
„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara.” – 2 Cronici 7:14
CONTINUĂM să ne rugăm INTENS pentru PROTECȚIA, PACEA, SECURITATEA și STABILITATEA României, ZILNIC de la ORA 21.Ne unim în fiecare zi de VINERI în POST pentru România!
- Îi mulțumim Domnului pentru bunătatea și credincioșia Lui! Căci este bun și în veac ține credincioșia Lui!
- Să declarăm că DESCHIDEM PORȚILE ROMÂNIEI pentru Domnul Isus Hristos – Împăratul Slavei, Domnul cel tare în lupte, Domnul oștirilor (Psalmul 24). Să ne rugăm pentru cunoștința slavei Domnului, care să inunde România (Habacuc 2:14).
- Declarăm DOMNIA și AUTORITATEA lui ISUS HRISTOS ÎN și PESTE ROMÂNIA. Îi chemăm pe Domnul Isus ca Izbăvitor al României! Declarăm: România este închinată Domnului Isus Hristos – DOMNUL, MÂNTUITORUL ȘI REGELE nostru!
- Ne rugăm: Tată, vie Împărăția TA, facă-se Voia TA, precum în cer, așa și pe pământ – în viețile noastre și în România în acest an! Ne rugăm pentru îndurarea Domnului și binecuvântarea Lui peste poporul român.
Vă reamintesc ce am scris în ianuarie:
- Anul 2025 va fi un an cu mari schimbări, cu situații „deodată”, pentru care trebuie să fim pregătiți. Este un an în care trebuie să fim deschiși la schimbări, să ne adaptăm la situații noi, să nu stăm în tipare și obișnuințe. Ne facem planuri – dar să fim gata să ne adaptăm rapid la ceea ce ne spune Domnul! Este un an de turbulențe mari, de situații dificile, de mari scuturări.
- Este un an al vigilenței continue, pentru a vedea ceea ce ne spune Domnul, ca să ne rugăm rapid pentru situațiile intense care vor fi, iar răspunsurile Domnului vor veni rapid. Domnul veghează ca să împlinească cu iuțeală Cuvântul Lui pe pământ – cuvinte rostite de poporul Lui, sub călăuzirea Duhului Lui cel Sfânt în rugăciuni, declarații – cuvintele au mare putere – mare ATENȚIE la ceea ce vorbim!!
- Va fi o conlucrare extraordinară a Domnului cu poporul Său, un an al comunicării intense și rapide între noi – poporul Său și Domnul nostru, prin Duhul Sfânt. Un an în care puterea legământului în sângele Mielului ne va ține tari.
- Va fi un an al UNITĂȚII prin lucrarea Duhului Sfânt între cei ce sunt ai Lui, dincolo de confesiuni creștine. Un an în care e nevoie SĂ FIM CONECTAȚI – cu DOMNUL și UNII cu ALȚII, prin DUHUL SFÂNT!
- Va fi un an al trezirii multora, al mântuirii, al vindecării relațiilor, al restaurării, un an al trezirii dorului după Dumnezeu în inimile a foarte multor români, care se vor întoarce la Domnul – din toate generațiile.
- Dar va fi și un an al unei intensități deosebite a confruntărilor spirituale. Trebuie să ne înrădăcinăm adânc în Cuvânt, prin rugăciune și părtășie cu Domnul, ca să putem rămâne verticali în furtunile care vin.
- Va continua procesul de cerneri, de curățire, de judecată a Domnului asupra Casei LUI. Domnul ne cere să stăm smeriți și curați, să ne păzim de amărăciuni, de neiertări care ne întinează, să ne iubim unii pe alții, să veghem la curăția și la smerenia noastră. E un an de continuare accelerată a pregătirii Bisericii Lui – Mireasa lui Isus Hristos, după care Domnul Isus vine foarte CURÂND.
- Este un an al multiplicării CASELOR DE RUGĂCIUNE, a mișcărilor de rugăciune, din toate generațiile. Valul de rugăciune care se ridică pregătește calea pentru SLAVA pe care o așteptăm ca să fie turnată (Faptele apostolilor 2:17-18).
