Chemare Globala la Rugaciune 2015 – saptamana 2

ROAGĂ-TE PENTRU SMERENIE ÎN BISERICĂ ÎN CEEA CE PRIVEȘTE POPORUL ISRAEL.

Romani 11 cuprinde cele mai profunde adevăruri și descoperiri din Noul Testament în ceea ce privește relația Evrei evrei-creștini. Pavel vorbește despre relația dintre „rămășița” (v.5) poporului evreu și „tot Israelul” (v.6). El vorbește despre rolul Bisericii globale de a fi un exemplu al milei și iubirii lui Dumnezeu pentru poporul Israel. Vorbește despre intrarea „numărului deplin al Neamurilor” (v.25) în Împărăție înainte de a mântui întregul Israel. Mai vorbește și despre pericolul ca Biserica să devină arogantă față de acel segment al evreilor care nu au venit la credința în Cristos.

„…nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine” (Romani 11:18-21).

Probabil cea mai mare tragedie din istora biserici este faptul că Biserica lui Isus, în special în Europa, nu a fost atentă la această avertizare venită prin apostolul Pavel. Învățătura larg răspândită era că Dumnezeu a respins pentru totdeauna poporul Israel – îndepărtând de la ei chemarea și iubirea Lui deoarece l-au respins pe Isus și Evanghelia. Astfel, în diverse momente ale istoriei, Biserica s-a înălțat în aroganță față de poporul Israel. Evreii au fost persecutați cu cruzime și sute de mii dintre ei au fost uciși în Epoca Medievală. Fără aceste acțiuni antisemitice din istoria Bisericii, Holocaustul din cel de-al Doilea Război Mondial – care a costat 6 milioane de suflete evreiești – nu s-ar fi petrecut.

Dumnezeu este foarte preocupat de acest lucru. Biserica nu poate fi acea mireasă frumoasă a lui Hristos, așteptând reîntoarcerea Mirelui ei, fără a se fi pocăit, fără a se fi întors de la căile ei, îmbrățișând un duh de mulțumire, smerenie și dragoste pentru evrei, în locul duhului de aroganță. Domnul să ne dea har să ne rugăm ca acest lucru să se împlinească și să ne deschidă inimile pentru a primi acel duh al iubirii Sale, prin harul Său nemărginit, în acord cu Romani 11:30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *