
Această serie de articole face parte din cartea „70 de întrebări despre Israel”, scrisă de Chan Siew Fong. Cartea a fost scrisă pentru credincioșii care doresc să înțeleagă semnificația biblică a Israelului și motivul pentru care Biserica trebuie să fie alături de Israel.
Ținând cont că mulți oameni știu foarte puține lucruri despre Israel, aceaste articole abundă cu explicații.
Citind aceste puncte, vei dobândi o înțelegere de bază a Israelului și a statalității sale dintr-o perspectivă biblică și vei fi echipat pentru a te ruga și a sta alături de Israel.
#10. De ce ne concentrăm mai întâi pe Israel și nu pe alte națiuni?
Ne concentrăm pe Israel deoarece aceasta este o națiune cheie în Biblie. Începând cu Geneza 12, Vechiul Testament se concentrează pe nașterea, istoria și viitorul Israelului ca și națiune aleasă de Dumnezeu pentru a dezvălui gloria Sa pe pământ. Există peste 70 de referințe despre Israel în Noul Testament. Prima venire a Domnului Isus Hristos, lucrarea, moartea și învierea Sa, toate au avut loc în ținutul Israelului. Domnul nostru s-a născut evreu, pentru a împlini Scriptura. El este mult așteptatul Mesia al poporului evreu și Regele lumii. Restul Noului Testament se concentrează pe răspândirea Evangheliei Împărăției la națiunile neamurilor în Imperiul Roman și în cele din urmă, tuturor națiunilor de pe glob.
Domnul Isus Hristos va veni pe pământ a doua oară pe Muntele Măslinilor în Ierusalim la națiunea Israel, care va binecuvânta venirea Sa. Biblia este orientată spre Israel, prezentând profeții despre această țară, care au fost împlinite sau care se vor împlini de acum.
#11. Ce profeții biblice despre Israel se împlinesc în vremurile noastre?
Unica profeție mai interesantă este întoarcerea poporului evreu din întreaga lume în Țara Promisă a Israelului în ultimii 150 de ani. Timp de secole, Israelul a dispărut de pe scena lumii după ce națiunea a fost distrusă în revolta Bar Kohba din AD 135 și supraviețuitorii lor au fost vânduți ca robi.
Cu toate acestea, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, evreii se readună pe teritoriul lor natal, după cum s-a profețit în Isaia 43:5-6: „Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit și te voi strânge de la apus. Voi zice miazănoaptei: Dă încoace! și miazăzilei: `Nu opri`, ci adu-Mi fiii din țările îndepărtate și fiicele de la marginea pământului… ” Evreii din întreaga lume, din 120 de națiuni – Rusia, Ucraina, India, China, Etiopia, Yemen, SUA și multe alte țări – se întorc în Israel.
#12. Ce se înțelege prin legământ?
Un legământ este un acord obligatoriu între două părți. Legămintele pot fi condiționate sau necondiționate. Într-un legământ convențional, ambele părți sunt obligate să îndeplinească termenii acordului. Într-un legământ necondiționat, una dintre părți (de obicei, cea mai puternică) va prelua îndeplinirea legământului, indiferent cât ar costa-o. Un legământ trebuie comparat cu un „contract” între două părți.
#13. Ce legământ a făcut Dumnezeu cu Avraam?
Geneza 12:1-3 consemnează legământul lui Dumnezeu cu Avraam: un ținut, o sămânță/o națiune, o binecuvântare care va binecuvânta toate familiile de pe pământ. Acesta este legământul etern pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam pe care Dumnezeu Însuși l-a preluat pentru a-l îndeplini.
„Domnul zisese lui Avraam: Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un număr mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”
De la Avraam (al cărui nume a fost schimbat mai târziu în Avraam, care înseamnă „părintele multor națiuni”), fiul său, Isaac și nepotul său, Iacob, și cei doisprezece stră-strănepoți, doisprezece seminții s-au înmulțit pentru a deveni națiunea Israel, după cum a fost promis în legământul lui Dumnezeu cu Avraam.
