„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” (Apocalipsa 21:1)
Împărăția Domnului și a Unsului Său a început. Timp de o mie de ani, vechiul pământ experimentase deja ceea ce înseamnă să-L ai pe Hristos ca domnitor, în mod public. Biserica și poporul Său, Israel, au fost pe deplin implicate cu El. „Vom şi împărăţi împreună cu El…”, a scris Pavel în 2 Timotei 2 :12. „…ei vor împărăţi pe pământ!”, cântă bătrânii în Apocalipsa 5:10. Daniel 7:8 a profețit: „Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie” – împărăția pentru națiunea sfinților Celui Preaînalt. „Pentru totdeauna” poate fi, de asemenea, citit ca „de la un secol la altul” sau „de la un veac la altul” în privința celor o mie de ani. Dar nu se oprește acolo, pentru că citim că, atunci când Noul Ierusalim a coborât din cer: „ei vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apocalipsa 22:5).
Totuși, e vorba de două cuvinte diferite, pentru că prima perioadă „a trecut” (Apocalipsa 20:5,7), iar judecata înaintea marelui tron alb a avut loc între aceste două perioade. Când are loc această judecată, cerul și pământul vor „fugi” dinaintea Celui ce șade pe tron. Ultima judecată a fost deja precedată de o judecată a națiunilor, care urmau să fie conduse cu un toiag de fier. Aceasta a fost o judecată a ultimei generații de pe pământ, a urmașilor anticristului, a națiunilor răzvrătite.
Aceste judecăți finale au diminuat considerabil populația lumii. Isaia 13:12 a profețit despre acest lucru: „Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir.” „…vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.” (Isaia 17:6).
Națiunile au fost zdrobite cu un toiag de fier, iar oricine supraviețuise era condus de un sceptru de fier. Hristos avea să-i păstorească și să le fie conducător. (Apocalipsa 2:27, 12:5). A păstori este aspectul pozitiv al guvernării, al conducerii (Matei 2:6; Luca 17:7; Ioan 21:15-17; 1 Petru 5:2) – până la răzvrătirea finală sub Gog și Magog, după care focul a mistuit națiunile răzvrătite (Apocalipsa 20:7-10).
Cu toate acestea, judecățile de-a lungul timpului diferă de judecățile veșnice. Au avut loc acestea în fața tronului alb? Nu s-a găsit o mențiune despre pământul și cerul de acum. Ele au dispărut ori s-au descompus complet, pentru a furniza elemente pentru noul cer și noul pământ, noul univers. Universul pare a „exploda” în toate direcțiile. Acest lucru se va întâmpla atunci. Dacă la începutul creației a avut loc o explozie, un Big Bang ca acesta, este un lucru foarte discutabil. Cel Preaînalt a creat lumea. Acestea vor exploda sau se vor descompune, astfel încât numai energia, căldura și radiația să rămână, pentru a furniza bazele de construcție pentru noul cer/univers și noul pământ. El va (re-)crea totul și se va face.
Morții au înviat, dar nu ca suflete fără trupuri, ci având trupuri înviate. Ei nu au absolut niciun punct de sprijin în vechea creație, pentru că cerul și pământul au dispărut. Vor veni în fața tronului de judecată într-un spațiu pe care noi nu ni-l putem imagina. Ei vor sta față în față cu Dumnezeu, mai descoperiți ca niciodată, în afara lumii noastre formată din timp și spațiu. Cei condamnați vor fi aruncați în iazul de foc (Apocalipsa 20:15).
Va apărea un cer nou și un pământ nou, un nou univers, cu oameni nemuritori și incoruptibili. Cu corpuri incredibile de înviere. Timp de patruzeci de zile, prietenii Lui au văzut cum a funcționat corpul înviat al lui Isus. Isus a mers înainte și înapoi, între dimensiuni, după cum a vrut, și a strălucit cu viața veșnică.
Descompunerea, moartea lentă, entropia, distrugerea și degradarea nu mai sunt posibile, pentru că moartea însăși a fost distrusă în iazul de foc, împreună cu diavolul și cu îngerii lui, fiara, proorocul mincinos, „cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21:8).
Marea nu mai era. Acest lucru nu înseamnă neapărat că pe pământul nou nu va mai fi nicio mare. E vorba de marea „coruptă” (Apocalipsa 8:8, 11:6, 16:4), care va dispărea. Națiunile răzvrătite nu vor mai fi acolo. Marea a fost o imagine a națiunilor tulburate, în care Leviatanul răcnește furios (Isaia 27:1) și din care s-a ridicat anticristul (Apocalipsa 13:1). Națiunile vor trăi în armonie pe noul pământ.
Galateni 6:7-9: „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.”
În final, totul va fi înnoit la scară cosmică. Slava va pătrunde în totul și în toate. Dumnezeu va fi totul în toate (1 Corinteni 15:28).
Maranata! Vino, Doamne Isuse!
Da, vino curând!
preluare din cartea Semnele vremurilor, de Rev. Willem J.J. Glashouwer Președinte Christians for Israel International
