Curs Rugăciunea de mijlocire – 14 – UNGEREA STRĂJERULUI

Calamitatea genetică

Singurul lucru mai groaznic decât acela de a face cumpărături este să priveşti pe cineva făcându-le. Bineînţeles, în afară de cazul în care o însoţesc la cumpărături pe soţia mea. Nu mă deranjează absolut deloc s-o urmez prin magazin, într-o plimbare de două sau trei ore. Din când în când, chiar îmi exprim interesul faţă de ceea ce se întâmplă prin mici mormăituri „Uh”, „Îhî”, „Ah” sau prin cuvinte monosilabice:  „Da”,  „Nu”, „Bine”, „CÂT?” M-am învăţat destul de repede să-l corectez pe ultimul, adăugând repede: „Vai, ce afacere grozavă!” Unul din lucrurile cele mai apropiate cu care aş putea compara „însoţirea cumpărătorului” ar fi urmărirea unei croitorese la lucru.

De aceea, prefer să aştept pe o terasă, în timp ce soţia şi fiica mai tânără, Hannah, fac cumpărături. Este unul din acele complexe de magazine de prezentare unde se vând articole cu defecte la preţuri reduse. Fiica mea cea mai mare, Sarah, care are 10 ani, este cu mine, de obicei, şi citeşte. Nici ei nu-i plac cumpărăturile. I-am spus, în timp ce ne îndreptam spre locul nostru de refugiu, unde se serveşte mâncare, că gena pe care Dumnezeu o dă tuturor femeilor, de a adora să meargă la cumpărături, la ea nu se manifestase încă. I-am spus să nu se îngrijoreze, că se va manifesta curând.

În studiile pe care le-am făcut asupra acestei calamităţi genetice – cele mai multe în urma conversaţiilor cu alţi bărbaţi care erau în aşteptare în acest sector – am descoperit că nici unul nu ştia sigur când începe să se manifeste, nici ce o declanşează. Se poate întâmpla oricând, între 6 şi 13 ani, uneori chiar la miezul nopţii; cei care suferă de mania cumpăratului, se trezesc tremurând – cu simptome serioase, ca de gripă. Când i s-a întâmplat lui Hannah, era cât pe ce s-o ung cu ulei, până când Ceci m-a informat că nu va ajuta la nimic.

„Ce vrei să spui cu asta?” am întrebat-o surprins, „bineînţeles că o va ajuta”.

„Nu”, mi-a răspuns ea, „suferă doar de febra cumpăratului şi trebuie s-o ducem repede la cumpărături.”

Bineînţeles, instinctul de mamă percepuse bine, ca de obicei. Hannah s-a întors acasă ţinând cu mândrie sacoşa ei cu cumpărături, arătând ca şi cum ar fi prins primul ei peşte. Femeile! Cine le poate înţelege?

Pentru a-mi dovedi punctul de vedere, am început să estimez procentul bărbaţilor şi al femeilor care se aflau în departamentul de produse alimentare sau în magazinele din împrejurimi – şi acesta era de 26 femei la 9 bărbaţi. Jumătate din bărbaţi erau copii, care fuseseră aduşi acolo împotriva voinţei lor. Un bărbat scria – cu drag, al tău – iar cea mai mare parte dintre ei murmurau nemulţumiţi: „Oo-hhh”. De unul mi se rupea cu adevărat inima, părea ca un zombi. Cred că până la urmă a cedat nervos din cauza stresului.

Ceci şi Hannah s-au întors, luându-şi ceva de băut şi arătându-ne „rezultatele târguielilor”. Eu mormăiam printre dinţi. Ceci aproape că a aruncat-o pe Hannah din braţe, năpustindu-se să mai aducă un ultim obiect. Cei care au şapte ani – ucenicii cumpărătorilor – nu pot face întotdeauna faţă profesioniştilor. Nu au participat la destule ore de aerobic, a căror singură motivaţie era condiţia fizică pentru cumpărături.

Atenţie la ce priveşti

De ce nu le-a putut face Dumnezeu pe femei să îndrăgească şi lucruri normale, cum ar fi să stai în pădure zile întregi, la o temperatură sub 0grade, aşteptând să treacă vreo căprioară sau vreun elan? Aceasta este ideea mea de aşteptare entuziastă!… Sau să urmăreşti un meci de fotbal! Eu nu mă uit prea mult la televizor, numai dacă este vreun eveniment sportiv important. Ceci adesea nu mă înţelege în această privinţă, dar este îngăduitoare şi uneori mă întreabă: „Pe cine susţii?”

Adesea îi răspund că nu-mi pasă cine câştigă.

„Este una dintre ele echipa ta favorită?”

„Nu, nu chiar”

„Poate ai vreun jucător preferat sau doi?”

„Nu, nu-i cunosc deloc”.

„Atunci, de ce te uiţi la meci?” mă întreabă ea cu nedumerire.

„Pentru că este fotbal” îi răspund eu, cât mai răbdător cu putinţă. Uneori oamenii nu înţeleg lucrurile care sunt atât de evidente. O să vă spun ce mă uimeşte – de ce ea, împreună cu cele două fiice ale mele, adoră filmele şi emisiunile care le fac să plângă. Imaginaţi-vă!

Există multe feluri de a privi: a viziona programele de la televizor, a urmări o paradă, a te uita la ceas, a urmări bursa, a urmări o pasăre şi o mie de alte lucruri (care mi se potrivesc la fel de bine ca şi cusutul). Îmi place să-i privesc pe copii râzând, însă nu-mi place să văd adulţi plângând. Am văzut cum se nasc copiii dar şi oameni murind.

Odată, am urmărit o doamnă din San Pedro, Guatemala, care îşi căuta un ceas. Aparţinuse soţului ei – care murise într-un cutremur de pământ în 1976, împreună cu trei dintre copiii lor. Tot ce îi mai rămăsese ei şi unicului ei fiu supravieţuitor fuseseră hainele de pe ei. Micuţa lor casă de chirpici ajunsese un morman de mizerie.

Când traducătorul nostru a întrebat-o ce caută, ea a răspuns: „O pungă de fasole pe care o aveam şi ceasul soţului meu. Dormea cam în acest loc, când a fost omorât sub dărâmături”, arătându-ne un loc de aproximativ 3 metri pătraţi. „Ar însemna atât de mult pentru mine, dacă i-aş găsi ceasul!”

Am început să săpăm prin mormanul de moloz.

Deşi era ca şi cum am fi căutat acul în carul cu fân, I-am cerut lui Dumnezeu să ne ajute şi am intrat în molozul gros de aproape un metru. Ne-am căznit din greu să-l găsim şi, cam după o oră, l-am descoperit.

„Muchas gracias” a repetat femeia printre lacrimi, ţinându-l strâns la piept.

„Comoară” este  un termen  relativ, mă gândeam eu, în timp ce-mi ştergeam lacrimile. Mi-aş fi dorit ca şi alţii să fi văzut această scenă. Poate că i-ar fi ajutat să-şi schimbe priorităţile.

