„Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele, şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”” (Apocalipsa 6:12-17)
Asemănându-se cu predica lui Isus despre sfârșitul veacului, rostită pe Muntele Măslinilor, apostolul Ioan, în cartea Apocalipsei, vorbește acum despre semnele prezente în Soarele care se va întuneca, Luna care se va face roșie ca sângele și stelele care vor cădea din cer, chiar și creația va tremura. Apar catastrofele cosmice. Sfârșitul lumii pare să fi venit.
Seamănă foarte mult cu descrierea profetică a Zilei Domnului din Vechiul Testament. Oare nu a profețit Ioel că „soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” (Ioel 2:31) Soarele și Luna se vor întuneca, iar stelele nu vor mai străluci.
„Căci aşa vorbeşte Domnul: „Toată ţara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot. Din pricina aceasta, ţara este în jale, şi cerurile sus sunt întunecate; căci Eu am zis, am hotărât lucrul acesta şi nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce” (Ieremia 4:27-28).
Cuvinte îngrozitoare. Nu se mai întârzie, nu se mai amână judecata Domnului, cum s-a întâmplat cu cei din Ninive, când toată cetatea s-a pocăit. După asuprirea și persecuția credincioșilor, după sângele martirilor, nu va mai exista o întârziere și nicio scăpare. Destul! Chiar și cerul, Universul, își întorc fața împotriva omenirii și a planetei Pământ. Constelațiile stelelor și astrologia nu pot schimba situația.
Isaia 13:10 zice: … Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina.”; Isaia 47:13-14: „…să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple! Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzeşte cineva, nici un foc la care stă”.
Noaptea în care nimeni nu poate lucra (Ioan 9:4) a venit. Timpul milei s-a încheiat. Suferința îndelungată și așteaptarea cu răbdare au ajuns la final. Judecata lui Dumnezeu a venit. Pocăința nu mai este posibilă.
Scriptura vorbește despre judecăți condiționate și necondiționate ale lui Dumnezeu. În cazul cetății Ninive (Iona 3), pocăința era încă posibilă. Da, chiar și cu Sodoma și Gomora, dacă s-ar fi găsit zece oameni neprihăniți în ea, salvarea ar fi fost posibilă (Geneza 18:22-33). Dar acum nu se mai poate.
Nu suntem încă acolo, în acea perioadă de timp. Folosim noi timpul de har și milă, pe care Dumnezeu încă ni le oferă, ca să ne îndreptăm viețile? Există un singur refugiu:lucrarea Sa desăvârșită. Mântuitorul (Ioan 3: 14-21).
preluare din cartea Semnele vremurilor, scrisă de Rev. Willem J.J. Glashouwer, Președinte Christians for Israel International
Preț: 25 lei | Alfa Omega Publishing – click aici pentru comandă