra rasei umane, cineva de pe pământ trebuie să-L reprezinte în acea victorie şi să o aplice.
Luând în considerare aceste lucruri şi amintindu-ne că termenul ebraic pentru mijlocire, paga, înseamnă a întâlni, să reformulăm:
Prin rugăciunile de mijlocire, întâlnim puterile întunericului şi aplicăm victoria pe care a obţinut-o Hristos când s-a confruntat (întâlnit) cu ele în lucrarea Sa de mijlocire.
Exact aceasta s-a întâmplat în Guatemala când ne-am rugat pentru fetiţa care era legată de un copac, despre care am amintit în capitolul anterior. Noi am înfruntat puterile întunericului şi am aplicat victoria Crucii în situaţia ei.
Acum câţiva ani, pe când mă aflam din nou în Guatemala, un prieten mi-a arătat o femeie tânără şi plină de viaţă iar apoi mi-a relatat următoarea povestire. Când a văzut-o pentru prima dată, doar cu câteva luni mai devreme, era paralizată de la gât în jos. Nu putea să-şi mişte capul, decât cu mare greutate, şi nu putea vorbi. „Tânăra se află în această stare de doi ani” l-a informat pastorul bisericii pe prietenul meu. „Iar lucrul uimitor este că doctorii nu găsesc nimic greşit din punct de vedere fizic, care ar putea cauza o asemenea problemă”.
Prietenul meu, care se afla în acea biserică în calitate de vorbitor invitat, şi-a dat seama că rădăcina problemei era de natură demonică. Neştiind poziţia bisericii în asemenea probleme, s-a apropiat cu discreţie de scaunul de rotile în care se afla tânăra, a îngenuncheat alături de ea şi i-a şoptit ceva la ureche. În timp ce făcea aceasta, el s-a interpus (mijlocire) între ea şi puterile întunericului, confruntându-le cu puterea lui Hristos. Apoi s-a rugat astfel: „Satan, zdrobesc (luo) puterea ta asupra acestei tinere în numele lui Isus. Îţi poruncesc să pleci (luo) din viaţa ei şi să o laşi liberă” (n. tr.: termenul luo a fost inclus aici de către autor).
Nu a avut loc nici o manifestare imediată. Totuşi, după o săptămână, ea era în stare să-şi mişte puţin mâinile. În următoarea săptămână îşi mişca mâinile normal şi puţin picioarele. A durat o lună, până când a fost complet restabilită.
Ea a împărtăşit ulterior prietenului meu unele detalii care au cauzat starea ei şi motivele pentru care medicii nu au putut găsi nici o explicaţie plauzibilă a situaţiei în care se afla. „Un profesor de la şcoală care era doctor şi vrăjitor mi-a făcut avansuri sexuale, pe care le-am refuzat. S-a enervat şi mi-a spus că dacă nu cedez avansurilor lui, mă va blestema”.
Ea nu ştia nimic despre asemenea lucruri şi nu s-a gândit prea mult la această ameninţare. La scurt timp, însă, a paralizat. Incapacitatea de a vorbi a oprit-o să comunice cuiva despre acest incident.
Ce s-a întâmplat ca această fată să poată fi eliberată? Un individ a păşit între ea şi puterile întunericului, întâlnindu-le în numele lui Isus şi aplicând victoria Sa. Aceasta este mijlocirea!
O întâlnire poate fi o experienţă bună şi plăcută sau poate fi o confruntare violentă între forţe opuse. Mijlocitorul fie se întâlneşte cu Dumnezeu, în scopul reconcilierii lumii cu Tatăl, pentru a deschide uşa binecuvântărilor Sale minunate, fie se confruntă cu forţele satanice de opoziţie, pentru a pune în aplicare victoria de pe Calvar. Scopul poate varia, dar un singur lucru e sigur: Rugăciunile unui adevărat mijlocitor vor crea cu siguranţă o întâlnire, iar la sfârşitul întâlnirii, ceva se va schimba.
Nu fiţi intimidaţi de mărimea uriaşului. Isus v-a calificat să-L reprezentaţi. Nu vă lăsaţi intimidaţi de căderile din trecut. Fiţi ca acel băieţaş care se juca cu băţul şi mingea în curtea din spate (din Chicken Soup for the Soul):
„Sunt cel mai mare jucător de basebal din lume” a spus el cu mândrie. Apoi a aruncat mingea în aer, s-a balansat şi a ratat. Nepotolit, a ridicat mingea, a aruncat-o în aer şi a spus: „Sunt cel mai mare jucător care a fost vreodată!” A aruncat mingea, şi din nou a ratat. S-a oprit un moment, a examinat cu atenţie băţul şi mingea, apoi a mai aruncat mingea o dată în aer, spunând: „Sunt, într-adevăr, cel mai mare jucător de basebal care a trăit vreodată”. A lovit apoi tare cu băţul şi din nou a ratat. „Wow” a exclamat el. „Ce bine am aruncat mingea!”
Nu permite accesul necredinţei. Poţi să o faci! Haideţi să avem o întâlnire de rugăciune!
Întrebări
- În ce fel simbolizează o întâlnire mijlocirea? Cum stabileşte paga corelaţia dintre cele două?
- Explicaţi cele două feluri opuse de întâlniri discutate în acest capitol. În ce fel reprezintă fiecare din ele Calvarul?
- Definiţi termenul luo şi comentaţi împlinirea lui de către Hristos şi biserică.
- Gândiţi-vă la cineva care are nevoie de o întâlnire cu Dumnezeu. În cel fel şi când aţi putea facilita o asemenea întâlnire?
- Nu credeţi că Dumnezeu se va bucura când veţi îndeplini punctul 4?