
„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.” (Apocalipsa 6:9-11)
Cine sunt acești martiri? Dacă vom continua să facem comparație cu predica despre evenimentele de pe urmă, în acest moment urmează să vină necazul cel mare, despre care se vorbește în Matei 24:21 (vom discuta mai multe despre asta mai târziu). Apoi, aici se face referire la cei uciși în secolele trecute. Să-i sacrificăm pe evrei și creștini? Un grup ucis datorită cuvântului lui Dumnezeu, iar altul datorită mărturiei lui Isus și a cuvântului lui Dumnezeu?
În traducerea originală a acestui verset, ei se adresează Domnului cu „Despotes”, nu cu „Kurios”. Kurios înseamnă Domn. Despotes înseamnă ceva mai mult, un Stăpân puternic, un Domnitor absolut. Ei cer răzbunare, exact ca în anumiți Psalmi din Vechiul Testament, unde poporul evreu strigă să se răzbune pe vrăjmașii lor, care îi urăsc și încearcă să-i ucidă. Un astfel de exemplu îl găsim în Psalmii 68 și 83.
Încă un lucru: este altarul cu sufletele martirilor sub el localizat în ceruri? Sau este pe pământ, așa cum este altarul arderilor de tot, care erau în afara Sfintei Locații și în afara Sfântului Sfânt, în curtea exterioară? Ei au fost măcelăriți pe pământ; sunt încă în paradisul vieții de după moarte, pe pământ? Sau a luat Hristos cu El aceste suflete în Paradis, în timpul înălțării Sale la cer, ca „prizonieri de război”?
Unele întrebări pot merge prea departe. Întrebări precum: este groapa iadului situată în centrul pământului? Există oare diviziunea dintre partea paradisului și locul chinului și durerii, despre care am citit în Luca 16:19-31, unde Isus vorbește despre soarta omului bogat și soarta săracului Lazăr? Există o prăpastie de netrecut?
Ce putem spune de „gehenna”, iad ? Este și iadul acolo? Dar „tartarus”, groapa pentru îngerii căzuți? Un lucru este sigur, sufletele celor uciși sunt în siguranță cu Dumnezeu. Dimensiunile noastre pământești diferă de dimensiunea eternității care ne înconjoară. Dacă am înțelege mai multe despre dimensiuni, aceste întrebări ar deveni irelevante. Lumea noastră formată din patru dimensiuni, spațiul și timpul nostru, toate acestea există în alte categorii de ființe decât în multe alte dimensiuni cerești, care sunt la fel de reale ca dimensiunile noastre.
Acești martiri primesc o haină albă și mai au de așteptat până la înviere, până când se va împlini numărul total al slujitorilor, al fraților și surorilor lor, care vor fi uciși așa cum au fost ei. Sângele lor nevinovat strigă către Dumnezeu din solul pământului. Această curgere a sângelui nevinovat a început odată cu prima crimă față de un om neprihănit, Abel. De atunci, sângele nevinovat a strigat de secole către Dumnezeu, începând cu sângele lui Abel, cel neprihănit, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, care a fost ucis între altar și Templu (Matei 23:35), apoi sângele martirilor despre care este scris în Evrei 11:32-38: au fost torturați, bătuți, tăiați în două și uciși de sabie. Nu va face Dumnezeu dreptate pentru aleșii lui, care strigă la El zi și noapte? Oare nu va exista o zi de socoteală, o zi de răzbunare?
Martirii cer ca ucigașii, făptașii, „locuitorii pământului”, făcătorii de rău să fie judecați și să se facă ceea ce scrie Pavel în Romani 12:19: „Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este un Mea; Eu voi răsplăti „, zice Domnu”. Sângele nevinovat vărsat de la începutul timpului până la sfârșit, inclusiv sângele celor șase milioane de oameni uciși la Holocaust și sângele creștinilor uciși în Rusia, în China și în lumea islamică a acestui secol, dar și sângele mulțimilor de oameni care vor fi uciși – Apocalipsa 7:14-17 – în Marele Necaz.
Cât timp, Doamne, poți să rămâi tăcut, văzând soarta copiilor tăi (Psalmul 83:1-2)? Când vei acționa, nu pentru noi, ci pentru Numele Tău? Răspunsul dat este acesta: așteptați și odihniți-vă în prezența lui Dumnezeu și a Mielului; mai durează ceva.
Mai întâi urmează cei 144000 din Israel, care trebuie pecetluiți (Apocalipsa 7:4-8) și o mare mulțime de oameni, pe care nimeni nu o poate număra (Apocalipsa 7:9-17), apoi… urmează învierea trupului chinuit și viața veșnică!