Dumnezeu a stabilit un legământ cu Avraam și l-a confirmat prin Isaac (Geneza 26:2-5, 24), Iacov (Geneza 28:13-14, 35:11-12) și națiunea Israelului (Deuteronom 28-30). Israeliții aveau să fie Poporul Ales al lui Dumnezeu, aveau să locuiască în Țara Promisă, prin care Mesia (binecuvântarea pentru întreaga lume) avea să vină.
#14. Unde sunt granițele ținutului țării promise lui Avraam și urmașilor săi?
Granițele Țării Promise sunt date în Numeri 34:1-12: „Domnul a vorbit lui Moise și a zis: `Dă poruncă aceasta copiilor lui Israel și spune-le: Când veți intra în țara Canaanului, țara aceasta va fi moștenirea voastră, țara Canaanului, ale cărei hotare, iată-le: hotarul din partea de miazăzi va începe din pustiul Tin, lângă Edom. Astfel, hotarul vostru de miazăzi va începe de la marginea Mării Sărate, spre răsărit; se va întoarce la miazăzi de înălțimea Acrabim, va trece prin Tin și se va întinde până la miazăzi de Cadeș-Barnea; va urma mai departe prin Hatar-Adar și va trece spre Ațmon: de la Ațmon, se va întoarce până la pârâul Egiptului și va ieși la mare. Hotarul vostru dinspre Apus va fi Marea cea Mare; aceasta va fi hotarul vostru la apus. Iată care va fi hotarul vostru spre miazănoapte începând de la Marea cea Mare, să trageți hotarul până la muntele Hor; de la muntele Hor, să-l trageți prin Hamat și să ajungă până la Țedad; să urmeze mai departe prin Zifron ca să ajungă la Hațar-Enan; acesta să vă fie hotarul înspre miazănoapte. Să vă trageți hotarul spre răsărit de la Hațar-Enan până la Șefam; să se coboare din Șefam spre Ribla, la răsărit de Ain; se va coborî și se va întinde de-a lungul Mării Chineret la răsărit: se va coborî iarăși spre Iordan, ca să ajungă la Marea Sărată. Aceasta va fi țara voastră, cu hotarele ei de jur împrejur.`”
S-a spus că teritoriul Israelului a fost cel mai mare în timpul Regelui David și Regelui Solomon, dar că întregul teritoriu promis nu fusese pe atunci sub controlul Israelului.
Gaza, „Malul de Vest” și Înălțimile Golan fac parte din Țara Promisă. „Malul de Vest” a fost un termen care a intrat în uz în 1967, după ce Israelul a capturat teritoriul la vest de Râul Iordan, care a fost anterior sub controlul iordanian. „Malul de vest” cuprinde zone cunoscute istoric ca și Iudeea și Samaria, inima Israelului antic. Numele vechi al Înălțimilor Golan este Bashan.
#15. De ce a fost ales Israelul și nu altă națiune ca poporul legământului cu Dumnezeu?
Israelul este o națiune ca nicio alta, deoarece a fost născută de Însuși Dumnezeu. El i-a binecuvântat pe Avraam și pe Sara cu un copil-minune, Isaac, creat de Însuși Dumnezeu pe când Avraam avea 100 de ani și Sara 90 de ani. Urmașii lui Isaac prin fiul său, Iacov, au format națiunea lui Israel, națiunea pe care Dumnezeu a promis-o lui Avraam. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam și pe urmașii lui datorită credinței lui Avraam, o credință vie, care a rezultat în ascultarea docilă față de poruncile și legea lui Dumnezeu (Geneza 26:3-5). Așadar, Israelul a fost întâiul născut al lui Dumnezeu. Mai târziu, Dumnezeu a mai făcut un miracol biologic, atunci când Isus S-a născut din mama Sa ebraică care era fecioară. El a fost Unicul Său Fiu.
Israelul nu a fost ales datorită puterii sale numerice sau vreunei trăsături speciale. Deuteronom 7:6-8 ne spune că Dumnezeu nu a ales Israelul deoarece ar fi fost mai numeros decât alte popoare, ci pentru că îl iubea și Și-a ținut jurământul făcut părinților lui, Avraam, Isaac și Iacov (Geneza 12:3, 7; 17:4, 7-8, 22:17)
Faptul că Israelul este poporul legământului lui Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu a respins tot restul lumii. Într-adevăr, tocmai cu gândul la restul lumii, legământul lui Dumnezeu cu Israelul ca și „întâiul Său născut” (Exod 4:22-23) dorește să binecuvânteze toate națiunile pământului. Israelul este ales cu un scop – să fie un instrument în mâna lui Dumnezeu pentru binecuvântarea lumii.
