Curs Rugăciunea de mijlocire – 8 – NAŞTEREA SUPRANATURALĂ

(Avertizare: Acest capitol ar putea transforma în mod drastic populaţia împărăţiei întunericului, crescând nevoia pentru clasele de noi-convertiţi)

Instructorul

Am asistat-o pe soţia mea, Ceci, în timpul celor 65 de ore de travaliu  ale naşterii celor două fiice ale noastre, Sarah şi Hannah. I-am spus exact ce şi când să facă – dar aceasta numai în primele 10 minute. Apoi, a început ea să îşi asume rolurile de asistent, jucător, arbitru, referent sau orice altă poziţie care a fost necesară. Fiind un bărbat inteligent şi iubind viaţa, nu mi-a trebuit mult să-mi dau seama că singura cale de a supravieţui acestui efort „pe care trebuia să îl fac” era ascultarea – rapidă şi fără întrebări.

Am avut multe de învăţat şi nici prin cap nu mi-a trecut că putea fi un instructor atât de bun. Avem întregul eveniment înregistrat pe o casetă video, şi poate fi comandat la Dutch Sheets Ministries, P.O. Box… glumesc!

După ce am participat câteva săptămâni la cursuri despre „naşterea pe cale naturală”, mi-am dat seama că în primele 10 minute ale experienţei naşterii propriu-zise am învăţat tot ce trebuia să ştiu, şi n-aş mai fi avut nevoie de acea instruire. Totul s-a petrecut cât se poate de natural.

Acest capitol se referă la „naşterea supranaturală”. Succesul meu în rugăciunea pentru cei pierduţi a fost aproape inexistent şi am impresia că acest lucru se aplică fiecărei persoane pe care o cunosc.  M-am gândit să văd ce spune Biblia despre aceasta şi, spre surprinderea mea, am descoperit că Dumnezeu nicăieri nu-ţi cere să salvezi pe cineva. Cum se poate să se vorbească atât de puţin despre un subiect atât de important? Mi se părea că principiile generale de rugăciune ar trebui să fie aplicate mijlocirii pentru cei pierduţi.

Am găsit un verset care spune: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Ps. 2:8), dar ştiam că aceasta era o profeţie a Vechiului Testament referitoare  la  Tatăl  care  Îi cerea Fiului Său să facă acest lucru. Mi L-am imaginat pe Fiul luând neamurile în stăpânire iar pe Tatăl dându-şi consimţământul.

Am descoperit că trebuie să ne rugăm pentru lucrători în secerişul Său (vezi Matei 9:38). Din aceasta am dedus că nu trebuia să-I cerem lui Dumnezeu să mântuiască pe cineva, ci să trimită lucrători. Am aflat şi unele lucruri despre lupta spirituală, pe care le vom studia într-un capitol ulterior, precum şi câteva versete care se referă la travaliu.

Travaliu? Ce înseamnă?

Ce înseamnă, la urma urmei, travaliul? Care este finalitatea lui? Credeam că ştiu ce înseamnă, însă nu eram satisfăcut. Este o formă justificată de rugăciune? Nu ştiam ce să zic. Există într-adevăr o rugăciune care determină naşterea spirituală?

Da, acum cred că este aşa, deşi nu este uşor să defineşti sau să explici acest fel de rugăciune. Şi pe deasupra mai este şi controversat. Cum poate o simplă fiinţă umană să aibă un rol în naşterea vieţii spirituale? Ce rol au de jucat gemetele, plânsul şi eforturile legate de aceasta?

Un segment al Trupului lui Hristos crede, probabil, că are o înţelegere adecvată asupra acestei lucrări. Un alt grup a auzit îndeajuns de multe despre aceasta, încât să creadă că nu mai doreşte să afle nimic altceva, şi poate mai este o categorie care nu a auzit nimic referitor la ea. Apelul meu se adresează tuturor: Citiţi ceea ce urmează cu mintea deschisă.

Acest capitol pare să devină destul de teologic şi, probabil, cere o gândire mai profundă decât celelalte, dar aş dori să sesizaţi următorul aspect: cuvântul „teologie”, în ciuda opiniei generale, nu este un cuvânt de înjurătură sau un sinonim al „plictiselii”. Este, de fapt, o ştiinţă sau studiul despre Dumnezeu. Sunt convins că am citit pe undeva în Scriptură cuvintele: „Studiază pentru a primi aprobarea lui Dumnezeu”. Deci, nu ezitaţi. „Adevărat, adevărat vă spun că cine studiază acest capitol, va rămâne foarte uimit” (Adăugiri 1:1).

Această rugăciune de tip travaliu mă uimeşte întotdeauna. Am fost educat într-un segment al Trupului lui Hristos care credea în ea, deşi nu o practica prea des. În puţinele ocazii în care am văzut ceea ce mi s-a spus că este mijlocire-travaliu, era întotdeauna implicată o doamnă scundă, mai în vârstă, care făcea parte din grupa puţinilor luptători în rugăciune ai bisericii. Mi s-a părut un fel de lucru mistic prea puţin înţeles (ceva de genul „de unde vin copiii?”) şi practicat de foarte puţine persoane (şi numai foarte rar), dar întotdeauna respectat.

Mi s-a întâmplat şi mie

Mi s-a întâmplat şi mie odată, deşi n-am făcut atâta gălăgie cum fac alţii în asemenea împrejurări. (Cei la care mă refer scoteau sunete asemănătoare acelora pe care le făcea soţia mea, când se afla în durerile premergătoare naşterii). Aveam poate 9 sau 10 ani şi am experimentat acest lucru în timp ce mă rugam pentru o mătuşă nemântuită.

Într-o noapte, pe când mă aflam în pat, am simţit un imbold puternic de a mă ruga pentru mântuirea ei. Îmi amintesc că m-am ridicat din pat, m-am aşezat pe genunchi şi am început să plâng fără oprire, cerându-I lui Dumnezeu s-o mântuiască. Eram atât de tânăr pe atunci şi experienţa a durat atât de mult, încât nici nu-mi mai pot aminti exact intervalul de timp – probabil între 30 de minute şi o oră. În cele din urmă, am fost eliberat de povara pe care o purtam în suflet pentru ea şi m-am dus la culcare.

Mătuşa locuia la o distanţă de o oră şi jumătate de noi. Cu toate acestea, dintr-un motiv „necunoscut”, a sunat spre sfârşitul săptămânii şi a spus că dorea să vină la biserica noastră duminică dimineaţa. Nu ştiam în acel moment că deja avea intenţia de a-şi da viaţa lui Isus în acel serviciu, ceea ce a şi făcut. Am fost uimit! Mă rugasem în travaliu pentru ea şi, în aceeaşi săptămână, parcursese o distanţă atât de lungă pentru a-şi da inima Domnului.

Travaliul a fost minunat, dar nu l-am înţeles. L-am practicat doar o singură dată. Nu pot înceta să mă întreb de ce un lucru care îi ajută pe oameni să ajungă la mântuire se întâmplă atât de rar. Adevărul era că acel fel intens de rugăciune sfâşietoare nu părea să „vină asupra noastră” foarte des, trebuia să fim răbdători şi să-l aşteptăm – aşa cum în Ioan 5 se aştepta tulburarea apei la scăldătoarea Betesda.