- PERSEVERENȚA trebuie să fie dominanta vieții noastre de rugăciune, să nu lăsăm nicio clipă garda jos! Rugăciunea noastră trebuie să devină neîncetată – adică să vorbim continuu cu Domnul despre toate situațiile – din viețile noastre, din familii, din națiune! Nu ne putem permite neglijarea rugăciunii – ne va costa prea mult!
- Suntem într-o perioadă de EXTENSIE DE HAR de la Domnul, este o EXTENSIE DE TIMP pe care ne-a dat-o Domnul (până la finalizarea alegerilor) pentru a mijloci intens pentru țara noastră. Să nu ne lăsăm, ci să continuăm cu PERSEVERENȚĂ să mijlocim pentru România – pentru viitorul Președinte, pentru guvern, pentru legi drepte, pentru pacea si protecția țării.
1. Rugăciune pentru România
Fiecare zi de vineri – post și rugăciune pentru România – vezi Ioel 2:1, 15
- Continuăm să ne pocăim de păcatele care se comit pe teritoriul țării: doar așa Domnul poate vindeca țara (2 Cronici 7:14). Să ne rugăm pentru străpungerea și risipirea întunericului spiritual de peste România.
- Să MULȚUMIM Domnului pentru PACEA țării! Să ne punem toată încrederea în EL pentru pacea și viitorul României! Să-L lăudăm și să-I mulțumim pentru bunătatea Lui, pentru HARUL PĂCII din țara noastră, pentru PÂINE (este hrană în țară).
- Ne rugăm pentru TREZIRE, pentru un seceriș uriaș de suflete pentru Domnul în România, pentru PACEA INIMILOR, pentru ELIBERARE de frică, de depresie, disperare, pentru întoarcerea românilor la Domnul, pentru restituirea și restaurarea identității naționale a românilor, pentru restaurarea valorilor creștine în societate, pentru restaurarea dragostei de țară în inimile noastre. Să ne rugăm împotriva formelor de furt de identitate națională care încearcă să ne depărteze de rădăcinile noastre ca națiune stabilită de Domnul pe acest teritoriu.
- Să ne rugăm pentru împlinirea PROMISIUNILOR DOMNULUI pentru România (coșul de pâine al Europei, țara cu oameni mântuiți – Isaia 62:4), O ȚARĂ DE DORIT DE LOCUIT, o țară ca un GOSEN , o oază a prezenței Domnului unde e viață, pace, protecție, lumină, resurse! Să cerem VIAȚĂ din Dumnezeu și PROTECȚIE peste POPULAȚIA ȚĂRII, pentru intrarea în destinul și chemarea pe care o are Domnul pentru România!
- Punem Numele Domnului Isus Hristos peste noul Parlament, noul Guvern și viitorul Președinte și să cerem ca Duhul Domnului să-i călăuzească, să le dea înțelepciune divină și echilibru în decizii, să fie oameni integri, onești, cu frică de Domnul și dragoste de țară, să NU POATĂ DA LEGI ȘI SĂ NU POATĂ LUA DECIZII contrare SCRIPTURII și binelui țării! Domnul să ridice izbăvitori pentru națiunea noastră – oameni după inima Lui la conducerea țării pentru vremea aceasta.
- Să ne rugăm pentru destrămarea și anularea planurilor întunericului făurite împotriva României prin corupție, confuzie, planuri economice ineficiente, legi nedrepte, grupuri de interese. Să cerem Domnului dezrădăcinarea corupției, expunerea liderilor corupți și schimbarea lor, să cerem îndepărtarea persoanelor care slujesc altor puteri din structurile de autoritate și de siguranță ale României! Domnul să trimită confuzie în tabăra vrăjmașilor țării noastre.Ne rugăm pentru structurile de siguranță națională – să fie vigilente și să apere țara, suveranitatea și integritatea țării.
- Oprirea asaltului grupurilor de interese asupra familiei biblice, a Bisericii lui Hristos, a legilor țării, a integrității naționale și teritoriale a României.