#16. Cum iubește Dumnezeu Israelul?
Dumnezeu este de neclintit și nu se schimbă în dragostea Sa față de Israel. El îi iubește pe strămoșii Israelului. Așa cum El îi iubește pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov, Dumnezeu este credincios urmașilor lor. El îl iubește și pe David și pe urmașii săi. El a făcut legăminte de lungă durată cu Israelul și poporul evreu și a depus un jurământ solemn că va ține acele legăminte; El a jurat pe Sfințenia Numelui Său. El nu Își va încălca niciodată jurământul (Deuteronom 7:6-9, Psalmul 89:30-37, Psalmul 105:7-11, Evrei 6:13-17).
Dumnezeu iubește Israelul la fel cum un Tată își iubește fiul (Osea 11). În Exod 4:22-23, Israelul a fost descris ca Întâiul născut al lui Dumnezeu. La fel cum un tată continuă să își iubească fiul chiar și atunci când acesta greșește și are nevoie de disciplinare, Dumnezeu nu a încetat niciodată să îl iubească pe Israel (Osea 11:8, Ieremia 31:3)
Biblia descrie, de asemenea, relația lui Dumnezeu cu Israelul ca fiind asemănătoare cu cea dintre bărbat și femeie (Ieremia 2:2, 21:32, Ezechiel 16:8, Isaia 54:5, 62:5). El s-a căsătorit cu Israelul și îl va iubi și îi va fi credincios întotdeauna (Osea 2:16, 19-20). Deși revolta lui Israel era legată de idolatrie (Osea 9:1, Ezechiel 16:32, 34), Dumnezeu este credincios promisiunilor legământului (căsătoriei) Lui (Ieremia 3:12-14).
#17. Ce se înțelege prin „Israelul este pupila lui Dumnezeu”?
Este vorba de pupila ochiului, cea mai sensibilă parte a corpului uman. Să te atingi de Israel este ca și cum ai îndrăzni să te atingi de cea mai sensibilă parte a ochiului lui Dumnezeu. Aceasta va provoca în mod sigur o reacție din partea lui Dumnezeu. Israelul ca „pupila” lui Dumnezeu înseamnă că cei care caută să facă rău Israelului vor intra în confruntare cu Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu Își va ridica mâna împotriva lor și îi va face să îi caute pe servii Lui, după cum stă scris în Zaharia 2:8-9: „Căci așa vorbește Domnul oștirilor: După slavă M-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cele ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor – zice Domnul – și ele vor fi prada celor ce le erau supuși, ca să știți că Domnul oștirilor M-a trimis.”
Israelul a fost ales în mod specific de Dumnezeu, chemat dintre toate celelalte națiuni. Ochiul Său veghează întotdeauna asupra poporului evreu (Psalmul 121:4). Pentru nicio altă națiune Dumnezeu nu dă binecuvântare sau blesteme în funcție de modul în care cineva îl binecuvântează sau blestemă (Geneza 12:2-3).
#18. Ce înseamnă faptul că „Israelul este o lumină pentru neamuri”?
Dumnezeu a intrat într-o relație de legământ cu Israelul ca această națiune să fie o lumină pentru neamuri (Isaia 42:6, 49:6 și Faptele apostolilor 13:47). Neamurile se referă la ne-evreii care nu Îl cunosc pe Dumnezeul Bibliei. Ca și o împărăție de preoți și o națiune sfântă (Exod 19:6), Israelul avea să dea lumii cel mai mare dar dat vreodată – descoperirea despre Dumnezeu și împăcarea dintre Dumnezeu și om prin Mesia, un urmaș al lui Avraam, Isaac și Iacov. Această revelație ar fi fost un lucru prețios pentru națiunile neamurilor, deoarece acestea nu Îl cunoșteau pe Dumnezeu și nu aveau nicio speranță la împăcare cu Dumnezeu (Efeseni 2:12). Era o lumină pentru neamuri în mijlocul întunericului spiritual (Matei 4:16).