Nu m-am îndoit de concept – ştiam că ar fi fost lipsă de reverenţă. Dumnezeu interzice cuiva să pună întrebări despre lucruri atât de spirituale! Lucrurile pe care nu ni le puteam explica le consideram prea sfinte pentru a fi chestionate. Era de la sine înţeles că trebuia să acţionăm ca şi când nu am fi avut nici o întrebare –dacă puneam întrebări ar fi fost lipsă de respect. Deci, nu-L lăsam pe Dumnezeu sau pe altcineva să ştie că le aveam. (Uneori şi acum mai cred că-L pot prosti pe Dumnezeu în felul acesta!)

Ungerea lui Toma

Însă, într-o zi, am descoperit că atunci când ucenicii nu înţelegeau cum stăteau lucrurile, Îi adresau lui Isus o mulţime de întrebări. Uneori, acestea păreau cât se poate de obraznice, sugerând că deprinderile Sale de învăţare n-ar fi fost prea strălucite. Veneau cu întrebări  referitoare  la  pildele  Sale  sau  puneau  la îndoială unele cuvinte mai greu de înţeles. Într-adevăr, foloseau şi expresii mai pompoase, cum ar fi „Doamne” şi aşa mai departe, dar ştiţi la fel de bine ca mine ce doreau să spună, de fapt. Cu alte cuvinte: „Ce mai vrei să spui şi cu asta, Doamne?”

Odată, pe când le-a spus să-I mănânce trupul şi să-I bea sângele ”, o parte dintre ei a fost de părere că aceasta „era prea de tot”. Ştim la ce se refereau, cu alte cuvinte, doreau să spună: „vorbeşti prostii” – şi L-au părăsit.

Cu altă ocazie, Hristos Şi-a uimit ucenicii cu discursul Său despre o mulţime de case care se aflau la Tatăl, cu promisiunea că Se va duce acolo, le va zidi şi lor câteva, şi apoi Se va întoarce şi-i va lua cu Sine. Bineînţeles, ei ştiau calea într-acolo… (vez1 Ioan 14:1-4). Cu acea ocazie, s-a trezit Toma – slavă Domnului – să spună ceea ce gândeau de fapt cu toţii: „Opreşte-Te, Isuse. Nu avem nici cea mai vagă idee despre ce vorbeşti. Nu ştim nici măcar unde te duci, cum am putea ştii cum să ajungem acolo”? Sunt sigur că răspunsul lui Hristos i-a ajutat cu adevărat: „Eu sunt calea, intraţi prin Mine”. Cu toate acestea, nu L-au înţeles atunci, ci abia mai târziu.

Aşa cum procedau de obicei cei doisprezece, adesea fac şi eu un lucru sigur, plin de reverenţă şi spiritual: acţionez ca şi cum aş înţelege, chiar şi atunci când nu înţeleg nimic. Rămân ignorant, însă îmi salvează onoarea, lucru care contează cu adevărat! Cu toate acestea, din când în când mai experimentez şi ungerea lui Toma, care mă face să mă duc direct la Dumnezeu şi să-I spun cât de slabe explicaţii mi-a dat despre unele lucruri cum ar fi, de exemplu, travaliul.

Pe măsură ce mă gândeam la acest subiect al travaliului, am decis să permit unor întrebări sâcâitoare, pe care le-am reprimat, să iasă la suprafaţă: Dacă travaliul în mijlocire îi ajută cu adevărat pe oameni să ajungă la mântuire, de ce este atât de greu de practicat, de ce se întâmplă atât de rar, de ce numai câţiva îl practică, de ce trebuie să fie atât de gălăgios şi ciudat şi de ce nu ne spui mai mult despre el şi cum să-l facem?

Exprimare întortocheată, dar întrebările sunt foarte importante!

Experienţe spirituale versus manifestări exterioare

În acest punct, aş dori să mă refer la două aspecte. Înainte de toate, cred că travaliul biblic este o parte importantă a mijlocirii pentru cei pierduţi. În al doilea rând, nu cred că este definit prin aspectele exterioare cum ar fi gemetele, bocitul, plânsul şi implicarea intensă. Aceste manifestări sunt valabile pentru travaliul natural, iar cel spiritual le poate include. Cu toate acestea, nu cred că trebuie să le cuprindă şi sunt convins că nu este definit de ele. De fapt, cred că o persoană se poate ruga în travaliu în timp ce spală vasele, taie iarba, conduce maşina – sau face orice altceva.

În biserică am tratat acest subiect aşa cum tratăm multe altele. Prin însăşi natura noastră, avem nevoia de a vedea şi de a simţi ceva, pentru a crede. Avem tendinţa de a judeca ceea ce se întâmplă în duh prin ceea ce vedem cu ochii.

De exemplu, dacă ne rugăm cu cineva pentru salvare sau pocăinţă, avem tendinţa de a crede că persoana care plânge primeşte mai mult decât cea care n-o face, şi chiar folosim expresii de felul: „Duhul Sfânt a atins-o cu adevărat”. Şi aceasta numai pentru că observăm reacţia lui sau a ei.

Cu toate acestea, am văzut cazuri în care unii care nu au plâns şi nu au manifestat nici un fel de emoţie în timpul rugăciunii au fost total schimbaţi. Pe de altă parte, am văzut şi din aceia care s-au bocit şi au plâns într-o aparentă pocăinţă, care era însă foarte asemănătoare cu aceea a lui Iuda (vezi Matei 27:3-5), fără a experimenta vreo schimbare. Esenţa a ceea ce vreau să spun este că nu poţi judeca ceea ce se întâmplă pe tărâmul spiritului prin ceea ce are loc în domeniul natural.

În cercurile carismatice sau penticostale, experimentăm un fenomen pe care îl numim „căderea în Duhul”. Deşi nu este un termen biblic iar de practica aceasta e clar că se abuzează, totuşi cred că oamenii pot să cadă sub puterea lui Dumnezeu şi o fac. În timpul unei întâlniri în care are loc această experienţă specifică, tindem să credem că aceia care cad pe podea primesc mai mult din partea Domnului decât cei care nu cad. Uneori chiar avem şi tendinţa de a judeca dacă se întâmplă ceva în funcţie de căderea sau rămânerea în picioare a oamenilor.

Am participat la întâlniri în care am observat că acest lucru se întâmplă atât de frecvent, încât nu mai sunt sigur dacă accentul sau scopul nu devine cumva căderea oamenilor, mai degrabă decât manifestarea unei credinţe care I-ar permite Duhului Sfânt să facă orice doreşte, cum doreşte. Cu alte cuvinte, începem să judecăm ceea ce se întâmplă în domeniul spiritual prin ceea ce vedem în domeniul natural. Acest lucru este periculos, deoarece conduce la extreme, la o învăţătură dezechilibrată, la aşteptări greşite şi la eforturi făcute în firea pământească.

În orice eliberare a puterii spirituale şi a ungerii, există întotdeauna posibilitatea unei manifestări fizice – ceea ce este biblic. Oamenii pot plânge, alteori pot cădea sub puterea lui Dumnezeu. Alţii pot râde chiar zgomotos, pot părea beţi. Uneori, când Dumnezeu lucrează, au loc manifestări fizice; adesea însă, nu au loc. Totuşi, nu trebuie niciodată să judecăm ceea ce se întâmplă în duhul prin ceea ce vedem în domeniul natural.

Travaliul, un eveniment spiritual

Ceea ce am spus se aplică şi travaliului. Când folosim acest termen, Duhul Sfânt se foloseşte de un fenomen fizic – naşterea – pentru a descrie un adevăr sau un fapt spiritual. Prin aceasta, accentul nu se pune pe domeniul fizic, ci pe cel spiritual şi comparaţia nu se doreşte a fi literală sau exactă. Cu alte cuvinte, prin folosirea cuvântului travaliu Duhul Sfânt nu încearcă să descrie ceea ce se întâmplă în exterior, ci în duh. Nu este o naştere naturală, ci una spirituală.