Am mai văzut o altă femeie care îşi ţinea fiica de trei ani în braţe, plecând de la coada unde serveam supa. Era ultima din rând. Când şi-a întins borcanul pe care-l găsise, ne-am uitat la ea şi i-am spus: „No mas” (ceea ce însemna „S-a terminat”). Apoi am privit-o îndepărtându-se, ţinându-şi în braţe copilul flămând.

În urma acestui episod, lucrurile au început să se clatine în viaţa mea. Listele cu nevoi extravagante au dispărut. Unele scopuri importante au început să pară lipsite de relevanţă. Lucrurile care contau pentru mine,  dintr-odată şi-au pierdut importanţa. Conturile bancare au început să arate altfel, iar succesul a fost redefinit. Este interesant cum o singură privire prelungă a două perechi de ochiau putut produce un asemenea haos. În multe privinţe, ordinea nu a mai fost restaurată de atunci.

Fii atent ce priveşti.

Fiţi în alertă

Biblia ne vorbeşte despre veghere – în felurite moduri şi pentru motive diferite, vegherea în rugăciune având o importanţă majoră. Acest capitol tratează „ungerea străjerului” – chemarea şi echiparea noastră ca mijlocitori – şi modul în care trebuie să ne rugăm împotriva strategiilor şi planurilor Satanei. Acesta este un aspect vital al mijlocirii noastre. Efeseni 6:18 ne spune: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii.” Unele traduceri folosesc expresia „fiţi în alertă”.

1 Petru 5:8 ne avertizează cu privire la duşman prin cuvintele: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”. Din nou menţionăm că alte traduceri folosesc expresia „fiţi în alertă”. Contextul ambelor versete este lupta spirituală. Fiecare traducere menţionează adversarul pe care-l avem şi ne îndeamnă să fim în stare de alertă sau de veghe, atât pentru noi înşine, cât şi pentru fraţii şi surorile noastre în Hristos.

Un alt verset înrudit, pe care l-am discutat în mod detaliat în capitolul 9, este cel din 2 Corinteni 2:11: „ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui”. Voi face un mic rezumat al sensurilor versetului, desprinse în urma studierii textului în greacă: „În măsura în care suntem ignoranţi cu privire la modul în care gândeşte şi acţionează adversarul – la planurile, comploturile, schemele şi înşelătoriile lui – în aceeaşi măsură el va avea de câştigat de la noi, ne va prăda, ne va jefui lucrurile şi va lua partea cea mai mare”.

Vreau să trag patru concluzii din aceste trei versete – Efeseni 6:18, 1 Petru 5:8 şi 2 Corinteni 2:11 – ca introducere la această învăţătură:

  1. Protecţia de atacurile duşmanului nostru – chiar pentru cei credincioşi – nu este automată. Avem şi noi un rol de jucat în aceasta. Deşi Dumnezeu este suveran, aceasta nu înseamnă că deţine controlul oricărei situaţii care se petrece. El a lăsat multe lucruri la latitudinea deciziilor şi acţiunilor umanităţii. Dacă ar fi ca Dumnezeu să ne protejeze de atacurile Satanei, indiferent ce am face noi, aceste versete ar fi total lipsite de relevanţă pentru creştini. Undeva în teologia noastră ar trebui să găsim un loc pentru responsabilitatea omenească, să începem să credem că şi noi contăm, că suntem importanţi, atât în ochii noştri, cât şi în ai altora.
  2. Planul lui Dumnezeu este de a ne avertiza sau pune în alertă cu privire la tacticile Satanei. Aceasta se deduce din simplul fapt că, de vreme ce Dumnezeu ne spune să nu fim în necunoştinţă de tacticile Satanei, doreşte să ne facă conştienţi de ele. Dacă ne spune să fim în alertă, aceasta trebuie să însemne că, dacă suntem vigilenţi, El ne va avertiza. Nu ne cere ceva, fără a ne împuternici să împlinim acea cerinţă.
  3. Trebuie să fim în alertă – să rămânem într-o stare de veghe – altfel nu ne vom da seama de încercările lui Dumnezeu de a ne avertiza de atacurile şi planurile Satanei. Dacă acele atacuri ar fi întotdeauna evidente, starea de alertă n-ar mai fi necesară. Isaia 56:10 ne vorbeşte de străjeri orbi. Ce imagine! Mă tem că este o descriere cât se poate de autentică a multora dintre noi, care ne asumăm roluri de veghere. Suntem adesea ca ucenicii din vechime: avem ochi, dar nu vedem (vezi Marcu 8:18). Este timpul să facem mai mult decât să privim cu ochii fizici; trebuie să veghem într-o stare de alertă!
  4. Dacă nu suntem într-o stare de alertă şi veghe, dacă suntem în necunoştinţă de schemele Satanei, el avea câştig de cauză în faţa noastră. Va câştiga, profitând de ignoranţa noastră. Contrar crezului înrădăcinat, putem fi cu totul distruşi datorită ignoranţei (vezi Osea 4:6). Poate nu ne place s-o admitem, dar Satan a câştigat un teritoriu imens în America. Nu fiţi ca nomadul din deşert care s-a trezit flămând la miezul nopţii şi s-a decis să ia o gustare. Aprinzând o lumânare, a luat o curmală şi a muşcat din ea cu poftă. Ţinând-o apoi în dreptul lumânării, a văzut un vierme, după care a aruncat-o în afara cortului. Muşcând din a doua, a găsit un alt vierme, şi a aruncat-o şi pe aceasta. Ajungând la concluzia că s-ar putea să rămână flămând, dacă va mai continua să facă aşa, a stins lumânarea şi a mâncat toate curmalele pe întuneric.

Uneori preferăm întunericul negării problemelor, în loc să acceptăm lumina adevărului. Deşi adevărul răneşte uneori, el continuă să rămână adevăr. Negarea nu schimbă situaţia. Dacă Satan a avut un avantaj asupra ta, admite-o, şi fii hotărât să iei acele lucruri înapoi!

Există două cuvinte în Noul Testament pentru veghere, care au legătură cu conceptul de străjer din Vechiul Testament: gregoreuo şi agrupneo. Amândouă înseamnă, în esenţă, a sta treaz, ca o santinelă. Unele versete care ar vorbi despre această stare de veghe sunt următoarele:

Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri (Col. 4:2).

El le-a zis: ‘Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!’… Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios (Marcu 14: 34, 38).

Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită (1 Pet. 5:8).

Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă (1 Cor. 16:13).

Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului (Luca 21:36).

Ultimele două versete combină agrupneo cu kairos, timpul strategic (discutat în capitolul 6), îndemnându-ne să fim în alertă în perioadele kairos şi să ne rugăm în conformitate cu acestea. Nu vom repeta aceeaşi învăţătură, totuşi, o privire asupra definiţiilor lui paga şi kairos din capitolul 6 ne va ajuta să facem legătura evidentă dintre cel ce veghează şi ridicarea barierelor de protecţie.

Trofeele mijlocirii

Vă voi împărtăşi o istorisire, pentru a ilustra aceste principii. Cindy Jacobs, în cartea ei Stăpânind porţile vrăjmaşului, ne vorbeşte despre a umbla în ungerea străjerului în timpuri kairos. În timp ce participa la o adunare de rugăciune, în 1990, a fost trezită într-o noapte, la ora 2, foarte alarmată. În timp ce aştepta lumină din partea Domnului, i-a venit în minte o imagine a unei familii cu trei copii, pe care o cunoştea, şi care se îndrepta cu microbuzul spre întâlnire. În această viziune, a văzut desprinzându-se o roată a microbuzului, provocând un accident îngrozitor.

