Curs Rugăciunea de mijlocire – 7 – FLUTURI, ŞORICEI, ELEFANŢI ŞI OCHI DE TAUR

O întâmplare

Am plutit în aer la o înălţime de 60 de metri, de fapt am zburat la acea înălţime cu parapanta pe apă.

Mă aflam în animata staţiune turistică Acapulco împreună cu soţia mea, Ceci, în a treia zi de vacanţă. Urmărisem zilnic în acea săptămână cum diferiţi indivizi erau traşi de şalupe şi, ridicaţi la înălţime, zburau peste apa cristalină. Aceşti neînfricaţi marinari aeropurtaţi reuşeau să plutească fără nici un efort, timp de 5 sau 10 minute, bucurându-se de libertatea de a scăpa din chingile pământului, apoi erau aduşi din nou pe plajă. Spre uimirea şi în ovaţiile acelor muritori de rând care nu îndrăzneau să se aventureze, aterizau uşor, acceptând aplauzele noastre. Nici măcar nu se stropeau.

I-am urmărit două zile. Mi-am dorit mereu să paraşutez – de fapt mă întrebam dacă trăirea aceasta era atât de intensă pe cât se afirmă – dar am fost destul de inteligent să n-o fac înainte de a mă căsători. Soţia m-a rugat dintotdeauna să nu practic aşa ceva şi acesta ar fi fost motivul pe care l-aş fi putut invoca şi acum, pentru a nu mă aventura, păstrându-mi în acest fel reputaţia nepătată. Dar cel puţin mi-ar satisface curiozitatea, mă gândeam eu, urmărindu-i. În cele din urmă, m-am decis că nu eram chiar atât de curios.

Noi, bărbaţii, simţim adesea nevoia de a le impresiona pe femeile din viaţa noastră, demonstrându-ne curajul şi capacitatea de a face faţă oricărei provocări.

„Vai, mi pare ceva extraordinar”, a spus soţia mea.

„Hm, nu pare chiar atât de dificil”, am răspuns, dând impresia că „orice bărbat se poate descurca în acea situaţie”. „Tot ce trebuie să faci este să te îndepărtezi de plajă şi să laşi barca să facă restul. Aş încerca şi eu, dar probabil că n-ai dori. Pe de altă parte, nici nu merită banii”.

Spre marea mea groază, ea a răspuns plină de entuziasm: „Oh, n-am nimic împotrivă. De fapt, chiar mi-ar place să te văd şi nu este chiar atât de scump. Încearcă!”

O, dragă Tată din ceruri, am strigat în sinea mea, scoate-mă din tărăşenia asta!

Ieşi singur, am auzit în inima mea. Tu te-ai băgat aici.

„O, spui asta doar ca să mă încurajezi, dragă”, i-am răspuns. „Ştiu că ai fi de-a dreptul îngrozită, dacă aş face-o, dar mersi oricum că te gândeşti că mi-ar place. Nu vreau să-ţi provoc emoţii”.

„Nu, într-adevăr, vreau să mergi. Vom rămâne cu o fotografie frumoasă, şi, la urma urmei, ce rău s-ar putea întâmpla?” a întrebat ea. „Du-te”.

„Bine”, am spus eu prosteşte. „Chiar, ce s-ar putea întâmpla?”

Sunt perioade în viaţa ta când ştii că lucrul pe care intenţionezi să-l faci nu se va sfârşi bine. Atunci cel mai înţelept ar fi să te scuzi că te doare capul sau să te smereşti şi să recunoşti că nu eşti în stare de aşa ceva, că nu eşti decât un mincinos egoist şi să te pocăieşti de păcatul tău. Însă, eu am decis atunci să-mi salvez reputaţia. Acum, spuneţi şi voi, având în vedere simţul dreptăţii şi al umorului lui Dumnezeu, credeţi că El urma să îngăduie un asemenea lucru?