Accentul se doreşte a fi pe puterea spirituală care este eliberată pentru a da naştere din punct de vedere spiritual, şi nu pe manifestările exterioare care pot însoţi, eventual, evenimentul (bocet, plâns, strigăte, etc.). Cei mai mulţi dintre noi care am avut de-a face cu rugăciunea de travaliu ne-am concentrat la ceea ce se întâmplă în exterior, pierzând prin aceasta însăşi partea spirituală a fenomenului şi anume că ceva s-a născut prin Duhul.

Este foarte uşor de depistat dacă aţi făcut această greşeală. Puneţi-vă întrebarea şi răspundeţi-vă cu sinceritate: Când auziţi cuvântul travaliu, în contextul rugăciunii, vă gândiţi prima dată la ceea ce se întâmplă în duh (o naştere) sau la modul în care se petrec lucrurile în exterior (prin manifestările trupului)? Cei mai mulţi dintre voi probabil ar pune accentul pe al doilea aspect – cum se întâmplă. În privinţa celorlalţi, ei bine, sunt suspicios. Mai degrabă v-aţi sprijini pe teologia băieţelului care a răspuns astfel, când i s-a cerut să dea definiţia minciunii la Şcoala Duminicală: „Minciuna este o urâciune înaintea lui Dumnezeu şi un mare ajutor la vreme de nevoie”.

Cei mai mulţi dintre noi am definit în mod inconştient o lucrare a Duhului printr-o manifestare exterioară. Ar fi probabil mai înţelept să folosim un limbaj diferit, cum ar fi „a da naştere prin rugăciune” mai degrabă decât cuvântul travaliu, pentru a ne ajuta să înţelegem corect ce se întâmplă. Această expresie ar fi acceptabilă din punct de vedere biblic pentru că, aşa cum vom vedea mai târziu, cuvântul ebraic pentru travaliu înseamnă de fapt „a da naştere” sau „a cauza”, traducătorii, şi nu neapărat Duhul Sfânt, fiind aceia care au decis când să folosească termenul travaliu.

În definirea travaliului exterior, nu numai că am pierdut înţelesul său real, ci am şi acceptat, în mod inconştient, ceea ce eu cred că este o minciună a lui Satan, şi anume: numai câţiva oameni pot practica travaliul cu adevărat, şi aceasta extrem de rar. Personal, nu cred că este adevărat. De fapt, consider că toţi ne putem implica în mod regulat în mijlocirea de travaliu (sau naştere). Cheia este de a ne da seama că accentul se pune pe a da naştere din punct de vedere spiritual şi nu pe ceea ce se întâmplă când o facem. (Vă rog să vă amintiţi ce am spus, că rugăciunea de travaliu poate fi însoţită de manifestări fizice puternice, dar că nu trebuie să fie definită prin ele).

Rugăciunea care dă naştere

Pentru a ne putea schimba modul în care privim această problemă, voi folosi de aici înainte pe rând cuvintele „rugăciunea care dă naştere” şi travaliu când mă voi referi la acest fel de mijlocire. Acestea fiind spuse, daţi-mi voie să subliniez faptul că există un aspect al rugăciunii care naşte lucruri în Duhul. Noi suntem cei care „naştem” pentru Dumnezeu. Duhul Sfânt vrea să „nască” lucrurile prin noi.

Noi suntem pântecul lui Dumnezeu pe pământ… Nu generăm viaţa, dar Îl eliberăm prin rugăciune pe Cel ce o face.

Isus spune în Ioan 7:38: „Din inima lui (din cea mai adâncă parte a fiinţei) vor curge râuri de apă vie”. Cuvântul folosit pentru „partea cea mai adâncă a fiinţei” este koilia, care înseamnă „pântec”. Noi suntem pântecul lui Dumnezeu pe pământ. Nu suntem sursa vieţii, dar o purtăm. Nu generăm viaţa, dar Îl eliberăm prin rugăciune pe Cel ce o face.

David şi Polly Simchen, membri ai bisericii noastre din Colorado Springs, au primit recent răspunsul la o rugăciune care a durat mai mult de patru ani, făcută în mod constant pentru fiul lor, Jonathan. Polly, împreună cu câţiva prieteni, au demonstrat în această perioadă unul dintre cele mai tenace şi mai eficiente exemple de mijlocire pe care le-am văzut vreodată, incluzând acest concept al naşterii. Voi cita câteva fragmente din mărturia lui Polly. Deşi sunt mai lungi, acestea conţin ilustraţii pertinente ale lucrurilor pe care intenţionez să le discut în acest capitol şi în altele (evidenţierea cuvintelor aparţine autorului):

L-am dedicat Domnului pe Jonathan dinainte de a se naşte şi l-am crescut în biserică. La vârsta de 17 ani, însă, printr-o combinaţie de planuri bine gândite ale duşmanului, a început să se îndepărteze de Dumnezeu. Nu a trecut mult până a început să trăiască într-o răzvrătire totală, caracterizată prin droguri şi toate lucrurile care însoţesc un asemenea mod de viaţă. Prin urmare, diabetul său a devenit o problemă serioasă, încât uneori ajungea la spital; la ieşirea din spital se întorcea însă la vechiul stil de viaţă.

Cam în aceeaşi perioadă, pastorul Dutch a început să vorbească în biserică despre rugăciunea de mijlocire. Deşi eram complet devastată şi adesea înţepenită de frică, am început să învăţ din ce în ce mai mult despre mijlocire. Pe măsură ce am început să o practic, împreună cu prietenii mei, Dumnezeu ne-a dat instrucţiuni cu privire la modul în care trebuia să ne rugăm. Acestea erau însoţite de multe promisiuni înălţătoare şi de cuvinte de încurajare.

Practicam aspectul paga, rugându-L pe Duhul Sfânt să se odihnească deasupra patului său, în timp ce dormea, în maşina sa, oriunde mergea, dându-i viaţă. Am repetat aceste cuvinte în fiecare zi.

De multe ori, aproape zilnic, ungeam cu ulei camera, uşile, ferestrele, patul, maşina, hainele şi orice alt obiect cu care ajungea în contact. Adesea intram în camera lui şi cântam în Duhul, în jur de o oră, astfel: „Numele lui Isus este înălţat peste acest loc – peste acest pat, peste aceste lucruri şi haine!” Şi continuam: „Jonathan are un destin pe care îl va împlini”. Împreună cu prietenele mele, Shirley şi Patty obişnuiam să ne rugăm uneori patru până la şase ore, noaptea târziu.

Cu o anumită ocazie, pastorul Dutch a vorbit despre hainele peste care se spun rugăciuni. M-am gândit imediat, am putea proceda astfel şi cu Jonathan! Împreună cu pastorul Dutch şi cu David, ne-am pus mâinile peste o bucată de pânză şi ne-am rugat eliberând peste ea puterea şi ungerea lui Dumnezeu. Am căzut cu toţii de acord că ungerea va zdrobi jugul drogurilor, al păcatului, prietenilor lumeşti, perversiunii şi oricărui  lucru  care  trebuia distrus  din viaţa lui. Am tăiat pânza în 12 bucăţi pe care le-am pus sub cearşafuri, în perna lui, în deschizăturile portmoneului său, le-am cusut în manşeta pantalonilor, sub buzunar, în găurile din pereţi şi pe limba papucilor, declarând cu fiecare bucată pe care o puneam: „Ungerea rupe jugul”.