Cindy a început să se roage înfocat pentru siguranţa lor şi a continuat toată noaptea. La sosirea lor, în ziua următoare, i-a întrebat dacă avuseseră probleme cu roata din dreapta. Deşi nu avuseseră nici o problemă, Cindy a insistat să meargă la un service şi să verifice. Mecanicul care a inspectat microbuzul a fost uimit. A spus că era imposibil să fi putut conduce maşina, fără ca acea roată să se desprindă.

Când s-a întors de la mecanic, Mike, soţul lui Cindy, care îl însoţise pe acel frate la garaj, ţinea în mână o plasă şi spunea: „Acestea sunt trofeele mijlocirii”, arătând cuzineţii roţii din dreapta.

Aceasta este ungerea străjerului în acţiune. Ea implică interceptarea pericolului în perioadele kairos şi stabilirea graniţelor (paga) de protecţie prin mijlocire.

Străjerii biblici

Să ne extindem puţin înţelegerea asupra străjerilor biblici. Care era scopul lor? Termenul „străjeri” provine din Vechiul Testament şi a fost folosit pentru a descrie ceea ce noi numim astăzi „santinele”, „gardieni” sau „observatori”. Aceşti indivizi erau responsabili să protejeze în mod special două lucruri: viile sau câmpurile, de hoţi şi animale, iar oraşele, de forţele invadatoare.

Cei care supravegheau recoltele erau poziţionaţi pe pietre, clădiri sau turnuri, pentru a avea o perspectivă mai bună. Turnurile şi avanposturile din câmpie aveau, de obicei, locuri destinate dormitului, deoarece, în timpul recoltei, era necesară asigurarea pazei zi şi noapte. Paznicii lucrau în schimburi – unul lucra, celălalt dormea – şi, în acest fel, vegheau 24 de ore pe zi.

Această imagine este încărcată de simbolism. În anotimpurile în care se strânge recolta, nevoia de străjeri  este mai urgentă, din cauză că „hoţul” va face tot ce îi stă în putinţă ca să fure cea mai mare parte din ea. Nu e de mirare că Dumnezeu a precedat cea mai mare recoltă de suflete pe care a cunoscut-o omenirea vreodată – şi care se adună chiar acum – cu cea mai mare rugăciune de trezire din istorie. Domnul secerişului este înţelept şi vă pot asigura că El are santinele care „veghează” 24 de ore pe zi pentru păzirea recoltei. Fie ca noi să putem spune, împreună cu Domnul nostru – din  cei  pe care mi i-ai dat, nici unul n-a pierit (vezi Ioan 17:12).

Străjerii erau postaţi şi pe zidurile cetăţilor, unde funcţionau ca santinele. Aveţi aici câteva referinţe din Vechiul Testament:

Căci aşa mi-a vorbit Domnul: ‘Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea’. El a văzut călărime, călăreţi doi câte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă. Apoi a strigat, ca un leu: ‘Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, şi stam de strajă în toate nopţile’ (Isa. 21:6-8).

Înălţaţi un steag împotriva zidurilor Babilonului! Întăriţi-i străjile, puneţi caraule, întinde-ţi curse! Căci Domnul a luat o hotărâre, şi aduce la îndeplinire ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului (Ier. 51:12).

Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi de loc! (Isa. 62:6).

De pe zidurile cetăţilor, ei vor urmări două obiective: mesagerii şi duşmanii.

Aşteptarea mesagerilor

Urmăreau mesagerii pentru a putea să-i informeze pe cei ce păzeau porţile când să le deschidă şi când nu. În acele zile se obişnuia să se trimită mesaje dintr-o cetate în alta prin alergători, iar străjerii obişnuiau să strige când se apropia un mesager de pace. Străjerii ageri puteau uneori să-i recunoască pe mesageri după felul în care alergau, chiar înainte de a-i vedea la faţă. În 2 Samuel 18:27, străjerul spune: „Alergătura lui… pare că e a lui Ahimaaţ”. Observaţi aici un simbolism important?

Adevăraţii străjeri sunt adesea puşi în alertă de Duhul Sfânt despre faptul că anumiţi „mesageri” nu sunt demni de încredere, înainte de a exista vreo dovadă concretă în acest sens. Ei recunosc „lupii” trimişi să devoreze turma sau „mercenarii” însufleţiţi de motivaţii greşite. Ei îi avertizează pe cei din conducere, fiind în stare să-i recunoască „după alergătură” – după tot felul de indicii. Ei par să simtă şi să discearnă. Pentru a fi siguri, trebuie să ne păzim de suspiciunea umană şi de judecarea după criteriile firii. Eu, personal, m-am obişnuit să-i ascult pe străjerii de încredere (unul dintre ei este chiar soţia mea) când îmi spun că sunt neliniştiţi cu privire la unele aspecte, deoarece, de obicei, au dreptate.

Alteori, aceştia nu pot să-mi dea motive concrete, situaţie cu care mintea mea analitică se împacă mai greu, dar am învăţat să am încredere în ei. Cea mai mare parte a doctrinelor false, a despărţirilor şi a stării generale de distrugere din Trupul lui Hristos ar putea fi evitate, dacă străjerii ar veghea, iar liderii ar asculta! Petru vorbeşte despre această nevoie în 2 Petru 2:1, 2:

În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.

Pavel i-a avertizat despre aceasta pe cei din Efes în Faptele Apostolilor 20:28-31:

Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc  cu lacrimi pe fiecare din voi.

Evident, ei au luat în considerare sfatul lui Pavel, deoarece Domnul Însuşi le poruncise aceasta, în Apocalipsa 2:2:

Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.

Urmărirea duşmanului

Străjerii de pe ziduri urmăreau, de asemenea, apariţia duşmanului. Când vedeau un potenţial pericol apropiindu-se, dădeau alarma, fie printr-un strigăt, fie printr-un sunet de trompetă. Soldaţii puteau apoi să se pregătească de bătălie şi să apere oraşul. Străjerii fac acelaşi lucru şi astăzi, în sens spiritual. Pun în alertă Trupul lui Hristos despre atacurile duşmanului, sunând alarma. Când străjerii îşi fac cum trebuie datoria, nu putem fi surprinşi pe nepregătite de Satan şi forţele sale.

Ca străjeri, nu trăim cu teama de adversar, dar nici în necunoştinţă de tacticile lui. Contrar spuselor unora, stările de alertă şi vigilenţă nu sunt sinonime cu preocuparea. Trebuie să vă avertizez că o strategie obişnuită a duşmanului este de a-i acuza pe creştini că pun un accent prea mare pe Satan.

Este destul de trist că adesea chiar creştini bine intenţionaţi susţin aceasta. Ei învaţă că Satan trebuie ignorat sau că trebuie să i se dea o foarte mică importanţă. Nici un pasaj din Biblie, însă, nu ne dă dreptul la această atitudine. Cu siguranţă că nu trebuie să devenim preocupaţi în mod excesiv de Satan, dar un bun soldat va fi întotdeauna bine informat cu privire la duşman. Fii preocupat şi uimit de Isus – dar fii conştient şi de Satan.