Deși evreii își cunoșteau chemarea de a fi o lumină pentru națiunile neamurilor, ei i-au ținut pe alții de la a intra în Împărăția lui Dumnezeu (Matei 23:13) fiind exclusivi și ridicându-se deasupra neamurilor.
Evreii care au crezut în Isus ca și Mesia al lor au fost cei care au adus lumina neamurilor. Apostolul Petru a devenit primul evreu care s-a implicat în evanghelizarea interculturală atunci când a împărtășit Evanghelia unui neevreu și familiei sale (Faptele apostolilor 10). După Petru, primele mii de credincioși evrei din Biserica timpurie au devenit „lumina pentru neamuri” a lui Mesia. Ei au adus Evanghelia Împărăției lumii cunoscute atunci din Orientul Mijlociu și India, Africa de Nord, lumea Mediteraneană și Europa. Această Evanghelie a Împărăției s-a mutat de atunci în Americi, Asia și alte părți ale lumii.
#19. De ce Dumnezeu Își spune Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov și nu Dumnezeul tuturor urmașilor lui Avraam?
Dumnezeu a spus-o foarte clar că legământul Său cu Israelul va fi făcut cu cel de-al doilea fiu al lui Avraam, Isaac, și nu cu primul născut, Ismael (Geneza 17:18-21), născut de servitoarea egipteană, Hagar. De două ori, Dumnezeu se referă la Isaac ca fiind „unicul fiu” al lui Avraam (Geneza 22:2, 16), copilul „promis” (Galateni 4:28), în timp ce Ismael fusese născut conform legilor biologice (Galateni 4:23). Deși Ismael a fost primul urmaș al lui Avraam circumcis, el nu a intrat în linia binecuvântărilor legământului/Mesia. Cu toate acestea, Ismael a fost și el binecuvântat de Dumnezeu (Geneza 17:20).
Isaac a avut doi fii gemeni, Esau și Iacov. Dumnezeu i-a spus mamei lor, Rebeca, înainte ca ei să se nască, că cel mai mare îl va servi pe cel mai mic (Geneza 25:23). Dat fiind că Esau și-a vândut dreptul de întâi născut fratelui său mai mic (Geneza 25:29-34), acest drept din naștere, împreună cu legământul i-au revenit lui Iacov. De atunci, legământul lui Dumnezeu nu a fost stabilit cu Ismael sau cu Esau. Dumnezeu Se numește Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, deoarece aceasta era linia prin care binecuvântările legământului au venit peste Israel și peste toate națiunile neamurilor din lume.
#20. Ce este legământul mozaic?
Pe Muntele Sinai, Dumnezeu a stabilit un legământ condiționat cu Israelul atunci când le-a dat legile pentru viața religioasă și națională prin Moise. Aceasta a fost Legea sau legământul mozaic, o extindere a legământului avraamic pentru a face din Israel o națiune mare. În acest legământ, ascultarea de legea Sa avea să aducă binecuvântări, în timp ce lipsa de ascultare avea să ducă la blesteme (Deuteronom 28, Levitic 26:1-39). Israelul a intrat în acest legământ cu Dumnezeu, fiind de acord să facă tot ce i-a poruncit Domnul să facă în Cartea Legământului (Exod 24:3, 7). Aceasta a fost în principiu un legământ al căsătoriei (Isaia 54:5, 6). Ambele părți erau obligate să își țină jurămintele pentru totdeauna. Acest legământ a fost pecetluit cu sângele sacrificiului animal (Exod 24:5, 8). Oamenii au fost de acord cu legământul când au spus: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Ascultarea legilor lui Dumnezeu ar fi făcut Israelul să invidieze alte națiuni pentru succesul său de neîntrecut în toate sferele vieții.
Sunt exact șapte legăminte necondiționate pe care Dumnezeu le-a făcut cu Israelul, dar doar unul este condiționat – Legământul mozaic.
#21. Care este una dintre cele mai rele pedepse pentru Israel pentru încălcarea legământului mozaic?