Era ultima dimineaţă a şederii noastre. Peste o oră şi ceva trebuia să plecăm. Eram cu hainele bune, încălţat, şi aşa mai departe. Chiar şi ceasul mi l-am lăsat pe mână. Doar am văzut de atâtea ori că nici nu se atinge apa. Ar fi trebuit să-mi dau seama, când semnasem acel formular al lor, în care erau scutiţi să-şi asume responsabilitatea, în caz de nereuşită, că lucrurile nu se întâmplă întotdeauna conform planului, dar…

Eram primul, pe ziua aceea. Ridicarea era o simplă rutină şi, în câteva secunde, mă  aflam la 60 de metri înălţime, bucurându-mă de priveliştea plajei care se desfăşura sub ochii mei. Fiind primul din ziua aceea, m-au şi plimbat de-a lungul plajei, vreo 4-5 km, ca să facă reclamă afacerii.

Începusem să mă bucur. Eram mare. Oamenii de pe plajă au început să-mi facă cu mâna şi să mă încurajeze. Fiind centrul atracţiei, le răspundeam şi eu, făcând gesturi care doreau să arate că „nu este mare lucru”.

Dintr-o dată, am avut strania senzaţie că apa se apropie. După o secundă ştiam că m-am apropiat şi mai mult, ca în următoarea secundă să fac de-a dreptul cunoştinţă cu ea, printr-un bâldâbâc spectaculos. „Mândria merge întotdeauna înaintea căderii!”

Este de imposibil, mi-a trecut prin minte. Cred că visez. Am un coşmar.  Amintindu-mi că nu am gustat niciodată apă sărată în vis, nu mi-a trebuit prea mult să-mi dau seama că nu era un vis, ci pura realitate. Am înotat spre barca căreia i se oprise motorul, şi m-am căţărat înăuntru, zgribulind de frig şi complet ud!

Barcagiul a pus-o în cele din urmă în funcţiune şi ne-am întors la punctul de pornire. Încercând din răsputeri să arăt că „nu e mare lucru, o simplă distracţie”, m-am întors pe plajă. Soţia mea n-a ştiut nici până în ziua de azi cum m-am simţit, cu adevărat. Asemenea celor mai multe femei, nu obişnuieşte să mă domolească, atunci când eul meu încearcă să se afirme, cu toate că numai cu o zi în urmă se gândea că înainte de a face un lucru ar trebui să ne oprim şi să cerem călăuzire…

Pot auzi rotiţele minţii voastre învârtindu-se. Vă întrebaţi care parte a povestirii ar avea vreo legătură cu mijlocirea, în afara celor două secunde când m-am aflat în aer şi mă rugam foarte SERIOS. De fapt, vom folosi o altă definiţie a aspectului paga, şi anume „a aduce lumină într-o situaţie întâmplătoare”. Conceptul este de a „ateriza”, a ajunge într-un anume loc din întâmplare. Astfel, vom putea folosi cuvintele „şansă” sau „întâmplare”. O să mă refer la aceasta în scurt timp, explicând legătura pe care o are cu rugăciunea, dar să analizăm mai înainte două sau mai multe aspecte introductive.

Ajutorul nostru

Acest capitol se referă la Ajutorul nostru, la Duhul Sfânt. Fără îndoială că cea mai importantă cheie a unei rugăciuni de mijlocire pline de succes este aceea de a învăţa cooperarea cu Duhul Sfânt, permiţându-I să fie tot ce a fost trimis să fie în noi. Isus L-a numit „Ajutorul” nostru în Ioan 14:26: „Dar Mângâietorul (în versiunea engleză termenul este „ajutor” – n. tr.), adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am învăţat.”

Unele traduceri folosesc cuvântul Mângâietor, în loc de Ajutor, dar termenul folosit în original este Parakletos şi înseamnă unul chemat să ajute sau să susţină. Este un cuvânt atât de puternic, încât versiunea Amplified foloseşte şapte cuvinte pentru a-l descrie: „Mângâietor (Sfătuitor, Ajutor, Mijlocitor, Avocat, Cel care întăreşte, Cel care susţine), Duhul Sfânt”. Vreau să mă refer acum la sensurile de „Ajutor” şi „Mijlocitor”.

Citim în Romani 8:26-28 că El vrea să ne ajute în vieţile noastre de rugăciune:

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

Observaţi că versetul 28 începe cu conjuncţia „şi” care leagă versetul 28 de versetul 26 şi 27, făcându-l să depindă de ceea ce scrie mai sus. Cu alte cuvinte, nu toate lucrurile LUCREAZĂ spre bine în vieţile creştinilor, dacă nu se îndeplinesc anumite condiţii. Toate lucrurile din viaţa noastră POT lucra spre binele nostru şi este voia lui Dumnezeu ca toate lucrurile să conlucreze spre binele nostru, dar acest lucru nu se întâmplă automat. Avem şi noi o parte de făcut, care este menţionată în versetele 26 şi 27.