Iubeşte închinarea, nu lupta spirituală, dar când este necesar, du-te la război

În cartea lor Cum să te rogi pentru familie şi prieteni, Quin Sherrer şi Ruthanne Garlock vorbesc despre pastorul unei prietene care avea această atitudine: „Nu cred că ar trebui să vorbeşti atât de mult despre lupta spirituală”, i-a spus pastorul Hildei într-o zi, „concentrează-te pe Isus şi nu pe diavol”.

Răspunsul ei a arătat înţelepciune şi experienţă: „’Pastore, mă concentrez pe Isus şi victoria Sa’ a răspuns ea respectuos. ‘Isus a spus că avem autoritate asupra celui rău, dar până nu am început să-mi folosesc autoritatea pe care mi-a dat-o Hristos în lupta spirituală, aveam patru copii care mergeau pe drumul spre iad. Am învăţat să leg lucrarea duşmanului de peste membri familiei mele, şi astăzi toţi copiii şi nepoţii mei Îl slujesc pe Domnul. Am văzut rezultatele războiului spiritual şi vreau să-i ajut şi pe alţii.’”

Străjerul se uită înainte

Străjerii din Scriptură nu păzesc doar oraşele şi câmpiile. Cuvintele din ebraică traduse prin „străjer” sunt natsar, shamar şi tsaphah. Ele înseamnă să păzeşti sau să protejezi prin a veghea peste, dar şi prin a „împrejmui ceva” cu sârmă ghimpată. Ele au şi sensul de ascundere sau tăinuire a ceva. Străjerul – prin mijlocire – creează un loc secret al protecţiei (vezi Ps. 91).

Un alt înţeles interesant a lui tsaphah este „a se înclina sau a cerceta ceva de la distanţă.” Conexiunea cu rugăciunea ar trebui să fie evidentă. Străjerul se uită înainte, „scrutând orizontul de la distanţă”, pentru a prevedea atacurile duşmanului. El acţionează, nu reacţionează. Aceasta este mijlocirea profetică!

Să privim la câteva pasaje unde sunt folosite aceste cuvinte, fiecare exemplu referindu-se la a păzi sau la a proteja ceva diferit. Primul este în Geneza 2:15, acesta fiind şi primul text în care se folosesc aceste cuvinte în Biblie: „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.

Teologii susţin aşa-numita „lege a primei menţiuni”. Aceasta se referă la regula generală conform căreia prima menţionare în Biblie a unui subiect important este însoţită de adevăruri semnificative, care vor rămâne constante şi relevante pe tot parcursul Scripturii.

De exemplu, prima menţionare a şarpelui – Satan – este făcută în Geneza  3:1: „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ‘Oare a zis Dumnezeu cu adevărat : Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?’” Este uşor să vedeţi această lege funcţionând aici, deoarece versetul ne vorbeşte despre subtilitatea şi măiestria tacticilor Satanei. Dumnezeu ne informează despre unul din cele mai importante lucruri pe care trebuie să ni le amintim despre Satan: este mult mai periculos pentru noi ca un şarpe viclean decât ca un leu care răcneşte.

Apără-te,  ţinând şarpele departe!

Lui Adam i s-a spus, în Geneza  2:15, să păzească sau să „păstreze” grădina. De cine? Probabil că de şarpe! Afirm aceasta deoarece, înainte de toate, au fost avertizaţi de Dumnezeu şi a proceda altfel ar fi fost în contradicţie cu caracterul lui Dumnezeu. În al doilea rând, nici Adam şi nici Eva n-au părut şocaţi sau măcar surprinşi când le-a vorbit şarpele. În al treilea rând, de cine altcineva ar fi putut ei proteja, păzi şi păstra grădina (înainte de cădere)? Numai de şarpe.

Vreau să subliniez un fapt important – prima menţionare a acestui termen în Scriptură atrage după sine asumarea celei mai importante responsabilităţi a străjerului, şi anume: Ţine şarpele deoparte! Păzeşte şi protejează ceea ce ţi-a încredinţat Dumnezeu de strecurarea subtilă a şarpelui. Ţine-l în afara grădinii tale!… În afara casei tale, a familiei, bisericii, oraşului şi naţiunii tale!… Ţine-l afară!

Expresia este folosită din nou, în Geneza  3:24, când Dumnezeu a pus un heruvim la intrarea în grădină, pentru a-l ţine pe om departe de pomul vieţii. Dacă Adam nu l-a ţinut pe şarpe afară, a trebuit să fie ţinut el însuşi afară de un înger.

În Geneza  30:31 descoperim conceptul străjerului în păzirea unei turme, şi nu este foarte greu să facem corelaţia. Turma lui Dumnezeu se protejează prin mijlocire. Pasajul din Eclesiastul 12:3 se referă la păzirea casei. Cel din Psalmul 127:1 prezintă conceptul protejării oraşului, iar în 1 Samuel 26:15 şi în 28:2 ni se vorbeşte despre asigurarea protecţiei persoanei. Textul din Proverbe 4:23 ne învaţă cum să ne protejăm inimile.

Aceste trei cuvinte din ebraică sunt traduse şi în alte feluri. Mă voi referi la câteva sensuri, oferind pe scurt o înţelegere unitară a conceptului. După cum se va vedea cu uşurinţă, ar putea fi scrise pagini întregi despre acest simbolism şi legătura lui cu rugăciunea, dar pentru a fi concis, n-am făcut-o, urmând ca dumneavoastră să-i permiteţi Duhului Sfânt să vă lumineze personal, în urma meditării.

1. A păzi sau paznic: Acesta este sensul cel mai des folosit, fiind întâlnit de cel puţin 250 de ori. Străjerii au grijă de lucruri, locuri şi de siguranţa indivizilor. Ei se asigură să nu se producă pierderi, furturi sau calamităţi, păstrând lucrurile intacte şi în posesia stăpânilor lor.

2. Gardian: Străjerii sunt gardieni. Acest cuvânt este sinonim cu următorul.

3. Gardă de corp: Străjerii apără persoanele, protejându-le de pericole şi orice pagube. Ei sunt asemenea scuturilor – agenţii secreţi ai Împărăţiei, care-i păzesc şi-i protejează pe alţii. Străjerii Îl reprezintă pe Isus prin faptul că veghează asupra oamenilor.

Adesea, mijlocitorii din biserica noastră mă informează că şi-au petrecut un timp în rugăciune pentru mine. Nu o dată mi s-a spus: „Pastore, am fost treaz aproape toată noaptea, rugându-mă pentru tine”. Uneori, adaugă: „Ai avut vreo problemă?”

„Nu” le răspund, de obicei, „şi, probabil, e pentru că te-ai rugat”. Alteori, problemele şi lucrurile care mă distrag le „pun asupra” lor, iar ei le „poartă pentru mine”. Sunt destul de mulţumitor şi înţelept să admit că mult din succesul meu se datorează credincioşiei lor. Ce mângâiere este să ştiu că am asemenea gărzi de corp în duhul! Ar fi mai puţine pierderi în mijlocul nostru, dacă am avea străjeri mai credincioşi.