Exilarea temporară a Israelului de pe teritoriul său (Levitic 26:33). Cu toate acestea, Dumnezeu nu va alunga poporul și nu Își va încheia legământul cu el (Levitic 26:44). În cele din urmă, Țara Promisă îi este promisă și îi aparține – după cum este astăzi și va fi întotdeauna.
#22. De câte ori au fost trimiși evreii în exil?
Înaintea lui Hristos, evreii au fost trimiși în exil de două ori, de către asirieni și babilonieni. Prima dată a avut loc exilul asirian al celor zece seminții, expulzarea Împărăției lui Israel (Samaria) de către asirieni în 721 BC. În 587 BC, Împăratul Nebucadnețar din Babilonia a capturat și a demolat Ierusalimul, a distrus templul și a exilat două seminții ale Împărăției lui Iuda în Babilonia (Iraq-ul de astăzi). La șaptezeci de ani după exilul babilonian, evreii au avut voie să se întoarcă în Ierusalim pentru a reclădi orașul și Templul (2 Cronici 36:23, Ezra, 1:2-3).
În anul 70 AD, la aproape 40 de ani de la moartea și învierea Domnului Isus Hristos, Ierusalimul a fost capturat și al Doilea Templu a fost distrus în timpul primei revolte evreiești împotriva romanilor. În anul 135 AD, romanii, sub Adrian, au înăbușit o a doua rebeliune evreiască, expulzându-i pe evreii care au supraviețuit de pe acel teritoriu. Pentru următorii 1900 de ani, evreii au fost exilați de pe teritoriul lor natal.
#23. Încălcarea legământului mozaic înseamnă că poporul evreu nu mai este poporul ales al lui Dumnezeu, adică Dumnezeu Și-a anulat legămintele cu Israelul?
Nu. Legământul necondiționat al lui Dumnezeu cu Avraam, Isaac și Iacov nu se schimbă. „Dar și când vor intra în țară vrăjmașii lor, nu-i voi lepăda de tot și nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot și să rup legământul Meu cu ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor. Ci îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din țara Egiptului în fața neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.” (Levitic 26:44-45)
Aceste versete ne spun că pedeapsa Israelului pentru încălcarea legământului mozaic nu anulează faptul de a fi ales și că legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam nu va fi încălcat; El rămâne Domnul Dumnezeul lui.
#24. Cum a reacționat poporul evreu la lucrarea lui Isus în Israel și la pretenția Sa de a fi Mesia?
În timpul lucrării Sale pământești, Domnul Isus Hristos a avut mii de suporteri, dar și câțiva dușmani care L-au urât atât de mult încât L-au dorit mort. Tensiunea și conflictul din cadrul comunității evreiești cu privire la Isus a fost seismic.
Mulți evrei erau dornici să Îl asculte și să învețe de la Domnul Isus Hristos, după cum se vede în Luca 4:42-44, 5:1, 8:40, 12:1. Ei L-au luat drept un profet (Matei 21:45-46). Ei erau uimiți că El dădea învățătură cu autoritate (Marcu 1:22) și chiar L-au salutat ca pe „Împăratul care vine în Numele Domnului” (Luca 19:38). Ioan Botezătorul i-a trimis pe ucenici să Îl întrebe pe Isus dacă El era Mesia (Luca 7:10), iar Petru, ucenicul lui Isus, a mărturisit despre Isus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu.” (Matei 16:16)
Cu toate acestea, chiar și printre liderii evrei, au fost anumite persoane care nu L-au respins pe Isus, precum Nicodim (Ioan 3:3, 7:51) și Iosif din Arimateea (Matei 27:5-7). Alți lideri religioși L-au acuzat pe Isus de blasfemie (Luca 5:21) și de a fi în pact cu diavolul (Matei 9:34) și de a încălca legea lui Dumnezeu (Matei 12:2). Ei L-au respins, în ciuda faptului că asistaseră la multe miracole înfăptuite de El. Temându-se de o revoltă din partea oamenilor conduși de Isus și de o eventuală pierdere a puterii politice, ei au complotat la uciderea lui Isus (Matei 12:4). Ei L-au predat pe Isus din invidie (Matei 27:18) incitând o mică adunare pentru a-I cere moartea, în temeiul blasfemiei. Deși pontiful Pilat, guvernatorul roman nu L-a găsit vinovat pentru nicio faptă ce ar atrage pedeapsa cu moartea (Matei 27:23-24, Luca 23:4), pentru a le face pe plac evreilor, el L-a condamnat pe Isus la moarte prin crucificare. Deși el a declarat că este nevinovat pentru sângele lui Isus, pontiful Pilat a fost responsabil pentru execuția lui Isus – fiind guvernatorul roman de la acea vreme care a semnat ordinul de execuție.