Nu cred că mijlocirea Duhului Sfânt, la care se referă aceste versete, are de-a face doar cu „vorbirea în limbi”, deşi cei mai mulţi din cercurile penticostale şi carismatice cred că această mijlocire trebuie să includă şi acest dar, care îi permite Duhului Sfânt să se roage prin noi. Nu am intenţia să dovedesc aceasta şi nici să spun că aceia care nu o practică sunt de categoria a doua în rugăciune.

Dacă nu te rogi în felul acesta, dorinţa mea cea mai puternică este de a nu te ofensa. Am o mare dragoste şi un respect deosebit faţă de fraţii mei în Hristos care nu fac parte din confesiunea carismatică. Totuşi, îmi este imposibil să împărtăşesc ceea ce cred că m-a învăţat Domnul din acest pasaj, fără a face referire la vorbirea în limbi sau la expresia din Scriptură „rugăciune în Duhul”.

Prin urmare, mă voi referi puţin la acest aspect, încercând să fiu cât mai cuprinzător şi mai inofensiv, folosind doar expresia „rugăciune în Duhul”. Pentru cititorii carismatici vreau să menţionez că atunci când voi folosi expresia aceasta, mă refer şi la „vorbirea în limbi”. Pe ceilalţi îi rog să interpreteze înţelesul expresiei „rugăciune în Duhul” potrivit cu credinţa lor.

Acest pasaj spune că Duhul Sfânt vrea să ne ajute în „slăbiciunile” noastre. Cuvântul grec este astheneia şi înseamnă „fără putere” sau abilitate. Conceptul comunicat prin această expresie este „incapacitatea de a produce rezultate”.

Aţi simţit vreodată în viaţa voastră de rugăciune incapacitatea de a produce rezultate? Aţi ajuns în dreptul unui „munte” pe care nu l-aţi putut muta? Îmi amintesc de experienţe de genul acesta care mi s-au întâmplat acum câţiva ani sau de altele care au avut loc doar acum câteva ore. Este ceva obişnuit în viaţă.

Domnul spune apoi în acest verset că unul din motivele pentru care nu avem acea „capacitate de a produce rezultate” este pentru că nu ştim întotdeauna „să ne rugăm cum ar trebui”. Cuvântul „ar trebui” este foarte important. Dei este un termen juridic şi înseamnă  o măsură necesară, dreaptă şi potrivită, care trebuie luată de o persoană într-un caz specific, şi care o obligă din punct de vedere legislativ.

De exemplu, în Luca 18:1, scrie: „Isus le-a dat o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase”. Acest verset nu vrea să spună „Ar fi o idee bună să te rogi”, ci „este absolut necesar să te rogi – este o practică obligatorie”.

Isus a folosit expresia în cazul femeii gârbove din cauza unui duh de infirmitate: „Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?” (Luca 13:16). A trebuit să fie eliberată de acel duh pentru că era „o fiică a lui Avraam”. Cu alte cuvinte, avea drepturi bazate pe legământ. Deoarece El putea să-i ofere drepturile pe care le avea prin legământ, i-a spus în esenţă: „Nu este necesar şi obligatoriu pentru Mine să eliberez această fiică a lui Avraam de această infirmitate?”

Acum, când am înţeles sensul acestui cuvânt, să ne întoarcem la Romani 8:26. Domnul spune că nu ştim întotdeauna ce e nevoie să se întâmple într-o situaţie dată. Nu ştim întotdeauna ce este necesar sau corect.

Mă trezesc uneori întrebându-mă: Cum să mă rog pentru această persoană sau situaţie, Doamne? Ce trebuie să se întâmple?

Alteori, m-am simţit îndemnat de Duhul Sfânt să mă rog pentru cineva, chiar dacă nu am avut cum să ştiu în acel moment de ce avea nevoie de rugăciune.