Peter Wagner, în cartea sa Scutul rugăciunii, ne oferă cinci motive pentru care pastorii şi alţi lideri creştini au atât de mare nevoie de străjeri care să mijlocească pentru ei:

  1. Pastorii au o responsabilitate mai mare, fiind şi primii traşi la răspundere, conform versetului din Iacov 3:1: „Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră”.
  2. Pastorii sunt mai expuşi ispitelor. Să nu mă înţelegeţi greşit, dar cu cât urcaţi mai sus pe scara conducerii creştine, cu atât înaintaţi şi pe lista cu oamenii care urmează să fie ţinta atacurilor Satanei.
  3. Pastorii sunt mai vizaţi în lupta spirituală. A devenit un fapt binecunoscut că, de-a lungul ultimilor câţiva ani, sataniştii, vrăjitoarele, adepţii mişcării New Age, practicanţii ritualurilor oculte, şamanii, spiritiştii şi alţi slujitori ai întunericului au intrat într-un legământ malefic de a se ruga lui Satan pentru distrugerea căsătoriilor pastorilor şi liderilor creştini. Lupta spirituală s-a intensificat.
  4. Pastorii au mai multă influenţă asupra altora. Al patrulea motiv pentru care pastorii au nevoie de mai multă mijlocire decât alţi creştini este că, prin însăşi natura lucrării lor, au mai multă influenţă asupra altora.
  5. Pastorii sunt mai vizibili. Pentru că pastorii sunt în frunte, sunt în mod constant expuşi bârfelor şi criticii.

În această carte, Wagner elaborează detaliat fiecare motiv în parte. El afirmă că: „În măsura în care mijlocitorii se roagă, conducătorii sunt protejaţi de săgeţile arzătoare ale celui rău,  pe  lângă armura completă a lui Dumnezeu pe care sunt responsabili s-o poarte.” Această carte excelentă ne oferă o călăuzire remarcabilă asupra mijlocirii pentru liderii creştini.

În ghidul de instruire „Cum să devii un luptător în rugăciune”, Beth Alves ne oferă o strategie de rugăciune zilnică pentru liderii spirituali, pe care Wagner o rezumă în felul următor:

Duminică: Favoarea lui Dumnezeu (revelaţie spirituală, ungere, sfinţenie)

Luni: Favoare în relaţiile cu alţii (congregaţii, lucrători creştini, oameni nemântuiţi)

Marţi: Viziune mărită (înţelepciune şi iluminare, motivaţii şi călăuzire)

Miercuri: Duh, suflet, trup (sănătate, înfăţişare, atitudini, împlinire spirituală şi fizică)

Joi: Protecţie (ispite, înşelare, duşmani)

Vineri: Finanţe (priorităţi, binecuvântări)

Sâmbătă: Familie (în general, soţie, copii).

4. Păzitorii porţilor: Fiind asemănătoare cu următoarea categorie, le voi trata împreună.

5. Portar: Străjerii au abilitatea spirituală – în cămăruţa lor de rugăciune – de a hotărî cine şi ce intră şi iese din casa, familia, vieţile, bisericile şi oraşele lor. Ei discern prin Duhul Sfânt ce să permită şi, prin rugăciune, deschid şi închid uşa. Ei invită lucrarea Duhului Sfânt şi resping lucrările întunericului. Stabilesc graniţe şi îl menţin pe duşman în afară. Uneori, când sunt informat sau confruntat de un mijlocitor despre lucruri nelalocul lor, care s-au strecurat în biserică, le răspund printr-o întrebare: „Ce s-a întâmplat? Nu eraţi la datorie?” Trupul lui Hristos trebuie să ştie că nu trebuie să-şi blameze pastorii, biserica însăşi fiind responsabilă de păzirea porţilor.

6. Păstrează: Străjerii păstrează sau conservă vieţile, ungerile, mişcările lui Dumnezeu şi multe alte lucruri de ruină şi distrugere, acoperindu-le în rugăciune. Sherrer şi Garlock ne prezintă patru doamne care au jucat rolul de străjeri ai fermelor lor. Aceste femei umblau în perimetrul terenurilor pe care le aveau, în timp ce soţii lor erau la lucru, şi, parcurgând uneori şase mile pe zi, se rugau pentru protecţia de insecte, boli ale recoltelor, gheaţă şi secetă. În acelaşi timp, ele Îi cereau lui Dumnezeu să le dea soţilor lor înţelepciune în munca de fermier şi pentru marketing, invocând protecţia îngerilor asupra eforturilor lor. Rezultatele au fost uimitoare. Anul în care s-au rugat s-a dovedit a fi unul din cei mai buni ani, fără furtuni, insecte dăunătoare, decizii lipsite de înţelepciune, cu un profit bun – în timp ce alte persoane din împrejurimi avuseseră cel mai dificil an, cu profitul cel mai redus. Pur şi simplu nu suntem destul de practici, uneori, în tacticile noastre de mijlocire. Acele doamne, care au vegheat în mijlocire, au deschis uşa binecuvântărilor lui Dumnezeu peste eforturile financiare ale familiilor lor.

7. Fii atent: Străjerii trebuie să fie în alertă. Trebuie să fie atenţi. Deşi acest lucru este evident, este important să-l subliniem din nou. Ca soldaţi, Dumnezeu „ne cere atenţia”. Sunt în joc vieţi. Recolta trebuie păzită. Fiţi atenţi, străjeri!

8. Observă: Observarea înglobează acelaşi concept ca şi exercitarea atenţiei, totuşi mai presupune aspectul contemplativ şi  agerimea. Nu privi doar – vezi! Observă! Este atât de clar, străjerii privesc! Ei văd ceea ce alţii nu văd. Putem observa mult în rugăciune, adesea chiar înainte de a se întâmpla.

9. Priveşte: Acest aspect este similar cu „observă”, dar l-am pus pe listă deoarece subliniază încă o dată nevoia de a vedea cu claritate.

10. Atenţie: Străjerii trebuie să fie vigilenţi, conştienţi, în stare de alertă. 1 Petru 5:8 ne avertizează din nou să avem un duh treaz. Ai grijă întotdeauna ce faci, mijlocitorule! Stai la pândă după leu şi când îl vezi acţionând, „confruntă-te” imediat cu el, punând în aplicare victoria de pe Calvar, prin „ungerea ursului”.

11. Protejează: Tot aşa cum păzesc şi păstrează, străjerii protejează, ridicând ziduri sau graniţe de protecţie împotriva atacurilor diavolului, distribuind astfel această binecuvântare a Domnului.

12. Menţine: Străjerii păstrează lucrurile Domnului. Ei sunt oameni care menţin. Poate nu pot să stabilească viziunea, să zidească sau să planteze, în felul în care o fac alţii, dar ei menţin continuitatea lucrării şi previn separările. Ei menţin ungerea, integritatea, sănătatea şi multe alte binecuvântări ale Împărăţiei.

Pe scurt, Dumnezeu îşi ridică lucrarea de mijlocire profetică – străjerii – care să ţină şarpele la distanţă! Bărbaţi şi femei care „se vor apleca, scrutând orizontul”, veghind să descopere atacurile duşmanului. Santinele, gărzi de corp, portari, cei care stabilesc graniţele şi păstrători ai împărăţiei Sale. Aceasta este, într-adevăr, o chemare înaltă!