Printre oamenii de rând, o mică parte care sprijinea unii lideri religioși au cerut crucificarea Domnului în cadrul judecății, strigând: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. (Matei 27:25) Dar pe cruce, Isus S-a rugat pentru toți cei implicați direct în crucificarea Lui, romani, precum și evrei, spunând: „Tată, iartă-i că nu știu ce fac.” (Luca 23:34). După moartea și învierea lui Isus Hristos, ucenicii Săi au dus mesajul Evangheliei Împărăției întregii lumi. Restul evreilor nu au primit revelația despre Isus (Romani 11:7-8, 25-29).
#25. De ce au fost evreii iarăși împrăștiați de pe teritoriul lor natal în primul secol d.H.?
Respingerea Domnului Isus Hristos de către autoritatea religioasă evreiască și suporterii acesteia au precedat exilul evreilor de către romani. La aproximativ 40 de ani de la moartea și învierea Domnului Isus Hristos, evreii s-au revoltat împotriva conducătorilor romani. Pentru a potoli revolta, Titus a condus armata romană la asediu și a cucerit Ierusalimul. Asediul s-a încheiat cu jefuirea orașului și distrugerea Celui de-al doilea Templu în anul 70 AD, după cum profețise Domnul Isus Hristos în Matei 24:2: „nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” Conform istoricului Josephus Flavius, în jur de 1,1 milioane de evrei au fost masacrați în Ierusalim și zeci de mii au fost luați în robie de armata romană în timpul războiului.
Evreii au fugit din orașul Ierusalim și au migrat în Europa și Africa de Nord. Unii evrei au rămas și din nou, s-au răzvrătit împotriva romanilor în încercarea de a redobândi independența în revolta Bar Kokhba în anul 135 AD. Ei au fost învinși pe deplin. Mulți evrei care nu au fugit din teritoriu au fost uciși sau duși în robie. Conform istoricului Dio Cassius, au murit mai bine de jumătate de milioane de evrei. Religia evreiască a fost scoasă în afara legii și Israelului i s-a schimbat numele. Împăratul roman Adrian îi ura pe evrei atât de mult încât a rebotezat în mod intenționat provincia romana „Palestina”, care înseamnă „ținutul filistenilor” în loc de „Israel”, deoarece filistenii erau dușmanii poporului evreu.
#26. Cum a servit Israelul ca și ceas profetic al lui Dumnezeu?
Dumnezeu a dat multe profeții legate de vremurile de pe urmă care vizează Israelul. După distrugerea Ierusalimului și împrăștierea copiilor lui Israel, existența și supraviețuirea lor ca și națiune a rămas neclară timp de multe secole, iar Dumnezeu părea că nu mai intervine în cursul istoriei. Acest lucru s-a întâmplat în 1920, cu reapariția Israelului ca națiune pe scena lumii. Evreii au fost recunoscuți ca și națiune de către națiunile aliate ale lumii după Primul Război Mondial din 1920 la Conferința de la San Remo. În 14 mai 1948, David Ben-Gurion a proclamat înființarea statului Israel, după decizia Națiunilor Unite din 1947 că evreii erau îndreptățiți să aibă un teritoriu al lor în Orientul Mijlociu.
Întoarcerea evreilor înapoi în Țara Promisă împlinește profețiile biblice (Ieremia 16:14-16, 30:10, 31:7-8, 32:37, Isaia 11:12, Ezechiel 11:17, 28:25, 39:21-29) și arată că Domnul mișcă istoria lumii spre planul Său de aducere a Împărăției și de venirea Regelui Regilor pentru a face toate lucrurile noi pentru totdeauna. Observând felul în care se derulează evenimentele în jurul Israelului, credincioșii pot să discerne avansarea timpului Domnului în vederea împlinirii profețiilor Sale. În acest fel, Israelul servește drept „ceasul profetic” al lui Dumnezeu.