Uneori mijlocitorii maturi sunt îndemnaţi de Domnul să se roage, şi nu numai că nu ştiu motivul pentru care se roagă, dar nu ştiu nici pentru cine se roagă. Tot ce simt este o povară de a se ruga. Să luăm în discuţie o slăbiciune – incapacitatea de a produce rezultate. Să spunem că nu ştim ce este „necesar, corect şi potrivit” într-o situaţie.

Ce facem în asemenea circumstanţe? Atunci este momentul când Duhul Sfânt vrea să ne ajute. El ne va conduce în timp ce ne rugăm, ne va revela lucruri despre o situaţie, ne va aminti versete pe baza cărora să ne putem ruga. Ne va ajuta cu siguranţă, dăruind forţă rugăciunilor noastre. O altă cale prin care vrea să ne ajute este de a se ruga prin noi, în timp ce ne rugăm în Duhul.

În locul potrivit la timpul potrivit

Ajungem astfel la termenul paga şi la definiţia menţionată mai devreme: „a arunca lumină asupra” sau „a lumina din întâmplare”. Cadrul în care se foloseşte acest cuvânt în modul acesta este Geneza 28:10-17. Pasajul descrie fuga lui Iacov de Esau, după ce i-a luat acestuia, prin înşelăciune, dreptul de întâi născut. După o călătorie de o zi, Iacov avea nevoie de un loc unde să-şi petreacă noaptea, „deoarece  soarele  asfinţise”. Versetul 11 ne spune că „a ajuns într-un anumit loc” unde şi-a petrecut noaptea. Observaţi că Iacov nu şi-a stabilit dinainte locul unde să-şi petreacă noaptea, ci a ajuns acolo din întâmplare – „pentru că asfinţise soarele”.

Locul s-a dovedit a fi unul foarte special, Betel, care înseamnă „casa lui Dumnezeu”. Iacov îl denumeşte „poarta raiului”. Chiar dacă cele mai multe traduceri spun că Iacov a ajuns într-un loc oarecare, locul acela, care pentru Iacov era un simplu loc, ales din întâmplare, s-a dovedit a fi locul ales de Domnul în mod suveran, pentru o întâlnire extraordinară cu el, care i-a schimbat viaţa.

Acolo a văzut îngerii urcând şi coborând din ceruri, în momentul ales de Dumnezeu pentru a-şi extinde legământul început cu Avraam. Aici Iacov a fost înştiinţat că prin urmaşii săi El va salva lumea, i s-au promis mari binecuvântări, protecţie şi a primit asigurarea că se va întoarce acasă sănătos. Pe scurt, era un loc în care lui Iacov i s-a prezis întregul destin, i s-a conturat întreaga istorie.

Frumoasă povestire, dar ce legătură are cu mijlocirea şi cu textul din Romani 8:26-28? Mă bucur că aţi pus această întrebare.

Asemenea lui Iacov, care nu a ajuns în acest loc special pentru că şi-a propus sau a înţeles ce i se întâmplă, nici noi nu suntem întotdeauna în stare să primim călăuzire doar prin rugăciunile noastre. Prin urmare, adesea ne simţim slabi şi anemici în capacitatea noastră de a produce rezultate. Uneori ni se pare că procesul este pierdut iar, dacă am ajuns în locul potrivit sau în situaţia corectă, aceasta a fost doar „din întâmplare”.

Aceasta nu este o problemă. Ba mai mult, ea ilustrează unul din înţelesurile de bază ale termenului paga.

Chiar dacă ni se pare că un lucru are loc din întâmplare, Ajutorul nostru, Duhul Sfânt, nu poate fi luat prin surprindere. De fapt, paga mai înseamnă şi „ochiul taurului”. Aceasta este o expresie folosită şi astăzi în Israel, care înseamnă: Închide ochii şi trage! Când îi permitem să mijlocească prin noi, aşa cum L-a călăuzit în mod suveran şi pe Iacov în locul potrivit, la timpul potrivit, Duhul Sfânt va face ca şi rugăciunile noastre să ajungă la (paga) persoana potrivită sau în locul potrivit, în modul potrivit, la timpul potrivit, pentru a împlini voia lui Dumnezeu în acea situaţie concretă. Şi această modalitate este foarte corectă!

  • Betelul va avea loc!
  • Întâlnirile cu Dumnezeu vor avea loc!
  • Porţile raiului se vor deschide!
  • Destinele se vor scrie!
  • Istoria se va contura!