Fii ofensiv – asediază!

Mai există o altă faţetă a acestui fel de rugăciune, la care aş vrea să mă refer acum. Unul dintre cele mai interesante şi mai surprinzătoare lucruri pe care le-am descoperit, în timp ce studiam aceste cuvinte, au fost că ele conţin nu numai sensuri referitoare la protecţie şi apărare, ci şi cu caracter ofensiv, cum ar fi: „asedierea sau împresurarea unui oraş”. Ideea care se desprinde este de a veghea asupra resurselor şi oamenilor, pentru a împiedica ieşirea şi intrarea lor. O definiţie ar fi „a spiona” sau „a sta la pândă, pentru a ataca prin ambuscadă”. Versetele din 2 Samuel 11:16, Isaia 1:8, Ieremia 4:16, 17, Ieremia 51:12 şi Judecători 1:24 sunt traduse în acest mod.

În 1989, când Domnul mi-a dat această învăţătură, a vorbit clar inimii mele că va elibera ungerea străjerului, care îi va face pe oameni să „asedieze” oraşele şi naţiunile prin rugăciune. În locurile în care Satan a avut de câştigat, luând porţia cea mai mare, oamenii lui Dumnezeu urmează să primească învăţătură despre cum să atace acele situaţii, tăind sursele de alimentare ale diavolului şi dând la o parte orice lucru care i-a facilitat accesul în acel loc. În acest fel, vor prelua oameni, oraşe şi naţiuni din mâinile diavolului.

Aceasta s-a întâmplat înainte de a se vorbi (cel puţin într-o măsură mai mare) de ceremonii de reconciliere şi pocăinţă, care implică identificarea cu cei pentru care te rogi, rugăciune spirituală pe hartă, plimbări în scopul rugăciunii, marşuri şi călătorii – toate aceste activităţi fiind asociate cu eliminarea sistematică a lui Satan din locurile şi oamenii în care a avut acces şi câştigarea lor pentru Hristos. Aceste strategii şi altele sunt o parte din ungerea străjerului pe care Dumnezeu a eliberat-o Bisericii.

Trupul lui Hristos învaţă cum să dărâme în mod sistematic întăriturile întunericului. Dumnezeu ne dă abilitatea – prin Duhul Său – de a discerne planurile duşmanului, puterea şi slăbiciunea acestuia, punctele de intrare – ca apoi să le îndepărtăm, luând naţiunile, oraşele şi indivizii înapoi, prin rugăciune.  Întăriturile întunericului sunt dărâmate. Cei încarceraţi în fortăreţele satanice sunt eliberaţi. Aceste asedii sunt ridicate în duh. Dumnezeu ne arată ce trebuie să legăm sau să dezlegăm, precum şi modul în care trebuie s-o facem. Bineînţeles că avem de înfruntat opoziţie.

Unul dintre lucrurile care îi împiedică pe unii să practice acest tip de rugăciune este timpul. Însuşi conceptul de împrejmuire, asediere implică o anumită durată, care se poate măsura în zile, săptămâni sau ani de mijlocire zilnică, pentru a ajunge la rezultatul dorit. Cu siguranţă, cred că răspunsul poate fi grăbit, printr-o rugăciune mai inteligentă şi mai informată, ca şi prin multiplicarea puterii rezultate în urma acordului în rugăciune.

Cu toate acestea, nimic nu poate schimba faptul că anumite situaţii necesită un timp mai îndelungat. Am „împresurat” chistul soţiei mele timp de 30 de zile. Polly Simchen, despre care am vorbit în capitolul 10, a asediat legăturile fiului ei timp de patru ani. Dumnezeu i-a dăruit ei şi prietenilor ei multe strategii de rugăciune, în timp ce se rugau, iluminându-i asupra aspectelor care trebuiau îndepărtate şi a celor care trebuiau promovate. Acesta poate fi considerat un asediu. Ei au depistat strategiile Satanei, „spionând” planurile sale. Ulterior, s-a dovedit că efortul şi timpul de aşteptare au meritat, ei fiind cei care au câştigat porţia cea mai mare.

Acest concept al asedierii este bine ilustrat într-o povestire despre Theresa Mulligan, persoana care a editat scrisoarea de înştiinţare a mijlocitorilor, cu titlul Pătrunderea, relatată de Sherrer şi Garlock în lucrarea menţionată anterior, Cum să ne rugăm pentru familie şi prieteni. Theresa şi un prieten al ei au făcut plimbări de rugăciune pentru casele din vecinătate un sezon întreg, oprindu-se în faţa fiecărei case, dându-şi mâinile şi rugându-se în acord pentru mântuirea locatarilor.

În curând, i-au ajuns la urechi tot felul de zvonuri: soţia colonelului L-a acceptat pe Hristos, fiica adolescentă a unei familii de evrei Îl întâlnise pe Isus, o femeie care suferea de artrită şi-a dat viaţa lui Hristos, o fiică a unei alte familii, care era la liceu, a venit la Domnul. Chiar şi după ce s-a mutat, Theresa a continuat să afle veşti despre întoarcerea foştilor ei vecini la Hristos.

Aceasta înseamnă a asedia! Este ungerea străjerului, atât de eficientă, şi oricine o poate avea.

A captura oraşe şi naţiuni pentru Dumnezeu

Mi-am concentrat cea mai mare parte a atenţiei din această carte la mijlocirea pentru persoane. Aş dori acum să vorbesc puţin despre mijlocirea pentru oraşe şi naţiuni, în special cu privire la aspectul străjerului care împresoară o regiune.

Scriptura ne arată clar modul în care Dumnezeu lucrează  cu indivizi, dar şi cu grupuri de oameni. Datorită principiilor de autoritate, responsabilitate, voinţă liberă, semănare, culegere, etc., care acţionează nu numai la nivel individual, ci şi colectiv, Dumnezeu se raportează şi la grupuri de oameni. De ce?

Multe din deciziile pe care le luăm, drepturile şi privilegiile de care ne bucurăm, nu sunt individuale, ci sunt împărtăşite cu alţi oameni la care ne raportăm. De exemplu, eu iau multe decizii privitoare la viaţa mea personală, dar pentru gospodăria noastră – pentru copii, finanţe, casă, timp şi alte lucruri, le iau împreună cu soţia mea.

Acelaşi principiu al autorităţii împărtăşite poate fi extins din ce în ce mai mult, chiar până la nivel naţional – de la organizaţii la oraşe, la judeţe la state şi naţiuni. Aceste grupări pot fi laice sau religioase. Dacă sunt grupări care au, într-un fel sau altul, drepturi, putere de decizie şi libertăţi specifice, aceasta implică responsabilitate reciprocă. Aşa cum sunt împărtăşite deciziile legislative, codurile morale, interesele, lucrurile tolerate sau interzise, tot aşa apar diferite consecinţe.

