Punctele de rugăciune ale lunii mai 2019

Descarcă punctele de rugăciune în format electronic

„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi îi voi tămădui ţara”. (2 Cronici 7:14)

ISUS HRISTOS A ÎNVIAT ȘI E VIU ÎN VECII VECILOR!!

SĂ NU DESCHIDEM UȘA FRICII în viața noastră. Frica va fi cel mai folosit instrument de către cel rău împotriva credincioșilor și a lumii întregi. Să ne păzim inimile și să rămânem în puterea dragostei LUI, care a fost turntă în noi atunci când am crezut. Domnul ne cheamă la sfințire și smerenie, la dedicare și apropiere de El, la profunzime în relația cu El.

Ne cheamă la o viață de post și rugăciune, pentru a sta în picioare în această vreme de mari furtuni pentru lume.

Ne cheamă să ne ațintim privirile asupra Lui: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele pentru că izbavirea voastră se apropie (Luca 21:28). Domnul ne spune să nu ne temem de vremurile care vin – căci El este cu noi.

Cernerea puternică va continua, Domnul vine ca un foc mistuitor – spre sfințirea celor ce-L caută, dar și spre judecata celorlalți. Mulți vor fi mântuiți ca prin foc.

Cei ce sunt total predați Lui vor crește în a experimenta tot mai puternic umblarea naturală în supranaturalul Împărăției lui Dumnezeuo viață de pace, bucurie, har, o viață de plinătate – cu răspunsuri la rugăciuni, cu provizii eliberate pentru fiecare nevoie, cu favoare și protecție deosebite. Ungerea va crește considerabil peste cei ce sunt total ai LUI.

Vor fi și semnale tot mai puternice ale persecuției în lume, dar și în țara noastră. Din nou, Domnul ne spune să nu ne temem, ci să veghem asupra INTEGRITĂȚII noastre. Atenție la legi, la respectarea lor!

Atenție la lupii răpitori îmbrăcați în piele de oaie; vin ca prieteni, dar au spiritul trădării. Să cerem DISCERNĂMÂNT și CURAJ de la Domnul.

În luna MAI ne rugăm specific pentru:

alegerile pentru Parlamentul European. Să ne rugăm ca cei 33 de reprezentanți ce vor fi aleși să fie oameni cu frică de Domnul, care să iubească România, să fie oameni cu înțelepciune, pricepere și curaj, care să stea pentru identitatea creștină a României și să lupte cu influențele greșite care se promovează la acel nivel. Referendumul pe justiție – Domnul să determine pe locuitori să voteze în cât mai mare numar.

vizita Papei în România (31 mai-2 iunie). Să ne rugăm pentru ca Domnul să vegheze și să protejeze România de orice acțiuni, declarații sau influențe nepotrivite. Să declarăm puterea Numelui și a sângelui Domnului Isus Hristos peste țara noastră. România este închinată Domnului Isus!

Ramadam – luna de post în lumea musulmană (5 mai-4 iunie), când milioane de musulmani stau în post și închinare la Allah. Să ne rugăm pentru România, pentru creștinii din România – ca Domnul să ne umple cu putere și să lase protecția Lui față de lucrările și puterile întunericului.

  1. Pentru Biserica Domnului din România, ne rugăm:

  • Relație vie cu Isus, sfințirea Bisericii, Cuvântul revelat în inimi și aplicarea lui în trăirea noastră, revărsarea puterii Duhului Sfânt peste Biserică, o viață de laudă și rugăciune perseverentă. Să ne rugăm pentru TREZIREA creștinilor.

  • PREGATIREA MIRESEI-Biserica Domnului, să fie oricând gata pentru venirea Domnului Isus.

  • TIMPUL nostru să ne rugăm ca Domnul să ne arate unde pierdem timp sau suntem furați de timp (prin activități sau relații nepotrivite). Să ne rugăm pentru intrarea în odihna Domnului, pentru eficiență în slujire, pentru ritmul Domnului în viețile noastre, pentru eliberare de agitație și hărțuiala situațiilor „urgente”, pentru înțelepciune, claritate, discernământ. Să ne rugăm pentru eliberare de frică și pentru pacea inimilor și a minților. Să ne rugăm pentru VORBIREA și TRĂIREA creștinilor – să fie sare și lumină oriunde sunt sau merg. Să ne rugăm pentru creșterea sensibilității spirituale la călăuzirea Duhului Sfânt, pentru creștere în credință, în dragoste și în răbdare. Să ne rugăm ca un duh de credință să fie turnat peste Biserica Domnului.

  • Alinierea Bisericii și a fiecăruia în parte la direcția și ritmul Domnului, la timpul (sezonul) spiritual în care suntem. Intrarea în plinătatea chemării Domnului din Marea Trimitere (Marcu 16:15-20).

  • Unitate în Biserica vie a lui Isus prin Duhul Sfânt. Relații restaurate, umblare în iertare și dragoste agape.