„Prea dramatic”, veţi spune. Dar dacă spuneţi aşa ceva, înseamnă că nu-L cunoaşteţi destul de bine pe Dumnezeu, sau poate nu credeţi destul de mult, pentru a-L implica pe Autorul miracolului în rugăciunea voastră. Cred că un motiv pentru care nu vedem mai multe miracole este acela că nu ne aşteptăm să le vedem. Biblia – în ambele aspecte ale Crucii – prezintă o mulţime. Ele vin, cu toate acestea, de la Dumnezeu, şi modalitatea de a vedea mai multe dintre ele implică prezenţa Sa în numeroase situaţii. Rugăciunea în Duhul îndeplineşte acest lucru.

Ungerea fluturelui

Uneori, rugăciunea în Duhul se aseamănă cu zborul unui fluture. Aţi urmărit vreodată felul în care zboară fluturele dintr-un loc în altul, dintr-o direcţie în alta, apoi în sus şi în jos, de parcă ar fi beat, ca şi cum n-ar şti unde merge? Când încep să mă rog în Duhul, neştiind ce spun, hoinărind cu mintea încoace şi încolo, încep să simt „ungerea fluturelui”.

Unde merg?

Ce fac?

Voi ateriza în locul potrivit, mă voi opri la persoana potrivită?

Ajung la vreun rezultat cu aceasta?

Dar, aşa cum fluturele ştie cu precizie unde merge, şi Duhul Sfânt ne direcţionează rugăciunile în mod precis, aşa încât să îşi atingă ţinta.

Acest adevăr este profund ilustrat într-o povestire pe care am auzit-o de la  un  lucrător din Cleveland, Tennessee, care descrie ce s-a întâmplat la una din întâlnirile sale. Se afla într-o bisericuţă din Canada. Nu cunoştea pe nimeni, deoarece se afla pentru prima dată acolo. După cincisprezece minute de predică, a auzit vocea Duhului Sfânt în interiorul lui care-i spunea: „Opreşte-ţi mesajul şi începe să te rogi în Duhul”.

Vă puteţi imagina stânjeneala care se produce într-o asemenea situaţie, mai ales că nu îi cunoştea pe oamenii de acolo. Cu toate acestea, călăuzirea Duhului Sfânt a fost atât de puternică, încât a trebuit să asculte. „Trebuie să mă scuzaţi” a spus el, „dar Domnul m-a îndemnat să-mi opresc mesajul şi să mă rog în Duhul”. A început să se plimbe pe platformă, rugându-se cu voce tare în Duhul.

Au trecut cinci minute şi nu s-a întâmplat nimic. Au mai trecut zece minute, cu acelaşi rezultat. După cincisprezece minute lucrurile păreau a fi la fel.

Nu ştiu cum v-aţi fi simţit voi, dar după scurgerea unui asemenea interval de timp, eu aş fi fost cât se poate de stânjenit. Aş fi căutat o modalitate de a deschide trapa scenei să dispar cât mai repede, aşa cum mi-am dorit de vreo câteva ori în viaţă.  În acest caz se poate vorbi de slăbiciune – de incapacitatea de a produce rezultate (anaideia). Te afli într-o situaţie în care nu ai nici cea mai mică idee de ce procedezi în acel fel, cu atât mai puţin care va fi rezultatul. 

Poţi vorbi de neştiinţa de a te ruga cum ar trebui – cum e necesar, corect şi potrivit (dei), de necesitatea de a fi iluminat cu privire la o situaţie, de ungerea fluturelui!

Au mai trecut douăzeci de minute.

Oamenii pur şi simplu au stat, au privit şi au ascultat. Apoi, dintr-o dată, o femeie aşezată mai în spate a început să ţipe, a sărit în picioare şi a fugit spre partea din faţă a bisericii.

„Ce se întâmplă?” a întrebat predicatorul.