De exemplu, eu nu sunt de acord cu avortul, dar nu pot scăpa de efectele judecăţii lui Dumnezeu asupra acestei naţiuni datorită acestui lucru tragic, deşi pot fi indirecte. Dacă Dumnezeu trimite secetă sau vreme rea, care afectează recoltele, şi eu voi plăti preţuri mai mari, ca toţi ceilalţi. Dacă ne lasă în voia dorinţelor noastre degradate şi pervertite, accidentele şi bolile vor creşte, ceea ce va ridica şi taxa plătită pentru sistemele de asigurare. Dacă judecata lui Dumnezeu s-ar concretiza într-un război, şi eu aş plăti taxe mai mari, împărtăşind împreună cu ceilalţi durerea pentru pierderile de vieţi omeneşti. Şi s-ar putea da numeroase exemple de acest fel.

Cu toate că s-ar putea să nu ne placă, nici unul din noi nu poate trăi pe o insulă. Deşi, ca şi credincioşi, ne putem bucura într-o anumită măsură de protecţie de aceste judecăţi – Dumnezeu îmi poate mări prosperitatea pentru a mă ajuta să plătesc taxe şi impozite mai mari, de exemplu – însă nu există nici o cale prin care pot evita total principiul responsabilităţii împărtăşite.

Felul colectiv al lui Dumnezeu de a lucra cu noi

Aş dori să validez punctul de vedere menţionat anterior, dând câteva exemple în care Dumnezeu S-a raportat la oraşe şi regiuni în Scriptură, la un nivel colectiv:

  1. Oraşelor li se vorbea şi li se profeţea: Iona 1:2; Naum 3:1; Mica 6:9; Apocalipsa 2 şi 3.
  2. Oraşele şi naţiunile erau judecate: Ninive, Sodoma, Gomora, Tir, Sidon, Betsaida, Capernaum, Ierihon, Ierusalim şi altele. Naţiunea Israel a fost judecată de mai multe ori în Scriptură, ca şi alte naţiuni.
  3. Oraşele şi naţiunile erau iertate sau cruţate de judecată: Ninive şi Sodoma ar fi fost cruţate, dacă s-ar fi găsit în ele suficienţi oameni neprihăniţi; naţiunea Israel şi altele au fost iertate în întregime.
  4. Oraşele şi naţiunile aveau scopuri sau chemări divine: Israelul, Ierusalimul, cele şapte cetăţi de refugiu şi multe altele.
  5. Despre oraşe se spunea că vor fi păstrate sau păzite de Dumnezeu: Psalmul 127:1.
  6. Oraşele şi naţiunile aveau principalităţi care domneau peste ele: Tirul (vezi Ezech. 28:12); Persia (vezi Dan. 10:13), Efes (vezi Faptele apostolilor 19:28); Pergam (vezi Apocalipsa 2:12).
  7. Grupurile de oameni aveau o neprihănire colectivă sau un anumit nivel al decăderii: orice naţiune (vezi Pre. 14:34); Sodoma şi Gomora (vezi Gen. 18:20, 21); Amoriţii (vezi Gen. 15:16).
  8. Oraşele aveau o credinţă colectivă sau un anumit nivel de necredinţă: Nazaret (vezi Marcu 6:5-6).
  9. Oraşele aveau o pace sau o bunăstare colectivă (vezi Ier. 29:7).
  10. Oraşele puteau avea trezire: Ninive (vezi Iona 3:5-10).
  11. Oraşele puteau pierde trezirea: Ierusalim (vezi Luca 19:41-44).

Am întocmit această listă şi am dat explicaţiile anterioare, în primul rând pentru a sublinia un lucru: Dumnezeu lucrează cu grupurile de oameni, nu numai cu indivizi. Acest fapt dă substanţă mijlocirii noastre pentru grupurile de oameni.

Avraam s-a rugat cu succes pentru un oraş (vezi Gen. 18:22-33); Moise pentru o naţiune (vezi Exod 32:9-14). Exilaţilor din Ierusalim li s-a spus să mijlocească pentru oraşele în care trăiau (vezi Ieremia 29:7). În 2 Cronici 7:14, ni se spune că rugăciunile şi stilul nostru de viaţă pot aduce vindecare unei naţiuni. Eclesiastul 9:15 şi Proverbe 21:22 ne informează că înţelepciunea poate elibera un oraş şi că îi poate dărâma întăriturile.

Fără îndoială, Dumnezeu eliberează o ungere de a asedia oraşele şi naţiunile, câştigându-le pentru El! El ne echipează pentru a „spiona” planurile şi întăriturile duşmanului, „luându-l prin surprindere şi biruindu-l” în duh. Noi suntem ordinul preoţesc al lui Melhisedec profeţit în Psalmul 110, o armată de preoţi care înalţă steagul eroului nostru cuceritor care domneşte în mijlocul duşmanilor noştri. Veniţi şi alăturaţi-vă!

Pentru aceia care iau în serios această acţiune de capturare a oraşului, cartea lui Peter Wagner, Dărâmarea întăriturilor din oraşul tău constituie o sursă bogată de informaţii. În ea, Victor Lorenzo ne împărtăşeşte un plan de trei ani care viza evanghelizarea oraşului Resistencia din Argentina. Unul din elementele cheie a fost cartografierea spirituală a oraşului de către Lorenzo. Prin această activitate, el a descoperit patru puteri spirituale care influenţau oraşul. Lorenzo ne relatează despre rugăciunea făcută în scopul dărâmării acestor puteri şi despre rezultatele acesteia.

În ziua următoare echipa noastră a ieşit în piaţă, alături de pastorii din bisericile din Resistencia, un grup de mijlocitori bine instruiţi şi Cindy Jacobs. Ne-am luptat timp de patru ore împotriva puterilor invizibile care domneau peste oraş, atacându-le în ordine ierarhică, de jos în sus. Am început cu Pombero, am continuat cu Curupi, apoi cu San La Muerte, apoi ne-am rugat împotriva duhului francmasoneriei, apoi împotriva Reginei Cerului, şi am terminat cu duhul Python, pe care l-am suspectat ca fiind în vârful piramidei, coordonatorul tuturor forţelor malefice de peste oraş. Când am terminat, toţi participanţii au simţit o prezenţă aproape tangibilă a păcii şi libertăţii lui Dumnezeu. Am fost încrezători că prima bătălie a fost câştigată, iar oraşul putea fi de acum proclamat pentru Domnul.

După aceasta, biserica din Resistencia a fost gata de o evanghelizare la scară mare. Necredincioşii au început să răspundă la evanghelie, ca niciodată înainte. Ca urmare a programului nostru de trei ani, frecventarea bisericii a crescut cu 102 %, efectul fiind simţit în toate păturile societăţii. Am început să ne implicăm în proiecte ale comunităţii, cum ar fi furnizarea apei potabile celor săraci. Imaginea publică a bisericii evanghelice s-a îmbunătăţit în mare măsură, ea a câştigat respectul şi aprobarea liderilor politici şi sociali. Am fost invitaţi să folosim mijloacele mass-media pentru a răspândi mesajul pe care-l aveam. Războiul spiritual în care ne-am implicat şi rugăciunea pe harta spirituală au făcut posibilă deschiderea unor noi posibilităţi în Resistencia pentru evanghelizare, îmbunătăţiri sociale şi adunarea recoltei spirituale.