Uneori se părea că lucrurile se înrăutăţesc; era ca şi când Jonathan s-ar fi aflat într-o misiune care urma să-i distrugă viaţa. Dar am rămas uniţi în iubirea pe care i-o purtam. Declaram planul lui Dumnezeu asupra vieţii sale, ungeam cu ulei diferite lucruri, cântam în camera şi în maşina sa, mijloceam pentru el zilnic şi declaram verset după verset din Scriptură. Ne-am reamintit şi am mărturisit fiecare cuvânt şi promisiune primite din partea lui Dumnezeu în special pentru Jonathan, şi cu cât o făceam mai mult, cu atât credinţa noastră creştea. La un interval de câteva luni repetam procedeul, după ce pastorul Dutch se ruga deasupra unei alte bucăţi de pânză.

Ne-am implicat şi în luptă spirituală pentru Jonathan. Am blestemat puterea drogurilor şi L-am rugat pe Dumnezeu să îndepărteze orice influenţă păcătoasă din viaţa lui (deşi ne rugasem întotdeauna pentru mântuirea prietenilor săi şi trei dintre ei şi-au predat viaţa lui Hristos). Dumnezeu a luat temerile noastre şi le-a transformat în arme de luptă!

În luna ianuarie a anului 1996 am primit un cuvânt din partea unui prieten, prin care Dumnezeu ne anunţa că în curând va deşerta vasul cu rugăciuni, concept despre care ne-a învăţat şi pastorul Dutch, şi abia aşteptam să se întâmple.

În februarie 1996, după mai mult de patru ani, L-am putut vedea pe Dumnezeu lucrând în viaţa lui Jonathan. A început să aibă dorinţa de a-şi pune viaţa în ordine, începuse să citească Biblia şi era îngrijorat pentru mântuirea sufletului prietenei sale. A început să urască puterea pe care o aveau drogurile asupra prietenilor săi. Apoi, într-o noapte, la una din întâlnirile noastre, a făcut o rugăciune de rededicare lui Hristos, sub privirile noastre uimite. Urmăream plini de uimire cum lucrurile lumii se desprind de Jonathan,  iar lucrurile Împărăţiei lui Dumnezeu încep să i se clarifice şi să-l atragă. Chiar săptămâna trecută (mai, 1996) prietena sa şi-a dat viaţa lui Hristos. Deci, răspunde Dumnezeu rugăciunilor? Desigur!

Pe tot parcursul celor patru ani de mijlocire, Domnul ne-a învăţat multe despre rugăciune şi ne-a încurajat într-o mare măsură pe cale – dăruindu-ne un pastor căruia i-a păsat de situaţie şi ne-a învăţat, prieteni care s-au implicat şi s-au rugat, cuvinte profetice privitoare la chemarea lui Jonathan şi la mâna Sa asupra lui. Mai mult decât atât, i-a îngăduit soţului meu, David, să vadă îngerul care-l însoţea pe Jonathan peste tot pe unde conducea maşina şi chiar în cele două ocazii în care şi-a petrecut noaptea în închisoare. Toată teama a dispărut şi am putut să ne încredem pe deplin în Dumnezeu.

Vă mulţumim şi dvs., pastore Dutch, şi lui Ceci pentru tot ce aţi făcut pentru noi. Suntem atât de mulţumitori lui Dumnezeu pentru miracolul care s-a întâmplat în viaţa fiului nostru drag. Nimeni nu ne-ar mai putea convinge că rugăciunea nu dă rezultate! Dumnezeu este credincios şi îi vom rămâne pentru totdeauna mulţumitori!”

Aşa cum am afirmat mai devreme, voi examina mai detaliat multe dintre căile în care s-a rugat Polly (evidenţiate în continuare cu caractere italice). Aş dori, însă, să examinăm acest aspect uimitor al rugăciunii – travaliul spiritual. Fie ca Duhul Sfânt să ne dea urechi de auzit.

Putem oare înţelege acest subiect? Cred că da. Următoarele pasaje, fie menţionează direct rugăciunea de travaliu (naştere), fie contextul şi modul ei de exprimare:

1 Împăraţi 18:41-45: „Apoi Ilie a zis lui Ahab: ‘Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie’. Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului, şi plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi, şi a zis slujitorului său: ‘Suie-te şi uită-te înspre mare’. Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: ‘Nu este nimic!’ Ilie a zis de şapte ori: ‘Du-te iarăşi’. A şaptea oară, slujitorul a zis: ‘Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om’. Ilie a zis: ‘Suie-te şi spune lui Ahab: ’Înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia’. Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car, şi a plecat la Izreel.’” (Postura lui Ilie în acest pasaj este aceea a unei femei care naşte. Trebuie să observăm că Ilie se afla într-adevăr în rugăciune de travaliu, dând naştere unei situaţii. În Iacov 5:16 se face referire la acest eveniment, denumit rugăciune „fierbinte”).

Psalmul 126:5-6: „Cei care seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se va întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii”.

Isaia 66:7, 8: „Înainte ca să simtă dureri, a născut, şi înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu. Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii”.

Ioan 11:33, 35, 38, 41-43: „Isus, când a văzut-o plângând, pe ea, şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui, şi S-a tulburat… Isus plângea… Isus S-a înfiorat din nou în Sine, şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră… Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: ‘Tată, îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu m-ai trimis’. După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: ‘Lazăre, vino afară!’”

Matei 26:36-39: „Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: ‘Şedeţi aici până Mă voi duce colo să Mă rog’. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, şi a început să Se întristeze şi să se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: ‘Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine’. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: ‘Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu’”.

Romani 8:26,27: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”. (Contextul acestui pasaj este travaliul – vezi Rom 8:22-25. Domnul se adresează întregii creaţii, şi nouă, prin suspine negrăite şi travaliu, apoi vorbeşte Duhului Sfânt care face această lucrare în noi.)

Galateni 4:19: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!”

Deşi aceste pasaje nu explică în întregime ce este şi cum se face rugăciunea de travaliu, unele lucruri sunt evidente:

• Duhul Sfânt este implicat;
• Este asociată cu reproducerea spirituală;
• Contribuie la procesul de maturizare al credincioşilor;
• Poate fi foarte intensă, implicând rugăciune fierbinte, lacrimi şi chiar gemete;
• Având în vedere pasajele în care Hristos plângea la mormântul lui Lazăr sau rugăciunea lui Ilie pe munte, putem spune că travaliul produce şi miracole fizice, nu numai naşterea din nou.

Duhul Sfânt, Agentul lui Dumnezeu care aduce viaţă

Realizarea faptului că Duhul Sfânt, şi nu noi, este Cel care produce naşterea spirituală, ne va feri de erori şi va îndepărta multe din grijile noastre. El este agentul lui Dumnezeu care aduce viaţă (vezi Luca 1:34, 35; Ioan 3:3-8), sursa de putere creatoare a Dumnezeirii (vezi Faptele Apostolilor 1:8; 10:38; Luca 4:14, 18), puterea din spatele creaţiei care, aşa cum vom vedea, este asemănată cu naşterea (vezi Gen. 1). Este Cel care dă naştere voii lui Dumnezeu şi puterii de a o îndeplini, dăruindu-i viaţă şi substanţă. Este Cel care insuflă viaţa fizică şi spirituală a lui Dumnezeu în oameni (vezi Gen. 2:7; Ezech. 37:9, 10, 14; Fapt. Apost. 2:1-4) pe care, în relaţie cu mântuirea, o vom numi naşterea din nou sau noua creaţie.

Prin urmare, finalitatea mijlocirii ar fi eliberarea Duhului Sfânt pentru a produce naşterea spirituală.