Femeia şi-a început relatarea prin cuvintele: „Fiica mea este misionară în inima Africii, atât de departe, încât îi trebuie trei săptămâni să ajungă. Mai întâi trebuie să călătoreşti cu automobilul, apoi cu o barcă, să călăreşti un animal şi în cele din urmă să mergi pe jos, în total 21 de zile. Ieri, împreună cu soţul meu, am primit o telegramă de la oamenii cu care lucrează, prin care ne informează că s-a molipsit de o boală mortală, care îi poate curma viaţa în trei zile. Dacă ar fi trăit în ţările civilizate, boala s-ar fi putut trata, dar i-ar fi trebuit foarte mult să ajungă într-un asemenea loc.  ‘Va muri probabil în trei zile’, a fost conţinutul telegramei, ‘şi tot ce putem face este să-i trimitem corpul acasă cât mai curând posibil.’”

„Când fiica mea a fost acasă ultima dată”, a continuat doamna, „m-a învăţat puţin din dialectul vorbit de poporul în mijlocul căruia lucrează, iar dumneavoastră tocmai aţi spus în acel dialect, ‘vă puteţi bucura, deoarece fiica voastră este vindecată. Bucuraţi-vă, fiica voastră este vindecată’”.

Şi într-adevăr a fost!

EXTRAORDINAR! Aceasta este PAGA! Lumina care străluceşte asupra persoanei potrivite, la timpul potrivit, în modul potrivit. Acesta este ajutorul Duhului Sfânt, ungerea fluturelui.

De ce a durat douăzeci de minute? Pentru că distanţa dintre Canada şi Africa este prea lungă şi i-a trebuit Duhului Sfânt un anumit timp, pentru a face un traseu ca al fluturelui atâta cale? Ei bine, nu cred că este cazul. Nu ştiu sigur de ce au fost necesare douăzeci de minute. Sunt câteva motive pentru care cred că perseverenţa este adesea necesară în rugăciune, dar acesta este subiectul unui alt capitol. (Perseverează şi vei obţine).

A te uni împotriva duşmanului, pentru a-i ţine piept

O altă cale extraordinară prin care Duhul Sfânt ne ajută în lucrarea de mijlocire se ascunde în înţelesul cuvântului „ne ajută”. „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră” (Rom 8:26). Cuvântul din greacă este sunantilambanomai. Cred că trebuie să ştiţi să vorbiţi în limbi, doar pentru a putea pronunţa un asemenea cuvânt, care trebuie neapărat să conţină o revelaţie. Este un cuvânt compus, format din trei cuvinte. Sun înseamnă „a te uni”, anti înseamnă „împotriva” şi lambano „pentru a ţinea piept”. Înţelesul literal al cuvântului, prin alăturare, ar fi „a te uni împotriva duşmanului pentru a-i ţine piept”. Cum ne ajută aceasta?

Dacă-I permitem [Duhului Sfânt] să se roage prin noi, va birui într-o situaţie, împreună cu noi

În împrejurările în care experimentăm eşecuri repetate, Duhul Sfânt vrea să ne direcţioneze rugăciunile în mod precis, făcându-le să-şi atingă ţinta. Însă, El doreşte să biruie într-o situaţie împreună cu noi, împărtăşindu-ne din tăria Sa: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6).

Deşi contextul din 2 Corinteni 12:9 nu este rugăciunea, rugăciunea în Duhul este poate cel mai grăitor exemplu al tăriei Sale care se face desăvârşită în slăbiciunea noastră. Când ne dăm seama de slăbiciunea noastră, de inabilitatea noastră de a produce rezultate, aceasta ne determină să privim la El după ajutor. Dacă-I permitem să se roage prin noi, El va birui împreună cu noi. Este necesar, însă, să credem că atunci când Duhul Sfânt preia controlul, ceva este pe cale să se întâmple!

Vă rog să observaţi că atât expresia „ne ajută”, cât şi descrierea acestui ajutor, „unirea împotriva duşmanului pentru a-i ţine piept”, nu implică faptul că El o face pentru noi, ci cu noi. Cu alte cuvinte, nu este ceva ce Duhul Sfânt face pur şi simplu în noi, cu sau fără participarea noastră. Nu, ci prin faptul că ne rugăm în Duhul îl implicăm pe Duhul Sfânt în situaţie, permiţându-I să se roage prin noi.

Acum câţiva ani soţia mea, Ceci, a simţit o durere supărătoare în abdomen, care a început ca o disconfort, însă a crescut în intensitate pe parcursul unui an, la sfârşitul căruia s-a dus la un control. Medicul a descoperit un chist ovarian de mărimea unui ou mare şi ne-a informat că era necesară o intervenţie chirurgicală pentru a fi înlăturat, existând chiar şi posibilitatea extirpării ovarului.