Aceasta este ungerea străjerului! Putem avea un mare impact asupra oraşelor şi naţiunilor prin mijlocire. Le putem asedia, luându-le pentru Dumnezeu. Întăriturile şi întunericul se pot transforma în întărituri ale luminii.

Oraşe transformate

Canaanul, un pământ blestemat (vezi Gen. 9:25), a devenit Ţara Promisă a binecuvântării.

Ierusalimul, odată o întăritură a uriaşilor plini de răutate, a devenit oraşul păcii.

Alte şapte oraşe, conduse altădată de uriaşii răi şi idolatri, au devenit cetăţi de refugiu, în care oamenii care omorâseră din greşeală pe cineva, puteau fugi pentru a afla siguranţă şi protecţie. Hebronul, cel mai renumit dintre cele şapte oraşe, care se numise iniţial Kiriath-Arba (ceea ce înseamnă oraşul lui Arba), fusese cel mai mare oraş al fiilor lui Anac sau al uriaşilor (vezi Iosua 14:15). Hebron, numele său nou înseamnă „asociere, prietenie, părtăşie şi comuniune”. Nu întâmplător Avraam, prietenul lui Dumnezeu, fusese îngropat acolo. Caleb, un om al credinţei şi curajului, a fost folosit pentru a transforma această întăritură a celor mai mari uriaşi într-un loc unde oamenii fugeau să-şi afle siguranţa şi părtăşia intimă cu Dumnezeu. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în oraşele noastre!

De asemenea, oraşul Hebron, ca loc de refugiu, îl reprezintă pe Hristos. Cineva care omora din greşeală îşi putea găsi siguranţa în unul din două locuri: fie în oraşul de refugiu (pentru protecţie de lungă durată), fie ţinându-se de coarnele altarului, în Locul Sfânt (pentru protecţie de scurtă durată).

În Evrei 6:18, Domnul sintetizează aceste două imagini într-o singură frază: „pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte…” Foarte interesant, dar indivizii care se aflau acolo pentru a se afla în siguranţă trebuiau să rămână în oraşul de refugiu până la moartea Marelui Preot, care era atunci în slujbă (vezi Num. 35:28), apoi puteau merge oriunde, în deplină siguranţă. Ce imagine minunată a marelui nostru Preot care a murit ca noi să putem umbla liberi de judecată şi pedeapsă.

Ceea ce am vrut să demonstrez prin această povestire, pe lângă prezentarea imaginii minunate a lui Isus, a fost să demonstrez că o întăritură iniţială a uriaşilor a fost transformată într-un asemenea loc al protecţiei, refugiului şi părtăşiei cu Dumnezeu, încât a devenit o imagine a lui Hristos Însuşi.

Poate Dumnezeu să facă aceasta astăzi, din nou? Pot fi oraşele şi naţiunile noastre locuri pe de-a întregul transformate? Da, afară de cazul în care Dumnezeu s-a schimbat în ultimii 3000 de ani! Cu alte cuvinte, dacă poate găsi câţiva oameni ca şi Caleb… câţiva ucigaşi de uriaşi… câţiva oameni cu atitudini de felul: „suntem cu totul în stare”.

El ne cere, aşa cum i-a cerut şi lui Ezechiel, să privim oasele uscate ale naţiunii – bărbaţii şi femeile, tinerii şi bătrânii, bogaţii şi săracii, răniţii şi pe cei care se consideră sănătoşi – şi să ne punem aceeaşi întrebare care i-a fost adresată profetului: „Vor mai putea oare oasele acestea să trăiască?” Eu spun că da. Voi ce părere aveţi?

Eşti pregătit?

Trebuie să fim ca şi Sam şi Jed care, auzind de o recompensă de 5000 de dolari pentru capturarea sau uciderea unor lupi, au devenit vânători peste noapte. Trezindu-se Sam într-o noapte în întunericul de-l puteai tăia cu cuţitul, înconjurat de 50 de perechi de ochi strălucitori – a lupilor nesăţioşi care abia aşteptau să se înfrupte din ei – i-a spus partenerului său, care dormea: „Trezeşte-te, Jed, suntem bogaţi!”

Trebuie să privim mulţimea de necredincioşi din jurul nostru nu ca pe o ameninţare, ci ca pe nişte oportunităţi. Sarcina de a-i câştiga pentru Dumnezeu ar fi copleşitoare, dacă nu ne-am baza pe tăria şi abilitatea lui Dumnezeu. Chiar o oştire de s-ar ridica împotriva noastră, putem rămâne încrezători (vezi Ps. 27:3). Cei trei sute de oameni ai lui Ghedeon erau mai mult decât suficienţi, pentru a înfrânge armata compusă din 135000 oameni a duşmanului, când Îl aveau pe Dumnezeu de partea lor. Dacă El este pentru noi, cine poate să stea împotriva noastră (vezi Rom. 8:31)?

Haideţi s-o facem! Să-I permitem lui Dumnezeu să se ridice pentru a-Şi împrăştia duşmanii! Să ne umplem sacoşele cu pietre ale victoriei şi să fugim în întâmpinarea lui Goliat. Să luăm Kiriath-Arba. Să ne năpustim asupra hoardelor răului şi să sărim peste nişte ziduri.

Să demonstrăm măreţia Dumnezeului nostru. Să mârâim! Să răcnim! Să-I permitem lui Isus să trăiască prin noi.

El e gata, eşti şi tu?

Eşti gata să umbli în chemarea ta de mijlocitor? Să-L reprezinţi pe Isus, pe Cel ce face reconciliere şi luptă?… Să distribui victoria şi beneficiile Sale?… Să înfrunţi barierele, să le îndepărtezi şi să ridici ziduri de protecţie?

Eşti gata să dai naştere, să eliberezi, să-ţi atingi ţinta?… Să umpli potire, să faci declaraţii, să veghezi şi să te rogi?

Eşti gata?

Aminteşte-ţi: „Viaţa este fragilă, sprijin-o prin PAGA!”

Întrebări

  1. Puteţi face un rezumat al celor patru concluzii desprinse din Efeseni 6:18; 1 Petru 5:8 şi 2 Corinteni 2:11? Folosind versetele, motivaţi-vă concluziile.
  2. Descrieţi funcţiile şi responsabilităţile străjerilor din Vechiul Testament. Cum simbolizează ei mijlocirea străjerului?
  3. Unde este folosit pentru prima dată cuvântul ebraic „străjer” în Scriptură? Ce înţelesuri semnificative pot fi extrase de aici?
  4. Bazându-vă pe definiţiile şi folosirea celor trei termeni pentru străjer, puteţi vorbi pe scurt despre aspectul defensiv al ungerii străjerului? Cum îl puteţi aplica la familia dumneavoastră? …La pastor? … La Biserică?
  5. Descrieţi aspectul ofensiv al ungerii străjerului. Poate să se refere la mijlocirea pentru individ? Dar pentru oraş?
  6. Puteţi da motivele pentru care Dumnezeu lucrează cu grupuri de oameni, şi nu numai cu indivizi? Face-ţi o listă cu trei sau patru exemple biblice.
  7. Gândiţi-vă la modalităţi prin care grupul dumneavoastră de rugăciune ar putea asedia oraşul în rugăciune, şi puneţi-le în aplicare!

Leave a Reply