De exemplu, omul Ilie n-ar fi putut da ploaie. Cu toate acestea, Iacov ne spune că rugăciunile lui au fost în stare s-o facă. Pavel  n-a putut să-i nască din nou pe Galateni şi nici să-i maturizeze, totuşi, în Galateni 4:19 ne spune că aceasta s-a întâmplat în urma mijlocirii. Noi nu putem naşte oameni din punct de vedere spiritual, prin abilităţile noastre umane, totuşi, în Isaia 66:7-8, ni se spune că travaliul în rugăciune o poate face. Şi dacă nu putem crea aceste lucruri prin propria putere şi abilitate, atunci este evident că rugăciunile noastre determină intervenţia Duhului Sfânt în situaţiile pentru care ne rugăm.

Înţelegând că puterea Duhului Sfânt realizează această lucrare, aş vrea să spun, fără putinţă de tăgadă, că aceasta este o rugăciune care dă naştere.

Dacă este într-adevăr aşa, în sprijinul acestor afirmaţii ar trebui găsite unele referinţe biblice care Îl descriu pe Duhul Sfânt ca suflare sau ca forţă care aduce viaţă. Din următoarele contexte se va vedea foarte clar modul în care Duhul Sfânt eliberează această putere dătătoare de viaţă.

În Geneza 1:1,2 scrie: „La început… pământul era fără formă şi gol”. Expresia „fără formă” provine din cuvântul ebraic tohuw, care înseamnă „devastat, pustiit, deşertic, lipsit de valoare”, „plin de confuzie”, „gol” (sterp); o masă fără formă şi viaţă”. Conceptul de bază este lipsa de viaţă, sterilitatea, lipsa ordinii. Versetul 2 continuă astfel: „Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor”. Ce vrea să spună aceasta?

Folosim acelaşi termen astăzi în cercurile creştine, când vorbim de intervenţia Duhului Sfânt în serviciul divin, prin expresii de felul: „Domnul, într-adevăr S-a mişcat astăzi” sau „Duhul Sfânt S-a mişcat cu putere”. Dar ce înseamnă aceste expresii sau altele similare? Avem o concepţie vagă despre intervenţia Sa, despre faptul că a fost activ. Dar ce s-a întâmplat, de fapt? Se mişca dintr-o parte în alta sau mişca inimile oamenilor? Ce înseamnă cuvântul „a se mişca” în aceste contexte?

De fapt, folosirea acestui cuvânt îşi are originea aici, în Geneza. Cuvântul ebraic folosit pentru „se mişca”, rachaph, înseamnă de fapt „a cloci”. Traducerea Amplified foloseşte expresia „se mişca, plutind pe deasupra şi clocind ceva”.

Dicţionarul Webster defineşte termenul a cloci prin „copil, vlăstar, urmaş, progenitură”. Rezultatul clocitului unei găini, de exemplu, sunt puii pe care i-a scos.

În folosirea acestui termen în descrierea creaţiei, Duhul Sfânt foloseşte analogia „naşterii”. El „trezea” ceva la viaţă. Un specialist  în limba ebraică mi-a dezvăluit faptul că rachaph este, într-adevăr, un termen reproductiv, folosit în descrierea soţului care se culcă cu soţia sa. Aceasta este o imagine cât se poate de sugestivă şi o confirmare a faptului că rachaph este un termen reproductiv. Un alt dicţionar îl explică prin „clocire şi fertilizare”.

Ştim din Noul Testament că Isus a fost Cel care a adus viaţă în Geneza (toate lucrurile au fost create prin Cuvântul Său – vez1 Ioan 1:1-3; Col. 1:16). Însă, Duhul Sfânt a fost Cel care plutea pe deasupra pământului, eliberând energiile Sale creatoare, dând putere cuvintelor lui Isus de a produce viaţă.

Ps. 90:2 ne confirmă aceasta, numind naştere ceea ce a făcut  Duhul Sfânt la creaţie. Versetul foloseşte două cuvinte ebraice importante, yalad şi chuwl. „Înainte ca să se fi născut munţii (yalad) şi înainte ca să se fi făcut (chuwl) pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu”.

Cuvintele ebraice folosite în acest verset au înţelesul  primar de travaliu, deşi nu aşa au fost traduse aici.  Fiecare dintre ele este tradus în mai multe feluri în Vechiul Testament: „a naşte”, „născut”, „a da naştere”, „travaliu”, şi altele (vezi Deut. 32:18; Iov 15:7; 39:1). Indiferent de felul în care sunt traduse, conceptul este acela de a da naştere la ceva. Nu se referă întotdeauna la o naştere literală, fizică, dar deseori se referă la creaţie. Folosim sensul acesta şi în limbajul curent, când afirmăm că o idee, o viziune, o naţiune s-a „născut” sau a fost „concepută”. În mod evident, nu ne referim la naşterea fizică, ci la un lucru nou care ia fiinţă. În mod similar, Ps 90:2 aseamănă procesul creaţiei din Geneza cu o naştere.

A pluti pe deasupra şi a crea

Să facem acum legătura cu rugăciunea. Cuvintele foarte importante din Isaia 66:8 au acelaşi sens: „Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile (chuwl)şi fiica Sionului şi-a şi născut (yalad) fiii.”Acest lucru este foarte important! Ceea ce făcea Duhul Sfânt în Geneza, când „a adus în fiinţă” pământul şi lumea, vrea să facă şi astăzi, prin rugăciunile noastre, născând fii şi fiice. Vrea să acţioneze, plutind în jurul oamenilor, eliberând imensa Sa putere de convingere, care rupe legăturile spirituale, aduce revelaţie, şi-i atrage pe oameni la Sine, pentru a-i naşte din nou. Într-adevăr, Duhul Sfânt vrea să dea naştere prin noi.

Marlena O’Herrn din Maple Valley, Washington, despre care vom vorbi mai mult în capitolul 10, se ruga pentru fratele ei, Kevin, de vreo doisprezece ani. Neştiind cum să se roage după Scriptură, în mod specific, adesea devenea frustrată şi încerca să-l constrângă să ia decizia corectă, ceea ce nu făcea decât să înrăutăţească lucrurile.

La începutul anului 1995 m-a auzit învăţând despre mijlocirea pentru cei pierduţi. Astfel, a început să se roage pentru Kevin alături de soţul ei, Patrick, şi de copii. Unul din lucrurile pe care le-au cerut a fost ca Duhul Sfânt să coboare asupra lui. După două săptămâni, Kevin s-a născut din nou, a început să-L slujească pe Domnul şi a continuat s-o facă până în ziua de astăzi.

Un al doilea exemplu al Duhului Sfânt care se odihneşte peste cineva, pentru a aduce viaţă din moarte, îl găsim în Deuteronom 32:10-18. În acest pasaj, care conţine toate cele patru sensuri din ebraică menţionate anterior: tohuw, rachaph, yalad şi chuwl, Moise le reaminteşte israeliţilor propria lor istorie referindu-se la Israel ca la un singur om, începând de la Avraam, tatăl naţiunii. În versetul 10, Moise spune că Dumnezeu Şi-a găsit poporul într-o situaţie tohuw – cu alte cuvinte era lipsit de viaţă sau sterp.

Avraam se afla în aceeaşi stare de uscăciune în care era pământul înainte de creaţie. Nici el şi nici Sara nu aveau în acel moment puterea de a produce viaţă, fiind sterili şi lipsiţi de viaţă ei înşişi. Apoi, în versetul 11, ni se spune că aşa cum vulturul îşi scutură cuibul şi zboară pe deasupra puilor (rachaphs), aşa Şi-a călăuzit Dumnezeu poporul. Duhul Sfânt i-a învăluit pe Avraam şi pe Sara, a pus în ei viaţa Sa şi le-a dăruit puterea de a procrea!

În Evrei 11:11 citim că Sara, prin credinţă, a primit dunamis (puterea miraculoasă a Duhului Sfânt de a concepe). Odihnindu-Se peste ei, Dumnezeu năştea o naţiune întreagă. Reînnoirea făcută de Duhul Sfânt în trupurile lor, în momentul în care era deasupra lor, era atât de reală, încât a lăsat o amprentă asupra frumuseţii Sarei, care după această experienţă a fost dorită de un rege, în vreme ce Avraam a experimentat o schimbare de lungă durată, continuând să aibă şi alţi copii.

Mai târziu, în acelaşi pasaj (Deuteronom 32:18), se folosesc cuvintele yalad şi chuwl din ebraică, cu sensul primar de travaliu şi naştere: „Ai părăsit Stânca, cea care te-a întocmit (conceput – n. tr.), şi ai uitat pe Dumnezeul care te-a născut (ţi-a dat naştere – n. tr.)”. Aceleaşi cuvinte sunt alese în acest pasaj pentru a descrie plutirea Duhului Sfânt asupra lui Avraam şi Sara pentru a aduce viaţă, ca şi cele folosite în Geneza, la creaţie, sau în Isaia 66:8. Plutirea Duhului Sfânt care a dat naştere Israelului natural va aduce în fiinţă şi Israelul spiritual.

Un al treilea exemplu al Duhului Sfânt care aduce viaţă prin descindere sau plutire asupra cuiva îl aflăm în Luca 1:35, la conceperea lui Hristos în Maria. Îngerul Domnului a venit la Maria cu vestea că va naşte un copil. Ea a răspuns printr-o întrebare: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” (v. 34).

Răspunsul a fost simplu: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Pentru umbrire este folosit cuvântul grecesc episkiazo care înseamnă a proiecta o umbră asupra, a învălui ceva într-un nimb de lumină, a fi investit cu influenţă supranaturală. Are acelaşi sens cu termenul din ebraică rachaph. Thayer (A Greek-English Lexicon of the New Testament) afirmă că termenul este folosit de trei ori în Noul Testament pentru a descrie acţiunea Duhului Sfânt de a impregna pântecul fecioarei Maria cu o energie creativă.

În pasajul cu schimbarea la faţă a lui Isus, din Matei 17:5, ni se spune că un nor luminos „i-a acoperit cu umbra lui”. În Faptele Apostolilor 5:15, oamenii încercau să ajungă în umbra lu1 Petru pentru a fi vindecaţi. V-aţi întrebat vreodată cum reuşea umbra lu1 Petru să-i vindece? Nu era umbra lui, de fapt, ci Duhul Sfânt din Petru care ieşea în întâmpinarea nevoilor oamenilor, învăluindu-i, umbrindu-i şi aducându-le vindecare.

Probabil aţi mai văzut acest fenomen. Eu am participat la servicii în care Dumnezeu lucra cu o asemenea putere, încât oamenii erau mântuiţi, vindecaţi sau eliberaţi înainte de a se ruga cineva pentru ei sau de a-i atinge. Intrau sub episkiazo, Duhul Sfânt care plutea.

Poate aţi participat la o întâlnire în care Duhul Domnului a început să impregneze întreaga încăpere sau să acţioneze într-un mod specific. Uneori Dumnezeu lucrează asupra întregii comunităţi. În multe din trezirile clasice ale trecutului au fost relatate experienţe în care un individ conducea în apropierea unei biserici pline de puterea lui Dumnezeu, începea să plângă, se îndrepta spre biserică, intra şi mărturisea: „Ceva m-a atras aici şi vreau să fiu mântuit.”

Cum se explică aceasta? Prin influenţa şi acţiunea Duhului Sfânt care plutea peste întreaga regiune geografică pentru a aduce viaţă. Şi cred că acest fenomen se va întâmpla la scară mondială, în măsura în care se vor înălţa din ce în ce mai multe rugăciuni pentru cei nemântuiţi. Acel timp a sosit. Duhul Domnului este eliberat, prin mijlocirea permanentă a sfinţilor, să plutească peste oraşe întregi şi naţiuni, pentru a produce treziri dramatice.

Poate o naţiune să se nască într-o zi?

Predicam în Ohio, în 1990, la scurt timp după căderea zidului Berlinului şi a altor câtorva sisteme comuniste din Europa. După cum vă reamintiţi, acesta era sezonul în care guvernele cădeau unul după altul, iar evenimentele se întâmplau cu o repeziciune  uluitoare, astfel încât, într-o săptămână, se întâmplau lucruri care în mod normal ar fi durat decenii să se producă. Era într-adevăr extraordinar.

În timp ce predicam sub o ungere  puternică a Duhului Sfânt, m-am pomenit profeţind astfel: „După cum aţi văzut naţiunile  năruindu-se din punct de vedere politic într-o zi, tot aşa veţi vedea popoarele abdicând în faţa Mea din punct de vedere spiritual şi născându-se din nou, într-o singură zi”. În momentul în care am spus-o, m-am şi întrebat dacă s-ar putea întâmpla vreodată aşa ceva. După serviciu, m-am dus în faţa Domnului şi I-am spus: „Tată, nu vreau să vorbesc în numele Tău dacă mesajul nu este de la Tine. Nici nu vreau să-i uimesc pe oamenii Tăi cu declaraţii senzaţionale. Vreau să ştiu dacă Tu erai Cel care vorbea prin mine”.

Răspunsul Domnului a fost surprinzător, indicându-mi pasajul din Isaia 66:7-8 în care scrie (v. 8),: „Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-o dată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!”. Acesta era într-adevăr un răspuns clar la întrebarea mea şi o asigurare că Domnul va face ca naţiunile să se nască din nou, într-o singură zi. Va fi o asemenea mişcare a Duhului, o asemenea umbrire şi eliberare a puterii creatoare, încât naţiunile se vor întoarce la Hristos peste noapte. Nu ştiu dacă intervalul de timp poate fi interpretat literal sau este figurat. Dar suntem de acord, nu-i aşa?

Pasajul din versetul 8 ne spune că aceasta se va face prin travaliul Sionului. Dacă Sionul include biserica, ceea ce este corect (vezi Ps. 87, Evrei 12:12, 1 Petru 2:4-10), cei născuţi din nou fiind copii ai Sionului, aceasta este o promisiune care nu se aplică numai Israelului, ci şi nouă, Trupului lui Hristos. Putem naşte fii şi fiice prin travaliu spiritual.

Sentimentul naşterii

Carol Millspaugh, o membră a adunării noastre din Colorado Springs, ne relatează o experienţă pe care a avut-o în Germania cu câţiva ani în urmă. În acea perioadă lucra în consiliere,  la început în psihoterapie, apoi ca şi consilier creştin cu normă întreagă. Carol îşi petrecea majoritatea timpului în mijlocire pentru situaţiile clienţilor ei şi pentru mântuirea lor.

Un cuplu pe care l-a consiliat avea mai multe probleme: dependenţe, probleme legate de alimentaţie, probleme de familie şi altele. Nici nu erau credincioşi, soţia, de fapt, era atee. Carol se simţea de parcă ar fi fost însărcinată cu ei, purtând în duhul povara problemelor lor. Mijlocea zilnic pentru ei, ore în şir, adesea cu lacrimi. Aceasta a durat câteva luni.