Am vorbit cu medicul, care era credincios şi înţelegea principiile spirituale, şi i-am cerut să ne dea un răgaz pentru a ne ruga, împărtăşindu-i credinţa mea în vindecarea divină. I-am spus: „Doctore, dă-ne ceva timp şi cred că putem scăpa de el prin rugăciune”.

Fiind convins că acel chist nu era malign şi că nu-i punea în pericol viaţa, a răspuns: „Vă dau două luni. Dacă nu scăpaţi de el prin rugăciune, vom încerca prin operaţie”.

Am fost de acord şi am început să ne rugăm pentru Ceci după toate metodele biblice cunoscute: punerea mâinilor, ungerea cu ulei de către prezbiterii bisericii, rugăciune de învoire, citarea versetelor biblice, legare, dezlegare, scoaterea bolii şi, ca nişte buni carismatici, a ajuns şi pe podea unde a stat un timp– uneori trebuie să le încerci pe toate! Data viitoare când auziţi pe cineva spunându-vă că ştie exact cum trebuie să se roage şi ce trebuie să se întâmple în lupta spirituală, spuneţi-i că Dutch Sheets nu crede. (Vă va întreba cine este Dutch Sheets, dar nu vă lăsaţi intimidaţi de întrebare).

Nu s-a întâmplat nici o schimbare în starea ei şi mi-am dat seama că va trebui să obţinem această vindecare prin perseverenţă şi credinţă susţinută (vezi 1 Tim. 6:12). Apropo, acesta este modul în care primesc răspuns cele mai multe rugăciuni – nu prin miracole instantanee, ci în urma unei lupte constante, care implică menţinerea credinţei şi călirea răbdării.

Am simţit nevoia de a mă ruga zilnic câte o oră pentru Ceci. Îmi începeam rugăciunea menţionând motivul pentru care veneam la Tatăl. Apoi citam versetele pe care îmi sprijineam cererea. Le spuneam, mulţumindu-I Tatălui pentru Cuvântul Său şi lui Isus pentru vindecare. Aceasta nu dura mai mult de cinci sau şase minute, apoi mă rugam în Duhul, până ajungeam la o oră. Aceasta a durat o lună.

Unii pot crede că intervalul de o oră pe zi, timp de o lună, alocat unei rugăciuni care se concentrează doar la o singură problemă, este exagerat, alţii ar spune că Dumnezeu nu are nevoie de atâta timp pentru a vindeca o persoană. Eu vă spun doar cum au decurs lucrurile în cazul meu. Însă, am descoperit că Dumnezeu nu are doar o singură modalitate de a face lucrurile, chiar dacă este vorba de acelaşi gen de probleme. Metodele Sale creative par a nu se mai sfârşi, însă cheia rămâne întotdeauna ascultarea.

După două săptămâni de rugăciune, într-o după-masă, Domnul mi-a dat o imagine, în timp ce mă rugam în Duhul. M-am văzut pe mine însumi ţinând acel chist în mână şi storcându-l, până la dispariţie. Nu am ştiut că sensul literal al expresiei „ne ajută” din Romani 8, este „să te uneşti împotriva duşmanului pentru a-i ţine piept”, dar Duhul Sfânt mă învăţa acest adevăr minunat.

Bineînţeles că nu puteam să iau efectiv chistul în mână, dar Domnul mi-a arătat că, permiţându-I să se roage prin mine, a intervenit şi a rezolvat problema. Era mai mult decât evident faptul că puterea Sa era cea care urma să schimbe situaţia.

Aceasta îmi aminteşte de un şoarece şi un elefant care erau cei mai buni prieteni, de nedespărţit. Şoarecele obişnuia să se urce pe spatele elefantului. Într-o zi, au traversat o punte de lemn, făcând-o să se legene, să scârţâie, iar apoi să se prăbuşească sub greutatea lor. După ce au trecut, şoarecele, impresionat de capacitatea lor de a avea un asemenea impact, i-a spus elefantului: „Într-adevăr, am zguduit podul din temelii, nu-i aşa?”