- LEGILE ȚĂRII să fie drepte, în acord cu valorile creștine. SISTEMUL JURIDIC DIN ROMÂNIA să promoveze adevăr, dreptate după principiile biblice, să fie curățit de corupție.
- PACEA și PROTECȚIA ȚĂRII ȘI A POPULAȚIEI, STABILITATEA, SIGURANȚA ROMÂNIEI,în interior și la granițe, pentru pace în țară, pentru deciziile liderilor țării să fie sub călăuzirea Domnuluiși pentruanihilarea oricăror forme de agresiune asupra României. Să ne rugăm ca România să fie păzită de destabilizări, atacuri, de decizii greșite ale conducătorilor țării. Protecție față de atacuri teroriste împotriva României – armate, informatice, economice, media sau la nivelul comunicațiilor.
- INTEGRITATEA TERITORIALĂ a țării. Să-L chemăm pe Domnul să fie El un zid de foc în jurul României și a populației ei (Zaharia 2:5). Să proclamăm PACEA LUI – SHALOM – peste țară și populație.
- Războiul din Ucraina să înghețe, ca România să nu fie afectată teritorial de războiul din țara vecină. Să ne rugăm pentru protecția granițelor, ca nicio acțiune de război să nu pătrundă pe teritoriul României. Să NU fie LOVITURI sau incidente NUCLEARE.
- PĂSTRAREA SUVERANITĂȚII și autodeterminării României, fără compromisuri față de presiuni internaționale.
- ALINIEREA ROMÂNIEI ÎN RELAȚII INTERNAȚIONALE, fără compromisuri, VERTICALITATE în decizii, spre binele țării și a populației, cu păstrarea unei relații speciale cu ISRAEL, mai ales acum – ca România să fie o țară care stă de partea Israelului.
- SIGURANȚA ALIMENTARĂ A ȚĂRII, binecuvântarea pământurilor și apelor țării, a RECOLTELOR, pentru înmulțirea FERMELOR de creștere a animalelor, să fie HRANĂ în țară; măsuri înțelepte în dezvoltarea AGRICULTURII; pentru dezvoltarea irigațiilor. Să ne rugăm pentru Guvernul României – să fie ferm în păstrarea tradițiilor alimentare ale românilor. Să ne rugăm ca România să redevină coșul de pâine al Europei!
- Dezvoltarea ECONOMIEI românești, a sectoarelor vitale pentru țară: industria, agricultura, energetic, tehnologii înalte (IT), transporturi, comunicații, apărare, invenții-inovații. Să ne rugăm pentru STRATEGII ECONOMICE dumnezeiești în România, pentru locuri de muncă, pentru RESTAURAREA si RESTITUIREA capacităților de producție, pentru resursele naturale ale țării: zăcăminte (minerale- aur, petrol, gaze, sare), păduri, ape, ape minerale – pentru protecția și valorificarea lor în interesul țării, pentru investiții corecte. Să ne rugăm pentru oprirea distrugerilor din economie, pentru restaurarea proprietății românilor asupra terenurilor din țară, pentru OPRIREA EXODULUI POPULAȚIEI din România, pentru întoarcerea românilor acasă. Bătălia se dă pentru resurse, care fac ca o națiune să poată avansa. Să ne rugăm pentru creștere economică, pentru ca să fie hrană în țară. O ȚARĂ SĂRĂCITĂ, CU POPULAȚIE DIMINUATĂ, POATE FI UȘOR DE CUCERIT, de DIVIZAT, de CONTROLAT! Să ne rugăm ca acest PLAN DEMONIC DE DESTRĂMARE A ȚĂRII SĂ FIE ANIHILAT ȘI DOMNUL SĂ ADUCĂ RESTAURAREA ROMÂNIEI
- Protecția barajelor, podurilor mari, a principalelor drumuri și căi ferate (care să fie restaurate rapid), protecția spectrului de frecvențe ale țării, al rețelelor de comunicații. Să ne rugăm pentru extinderea sistemelor de TRANSPORT – drumuri, poduri, PORTURI (Constanța în special) – restaurarea căilor ferate, extindere rapidă a autostrăzilor, mai ales cele care traversează munții.