În timpul mijlocirii, Domnul îi revela lucruri despre ei, pe care Carol le împărtăşea apoi cu fiecare în parte. Carol n-a fost conştientă de la început, dar Domnul îi pregătea pentru mântuire.

Apoi, într-o zi, Duhul a coborât cu putere asupra lor, în timpul sesiunii, şi le-a dat capacitatea de a auzi şi înţelege versetele din Scriptură pe care Carol le împărtăşea. În următoarea întâlnire pe care a avut-o cu ei, amândoi şi-au dat viaţa Domnului. Carol a mărturisit că a trăit o puternică senzaţie a naşterii care avusese loc. Aceasta a fost urmată de o perioadă de creştere şi maturizare, pe măsură ce Carol îi hrănea din Cuvânt, îi ajuta să-şi formeze o bază biblică solidă şi să dezvolte relaţii creştine.

Bazându-mă pe aceste exemple din Scriptură – creaţia, naşterea poporului Israel şi conceperea lui Hristos – aş dori să dau următoarea definiţie a travaliului spiritual: „O formă de mijlocire care eliberează puterea şi energia creatoare a Duhului Sfânt într-o situaţie, pentru a produce, a crea sau a da naştere unui lucru”. Mijlocirea de tip travaliu ar fi o rugăciune care produce asemenea rezultate. Cu riscul de a mă repeta, aş enunţa din nou această frază, cu scopul de a da o definiţie explicită a mijlocirii în travaliu: „O formă de mijlocire care eliberează puterea şi energia creatoare a Duhului Sfânt într-o situaţie, pentru a produce, a crea sau a da naştere unui lucru”.

Folosesc atât expresia „a produce” cât şi „a crea” deoarece travaliul prezentat în Scriptură nu este folosit numai în contextul naşterii din nou a unei persoane, ci şi a aducerii altor lucruri în fiinţă. De exemplu, când Duhul Sfânt emana prin Petru, El aducea în fiinţă vindecarea (vezi Faptele Apostolilor 5:15). Prin Ilie a adus ploaia (vezi 1 Împăraţi 18:45), iar prin Pavel a contribuit la maturizarea altora (vezi Gal. 4:19).

Travaliul lui Hristos

Să privim mai îndeaproape la cele două exemple menţionate anterior din lucrarea lui Hristos în care am întâlnit travaliul sau rugăciunea care dă naştere. Primul este în Ioan 11:33-44 şi vorbeşte despre învierea lui Lazăr. Chiar înainte de a ajunge la mormânt, „Isus s-a înfiorat în duhul Său şi s-a tulburat” (v. 33).

Cuvântul „tulburat” este tarasso şi înseamnă „a fi stârnit sau agitat”, ca şi centrifuga într-o maşină de spălat. Isus era mişcat de ungerea lăuntrică. Versetul 38 menţionează că Isus S-a înfiorat din nou în Sine, de indignare.

Din aceste versete rezultă că lacrimile vărsate de Hristos nu erau doar lacrimi de simpatie, ci de indignare, erau provocate de ceea ce se întâmpla în duhul său. De asemenea ştim că ele aveau loc în contextul rugăciunii, deoarece versetul 41 ne informează că, înainte de a-l învia pe Lazăr din morţi, Isus I-a spus Tatălui: „Iţi mulţumesc că întotdeauna mă asculţi”. Apoi a poruncit: „Lazăre, vino afară!”

Deşi nu se poate dovedi în mod decisiv, cred că Hristos se afla într-un puternic travaliu şi elibera puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, înainte de a da porunca: „Lazăre, ieşi afară”. Aşa cum am spus şi mai devreme, nu cred că este necesar să plângi sau să gemi etc., pentru a declanşa puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt (travaliu). Cu toate acestea se poate şi se va întâmpla uneori, când intrăm într-o mijlocire mai profundă, cum s-a întâmplat în această împrejurare cu Isus.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi atunci când am mijlocit pentru mătuşa mea. Eram implicat într-o formă a travaliului, deşi nu gemeam, totuşi, plângeam foarte tare. Era evident că nu emoţiile acestea au determinat salvarea ei, ci răspunsul meu la îndemnul Duhului Sfânt, care I-a permis să acţioneze prin mine. Prin urmare, El a fost eliberat în a merge şi a se odihni peste ea, învăluind-o cu puterea şi cu viaţa Sa, convingând-o de păcat şi, probabil, eliberând-o de anumite legături.

Aceasta nu se întâmplă întotdeauna cu repeziciune. Uneori avem un timp de mijlocire şi vrem să vedem aproape imediat rezultatele, aşa cum s-a întâmplat cu mătuşa mea. Dar, în multe alte cazuri, cum a fost cel a lui Polly, care s-a rugat pentru fiul ei, este  necesar un interval mai lung de timp de rugăciune regulată, în care Duhului Sfânt I se permite să mijlocească prin noi. Aceasta Îl eliberează pentru a-l învălui pe cel pentru care ne rugăm cu puterea Sa dătătoare de viaţă, făcând tot ce este necesar ca acea persoană să se nască din nou.

Un alt prilej în care Isus a fost implicat în travaliu a avut loc în Grădina Ghetsimani. Lucrarea de răscumpărare a umanităţii a fost făcută, fără putinţă de tăgadă, în Grădina Ghetsimani şi a început prin travaliul Său în rugăciune. Isaia profeţise despre El: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora” (Isaia 53:11).

În acele momente, Isus plângea în Grădina Ghetsimani şi spunea: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte” (Matei 26:38). Acolo a început răscumpărarea şi tot acolo a fost câştigată şi marea victorie.

Credem că răscumpărarea a început prin acest travaliu din două motive. Luca ne relatează că sudoarea lui Isus s-a preschimbat în sânge, ceea ce înseamnă că sângera prin porii pielii, o stare cunoscută în medicină sub numele de hemathidroză. Trebuie să înţelegem că răscumpărarea a început în momentul în care sângele lui Hristos a început să curgă, deoarece prin vărsarea sângelui Său se face curăţarea de păcate (vezi Evrei 9:22).

Ştim, de asemenea că răscumpărarea a început în grădină din cauza spuselor lui Isus: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte”. Termenul pentru moarte este thanatos şi este adesea folosit în contextul morţii, ca rezultat sau pedeapsă pentru păcat, fiind şi felul de moarte pe care l-a experimentat Adam în urma căderii.

Celelalte sensuri care ar fi putut fi folosite aici se referă doar la moartea fizică, pe când thanatos are înţelesul de moarte ca rezultat al păcatului.  Folosirea de către Hristos a acestuia putea foarte posibil să însemne că povara păcatului omenirii fusese deja pusă pe umerii Lui.

Prin urmare, putem vedea că răscumpărarea care s-a sfârşit la Cruce a început, mai mult ca sigur, în timpul travaliului din grădina Ghetsimani şi cred că termenul travaliu a fost folosit, nu atât de mult din cauza suferinţei intense, ci din pricina faptului că El aducea în fiinţă o nouă creaţie. Datorită faptului că mijlocirea eliberează roada acestei naşteri, ni se pare normal să o numim travaliu.