Acest episod îmi aminteşte de multe din reclamele şi mărturiile creştinilor. Ai crede că Dumnezeu este şoarecele iar ei reprezintă elefantul. (Poate şi din această cauză zguduim atât de puţine poduri).

După ce am vizualizat acea imagine, am întrebat-o pe Ceci dacă a observat vreo schimbare în bine. „Da, durerea descreşte”, m-a informat ea.

Răspunsul doctorului a fost: „Dacă durerea se micşorează, înseamnă că chistul se resoarbe. Continuaţi să faceţi ceea ce aţi făcut şi până acum”.

Am încercat din răsputeri să mă conving dacă am avut sau nu halucinaţii, dar Duhul Sfânt mi-a adus imaginea în faţa ochilor încă de două ori. De fiecare dată chistul se micşora. Ultima oară când s-a întâmplat, trecuse deja o lună, iar chistul arăta de patru ori mai mic. În timp ce îmi continuam rugăciunea, mi s-a evaporat din mână. Prin aceasta am înţeles că Domnul mă înştiinţa că lucrarea se terminase. Şi chiar dacă Ceci îmi spunea că mai avea încă o senzaţie de disconfort, nu am continuat să mă rog pentru această problemă, deoarece ştiam că se rezolvase.

După trei zile mi-a spus că orice durere sau jenă dispăruseră. Consultaţia ulterioară a dovedit ceea ce ştiam deja în inimile noastre – chistul dispăruse!

Cred că vă daţi seama ce s-a întâmplat, nu-i aşa? PAGA!

  • „unire împotriva răului pentru a-i ţinea piept”;
  • un „Bethel”;
  • „intervenţie a Duhului Sfânt în situaţie”;
  • „prezentare a problemei” dar şi o „îndepărtare a ei”;
  • „întâlnire”;
  • „punere în aplicare a unei legi”;
  • „reprezentare”.

Mijlocirea a avut loc. Acest lucru se poate întâmpla şi prin voi!

Ungerea fluture, combinată cu cea a ursului, au înfrânt din nou şarpele. (Vă rog să faceţi în aşa fel încât această carte să nu ajungă pe mâna oamenilor extrem de religioşi sau a celor care-i pun la punct  pe „carismaticii excentrici”, deoarece mi-ar putea trimite ursul la hibernare şi mi-ar transforma fluturele din nou în vierme).

Ideea cea mai importantă pe care vreau s-o comunic prin această carte este aceea că Dumnezeu vrea să VĂ folosească. Pentru aceasta nu trebuie să fiţi pastor, profet, sau o persoană binecunoscută, nu trebuie să cunoaşteţi greaca sau swahili, ci pur şi simplu să fiţi un credincios în Isus – unul din reprezentanţii Săi aleşi – chemat şi autorizat pentru a transmite binecuvântările noului legământ – un creştin.

Dumnezeu Tatăl vrea să elibereze lucrarea lui Isus prin rugăciunile noastre, iar Duhul Sfânt vrea să vă ajute. Betelul aşteaptă să fie descoperit, istoriile aşteaptă să fie scrise iar destinele urmează să fie conturate.

Nu vă lăsaţi intimidaţi de lipsa de cunoaştere, de faptul că nu ştiţi ce este necesar, drept sau corect. Nu permiteţi slăbiciunii să vă paralizeze în inactivitate. Ridicaţi-vă sau mai bine zis, permiteţi-I Ajutorului vostru să se ridice în voi! Împreună, veţi putea zgudui orice pod!

Numai să fiţi siguri că nu uitaţi cine este şoarecele.

Întrebări

  1. Puteţi explica legătura dintre Geneza 28:10-17 şi Romani 8:26-27? Vorbiţi pe marginea termenului paga, definiţi ungerea fluture şi rugăciunea în Duhul.
  2. Ce face Duhul Sfânt pentru a ne „ajuta” în slăbiciunile noastre?
  3. Gândiţi-vă la situaţii în care nu ştiţi să vă rugaţi cum ar trebui. Luaţi  decizia  de  a-I permite Duhului Sfânt să vă ajute. Hotărâţi-vă când Îi veţi da ocazia să o facă.
  4. Dacă ar fi să alegeţi din nou, L-aţi alege pe Isus? (Ce întrebare stupidă!)

Leave a Reply