#27. Ce urmează pe ordinea de zi a lui Dumnezeu pentru Israel și lume?
Reapariția și participarea Israelului ca națiune pe scena mondială după un interval de optsprezece secole este o împlinire a profeției biblice. Întoarcerea Ierusalimului în mâinile evreilor anunță încheierea erei neamurilor (Luca 21:24). Din 1967, atât Ierusalimul de est, cât și cel de vest au fost sub controlul Israelului.
Biblia ne spune despre o vreme de tulburare a lui Iacov, dar că el va fi salvat din aceasta (Ieremia 30:7). Daniel 12:1-2 vorbește, de asemenea, despre o vreme de tulburare fără precedent în istoria națiunilor, la acea vreme, poporul tău (poporul lui Daniel) va fi izbăvit. Dumnezeu a promis să apere Israelul (Deuteronom 28:7, Ioel 3:2) și va distruge vrăjmașii săi (Zaharia 12:8-9). „Și cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc și să-i sădesc, zice Domnul.” (Ieremia 31:28)
În Romani 11:1-2, 5, Pavel afirmă categoric legământul lui Dumnezeu cu Israelul; Dumnezeu a păstrat o rămășiță aleasă prin har: aceștia sunt evreii credincioși, care
Îl acceptă pe Isus Hristos ca și Mântuitor și Domn al lor, deși restul evreilor sunt încă orbi pentru Evanghelie. Când împlinirea neamurilor va avea loc, va fi o mare recoltă în poporul evreu. La acea vreme, El va încheia planurile Sale pentru întreaga națiune și va salva Israelul (Romani 11:26).
Atunci când Mesia va fi descoperit Israelului, în cele din urmă de Duhul Sfânt, liderii Israelului și întreaga națiune de la tineri la vârstnici, vor experimenta dintr-o dată deschiderea ochilor orbilor și urechile surzilor și vor striga: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Zaharia 12:10-14, Matei 23:39). Atunci „tot Israelul” va fi salvat (Romani 11:26).
Vremea pentru trezirea fizică și spirituală a Israelului se apropie. Israelul va fi mântuit (Romani 11:26, Isaia 45:17), iar mântuirea sa națională își propune să binecuvânteze neamurile în proporții nespuse, dând viață celor morți (Romani 11:15). Va fi o vreme de mare binecuvântare spirituală.
În Zaharia 8:2-3, Domnul declară că El se va întoarce în Sion și va locui în Iersusalim. El va răscumpăra Ierusalimul (Isaia 52:7-10, 62:11-12). Israelul va fi cunoscut în întreaga lume ca o națiune binecuvântată de Dumnezeu (Isaia 62:1, 6-7). Israelul va fi centrul pământului și Ierusalimul va fi orașul din care pacea va curge și va umple pământul (Isaia 2:1-4). Israelul va fi o națiune gazdă pentru toate celelalte atunci când Mesia se va întoarce și națiunile vor merge în Ierusalim pentru a se închina lui Dumnezeu (Zaharia 14:16-19). Vremea răscumpărării Israelului (Psalmul 98:3, Ezechiel 39:27-29) va fi o perioadă în care va exista o cunoaștere universală a Domnului după cum se declară în Isaia 11:9 și Habacuc 2:14: „Căci pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă.”
Articol preluat din cartea „70 de întrebări despre Israel”, scrisă de Chan Siew Fong. Poți cumpăra cartea aici: https://alfaomega.tv/librarie/israel/70-de-intrebari-despre-israel-produs
Mai multe articole despre Israel și înțelegerea vremurilor găsești aici: https://reteauaderugaciune.ro/category/semnele-vremurilor/
Urmărește programe despre Israel și Orientul Mijlociu, înțelegerea vremurilor și provocările bisericilor în cadrul campaniei media „Înțelgerea vremurilor”, desfășurată în luna mai la Alfa Omega TV. Detalii găsești aici: https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/campania