Să trăim în puterea jertfei de la Calvar

Pe scurt, Duhul Sfânt vrea cu disperare să elibereze prin noi puterea Sa creatoare de viaţă, aducând în existenţă roada Calvarului în situaţii tohuw (de moarte,  neroditoare, pustii, disperate) eliberând în ele viaţa Sa:

• Cum a făcut la crearea lumii. Prin mijlocirea noastră, El vrea să aducă la viaţă „creaturi noi” în Hristos Isus.
• Aşa cum a procedat cu poporul Israel, învăluind în prezenţa Sa trupurile lipsite de vitalitate ale lui Avraam şi Sara, născând un popor, la fel doreşte să aducă în fiinţă, prin noi, „Israelul spiritual”.
• Aşa cum s-a odihnit asupra Mariei, zămislindu-L pe Mântuitor, doreşte să-L formeze pe Hristos în oameni, ca rezultat al mijlocirii noastre.
• Doreşte să aducă, prin mijlocirea noastră, viaţă spirituală din moarte, aşa cum s-a întâmplat la învierea lui Lazăr.
• Aşa cum în Ghetsimani, răscumpărarea noastră a provenit din zdrobirea viţei, Isus Hristos, tot astfel doreşte să fie mântuite alte suflete, în continuare, prin mijlocirea noastră.
• Aşa cum oamenii s-au vindecat prin Petru, tot aşa doreşte să vindece oameni şi prin mijlocirea noastră, copleşindu-i cu prezenţa Lui şi eliberând în ei viaţa Sa.

Domnul doreşte să practicăm travaliul, nu doar în vederea mântuirii şi vindecării, ci şi pentru maturizarea şi dezvoltarea credincioşilor. Pavel a spus în Galateni 4:19: „Copilaşii mei, pentru care simt iarăşi durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!” El i-a numit copii pentru că mijlocise din greu pentru ei, până în momentul naşterii lor din nou, apoi a experimentat un nou travaliu, până când a luat Hristos chip în ei. Deşi fuseseră deja născuţi din nou, Pavel se referea la procesul lor de maturizare. Acesta este un alt aspect al mijlocirii în care ne putem implica, pentru a-i ajuta pe credincioşi să se maturizeze.

Spitalele cu saloane de terapie intensivă au personal specializat care supraveghează îndeaproape pacienţii cărora li s-a făcut transplant de organe. Deşi aceste operaţii au succes, este o procedură de rutină prin care pacienţii sunt declaraţi ca aflându-se într-o stare „critică, dar stabilă”, însă li se oferă terapie intensivă până în momentul refacerii.

Transplantul de organe spirituale are loc atunci când oamenii devin creştini şi primesc o inimă nouă. Pentru a creşte puternici în Domnul, trebuie să primească o grijă permanentă. Este extraordinar să participi la naşterea propriu-zisă, rugându-te pentru ei să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, este necesar să mijloceşti şi când se află în faza critică, dar stabilă, până când vor ajunge să stea singuri pe picioarele lor.

Când Domnul mi-a revelat pentru prima dată acest adevăr, mă ocupam de patru, cinci oameni care treceau prin situaţii foarte dificile. Trei dintre ei se aflau în pragul sinuciderii. Petreceam ore în şir cu ei, în fiecare zi, încercând să-i ajut în problemele lor. Au fost situaţii când mă chemau la telefon pentru a-mi spune că au de gând să-şi  ia  viaţa chiar în acel moment. Îmi amintesc că unul dintre ei m-a sunat la două noaptea să-mi spună: „Am chiar acum o armă la cap şi o să-mi zbor creierii”. A fost o perioadă plină de stres, ca să nu spun mai mult, aceea în care mi s-a revelat acest concept al rugăciunilor care eliberează puterea Duhului Sfânt de a pluti în jurul indivizilor, pentru a le aduce viaţă. Însă, atunci, am putut auzi clar aceste cuvinte în inima mea: Dacă ţi-ai lua o fracţiune din timpul pe care ţi-l petreci vorbind cu oamenii, pentru a elibera puterea Duhului Sfânt de a merge şi a-i învălui, dându-le viaţă, ai vedea mult mai multe rezultate.

Făcusem o adevărată descoperire! Am început să-mi petrec două ore în fiecare zi mijlocind pentru acei oameni. Cele mai multe dintre rugăciuni le făceam în Duh. Obişnuiam să spun ceva, de genul: „Tată, îl aduc înaintea ta pe cutare şi pe cutare, cerându-Ţi ca, în timp ce eu mă rog, să eliberezi puterea Duhului Sfânt care să plutească în jurul lor şi să-L aducă pe Hristos în fiinţa lor.” Apoi începeam să mă rog în Duhul. Am văzut rezultate imediate. Oamenii s-au maturizat repede, legăturile au început să cadă, aproape peste noapte, victoriile în vieţile lor au devenit vizibile, totul părea remarcabil.

Ce se întâmpla? Duhul Sfânt fusese eliberat prin rugăciuni, pentru a pluti pe deasupra – rachaph – şi a-i copleşi – episkiazo – pe aceşti oameni, eliberând puterea şi viaţa Sa.

Eliberarea ploii spirituale

Biblia se referă la travaliu şi prin alte imagini, cum ar fi ploaia din 1 Împăraţi 18, pentru care Ilie se roagă cu perseverenţă de şapte ori. În pasaj ni se spune că postura pe care şi-a menţinut-o în timpul rugăciunii a fost, de fapt,  poziţia unei femeii în timpul travaliului.

Simbolismul este clar. Ilie se afla în travaliu. El năştea ceva, şi aceasta ne sugerează ceva. De ce ne-ar da Dumnezeu această poziţie în timpul rugăciunii? Să nu uităm implicaţiile acestui pasaj. Chiar dacă era voia şi timpul lui Dumnezeu să aducă ploaie, cineva de pe pământ trebuia să o aducă în realitate, prin rugăciune.

În acest exemplu, travaliul a produs o ploaie adevărată. Putem spiritualiza această întâmplare, spunând că travaliul nostru eliberează ploaia Duhului. Sunt sigur că ar fi o interpretare valabilă, deoarece arşiţa fizică a simbolizat uscăciunea spirituală a Israelului, iar ploaia înfăţişa abilitatea lui Dumnezeu de a-l binecuvânta din nou, după eliminarea totală a idolatriei (prezentată în acelaşi capitol).

Rugăciunile noastre pot şi trebuie să determine intervenţia Duhului Sfânt în situaţii în care este necesară eliberarea puterii Sale dătătoare de viaţă. Avem un rol de jucat în producerea acestei descinderi a Duhului Sfânt. Puterea care a creat universul prin „rachaph-ul” Său a fost depozitată în Biserică – în timp ce milioane de oameni îşi aşteaptă momentul naşterii în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ca şi Ilie, trebuie să ne luăm poziţia, crezând că rugăciunile unor simpli oameni pot produce multă roadă. Trebuie să eliberăm puterea Duhului Sfânt prin mijlocirea noastră, ca aceasta să-i copleşească pe cei pierduţi, aducând roada lucrării lui Hristos în vieţile lor. Suntem o parte integrantă a procesului prin care Tatăl Îşi naşte fiii în Împărăţie.

Şi aşa cum îi spuneam soţiei mele, când o asistam la naştere, spun şi acum: „Haide, împinge, Biserică!”

Întrebări

1. Care a fost definiţia greşită a travaliului şi în ce fel a împiedicat aceasta mijlocirea?
2. Explicaţi legătura dintre Geneza 1:1, 2; Deuteronom 32:10-18; Luca 1:35 şi travaliu.
3. La ce ne referim când vorbim de „mişcarea” Duhului Sfânt?
4. Când şi unde poate cineva să mijlocească? Pentru ce? Te poţi gândi la o situaţie în care Dumnezeu ar dori să renască pe cineva, în urma rugăciunilor tale?
5. Răspunde Dumnezeu la rugăciuni?