- SIGURANȚA și independența ENERGETICĂ a României, stabilitatea, securitatea și protecția sistemului energetic național, pentru resurse naturale în țara noastră și redeschiderea centralelor de producere a energiei electrice pe cărbune sau gaze, pentru pornirea hidrocentralor existente dar încă nefuncționale, pentru hidrocentralele țării – protecția lor.
- FAMILIILE DIN ROMÂNIA – restaurare, reîntregire, unitate, dragoste față de copii, PROTECȚIE DIVINĂ. COPIII țării – protecție, mântuirea lor de la vârste mici, educarea lor în acord cu principiile creștine. Punem Numele Domnului peste ei (Numeri 6:24-27)
- Protecția țării și a populației de epidemii, dezastre naturale – furtuni violente, inundații și cutremure mari – Psalmul 91.
2. Rugăciune pentru Biserica Domnului din România
Vă reamintesc din cuvântul profetic transmis de Chuck Pierce (septembrie 2024): „… România, permiteți-mi să mă adresez vouă ca națiune. Pregătiți-vă! Identitatea voastră trebuie să iasă la iveală, să se vadă cine sunteți și ce credeți în această vreme. Declar că acesta este un nou început, iar următorii trei ani sunt cei TREI ANI CHEIE care vor determina viitorul României, în mijlocul națiunilor înconjurătoare.”
- Să ne ÎNTOARCEM LA DOMNUL cu POST și RUGĂCIUNE, în POCĂINȚĂ RADICALĂ pentru noi, pentru familiile noastre și pentru NAȚIUNEA NOASTRĂ! (Daniel 9) Să ne smerim și să cerem îndurare pentru noi și țara noastră (2 Cronici 7:14), cu foame și sete după Cuvânt, după Adevăr, DUPĂ DREPTATE în națiunea noastră.
- Ne rugăm pentru toate grupurile de rugăciune pentru țară – binecuvântarea Domnului peste fiecare EXTINDERE majoră, RIDICAREA STRĂJERILOR RĂZBOINICI (Daniel 11:32), accentuarea ungerii profetice peste mijlocitorii Domnului, pentru a se ruga și pentru a ROSTI cuvintele SCRIPTURII peste ȚARĂ și popor sub călăuzirea Duhului Sfânt.
- UNITATE în și între bisericile Domnului, indiferent de confesiuni, STRÂNGEREA RÂNDURILOR în poporul Domnului (Faptele apostolilor 2:42-44, 47).
Ne rugăm pentru FIII RISIPITORI – ÎNTOARCEREA LOR LA DOMNUL.
RELAȚIILE ÎNTRE GENERAȚII – ca Biserica să opereze în putere, prin credință, în unitate, prin dragoste sacrificială, în smerenie, cu inimi de slujitori, TOATE GENERAȚIILE ÎMPREUNĂ, într-o sinergie a generațiilor (Maleahi 4:6).
3. Rugăciune pentru Israel
Să continuăm să ne rugăm pentru TIMPUL Domnului în desfășurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu.
NE RUGĂM CA ACEST RĂZBOI SĂ NU SE EXTINDĂ SPRE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL!
- ne rugăm pentru protecție, mântuirea locuitorilor, întoarcerea evreilor din toată lumea în Israel, pentru oprirea antisemitismului din lume (și din România), pentru UNITATE și stabilitate internă în Israel, pacea Ierusalimului.
- pentru liderii guvernului, ai armatei – pentru înțelepciune, curaj, călăuzire de la Domnul, tenacitate, strategii divine în luptă, pentru armata israeliană, pentru UNITATE în popor și între lideri, pentru miracolele Domnului manifestate în Israel, Domnul să trimită armatele de îngeri în ajutorul Israelului.
- ne rugăm ca România să ajute Israelul, să stea de partea Israelului în rugăciune, ajutorare și prin relații guvernamentale.
Domnul să binecuvânteze România și Israelul! MARANATA!
Mai jos regăsești punctele de rugăciune ale lunii februarie, pregătite pentru tipărire (în format PDF):