  • Strângerea rândurilor, în unitate, în biserici și între biserici. Să ne rugăm ca fiecare să onoreze liderii, să se onoreze unii pe alții. Unitate între generații, restaurarea relațiilor în Trupul lui Hristos și mobilizare corporativă în credință și acțiune pentru a impacta societatea. Reformă în Biserica din România – ca Biserica să iasă dintre ziduri, să fie gata pentru marele seceriș.
  • FAMILII – PROTECȚIA LOR, RESTAURAREA ALTARULUI DE RUGĂCIUNE ÎN FAMILII; restaurarea familiilor (Hagai 1:4), relațiile dintre părinți și copii, protecția și trezirea copiilor, a adolescenților. Să ne rugăm pentru mântuirea celor nemântuiți dintre membrii familiilor.

  • Tânăra generație – să devină radicali pentru Isus Hristos, plini de pasiune, înțelepciune și credință. Domnul să-i întărească, să reziste la presiunile lumii, la tentațiile care-i asaltează. Să ne rugăm ca Domnul să-i umple de putere, curaj, credință, înțelepciune.

  • Revelația PUTERII LEGĂMÂNTULUI în Biserica Domnului din România: a legământului celui nou, între Hristos și Biserica Lui, prin sângele Lui și a legământului dintre soț și soție. Să ne rugăm împtriva atacurilor celui rău, care încearcă să rupă legămintelefiind declanșat împotriva familiilor (adulter, divorț) și împotriva relației creștinilor cu Isus (idolatrie, iubire de bani, apostazie).

  • INTEGRITATEA creștinilor, ca Domnul să dea la o parte orice formă de orbire care-i adoarme pe mulți și se joacă cu focul, ca Anania și Safira (mită, minciună, afaceri la limita legalității, necinste, înșelăciune). Să ne rugăm împotriva compromisului sub orice formă ar fi, oricât de „nevinovat” pare. DISCERNĂMÂNT și CURAJ pentru creștini, în special pentru liderii creștini.

  • Lucrarea în putere a Duhului Sfânt prin Biserică, prin semene și minuni, pentru activarea lucrării darurilor spirituale în poporul Domnului. Să ne pocăim de împotrivirea noastră la lucrarea Duhului Sfânt, să cerem revelație și putere pentru Biserica Domnului!

  1. Pentru România (fiecare zi de vineri- post și rugăciune pentru România. (Ioel 2:1, 15).

  • Noi, ca popor al Domnului, să continuăm să ne pocăim de păcatele care se comit pe teritoriul țării: lipsa fricii de Domnul, idolatrie, corupție, trădări, ucideri (avorturi), violență, ură, vrăjitorie, manipulare și control, lipsa dragostei de țară, dezbinare în familii, copii abandonați, și ce Domnul vă mai arată. Doar așa Domnul poate vindeca țara (2 Cr. 7:14). Să cerem iertare Domnului pentru păcatele românilor de azi şi ale înaintaşilor noştri, mai ales pentru sângele vărsat pe teritoriul României prin:

  • a) jertfe umane aduse idolilor în vremea dacilor;

  • b) masacre în războaie, răscoale, conflicte pe teritoriul ţării;

  • c) uciderea celor ce s-au opus comunismului şi altor forme de asuprire (închisori, canalul Dunăre-Marea Neagră, alte locuri de deportare);

  • d) masacrarea şi deportarea evreilor şi rromilor în timpul celui de-al doilea război mondial;

  • e) trădarea si omorârea multor lideri ai naţiunii de-a lungul istoriei ;

  • f) omorârea copiilor prin avorturi – care perpetuează legăturile de blestem asupra ţării.

Ştim că sângele vărsat strigă după dreptate (Gen 4:10) şi că provoacă un ciclu al violenţei, care duce la şi mai multă vărsare de sânge. Dacă azi vedem cum fărădelegea creşte, că violenţa invadează tot mai mult societatea noastră (şcoli, familii), este din pricina păcatelor comise pe pământul ţării. Să cerem iertare Domnului pentru păcatul tuturor vărsărilor de sânge de pe teritoriul României şi să cerem ca Sângele Domnului Isus Hristos să spele păcatul acesta atât de greu şi să vindece ţara.

  • Să proclamăm pe Isus Hristos ca Domn și Rege al României, peste teritoriul și populația României!

  • Să declarăm că România este închinată Domnului Isus Hristos!

  • Să ne rugăm ca orice dedicări ale României la alte puteri să fie anulate de puterea Sângelui Domnului Isus Hristos.

  • Să-L chemăm pe Domnul Isus ca Izbavitor al României.
  • Să ne rugăm ca Domnul să ridice izbăvitori pentru națiunea noastră – oameni după inima Lui.
  • Să proclamăm : Tată, vie Împărăția TA, facă-se voia TA precum în cer, așa și pe pământ- în ROMÂNIA în acest an!

  • Să declaram că DESCHIDEM PORȚILE ROMÂNIEI pentru Domnul Isus Hristos – Împăratul Slavei, Domnul cel tare în lupte, Domnul oștiirilor (Ps 24). Să ne rugăm pentru cunoștiința slavei Domnului care să inunde România (Habacuc 2:14)

  • Să declarăm, prin rugăciune, că ÎNCHIDEM PORȚILE ROMÂNIEI în fața puterilor întunericului, a duhurilor anticristice, de război, de violență, de islam și să cerem ca Dumnezeu să trimită oștile Lui de îngeri în ajutorul României, la granițele țării și în interiorul țării. Avem nevoie de ajutorul cerului în lupta pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu pe pământul României! Să ne rugăm ca profețiile oculte rostite asupra României să fie făcute fără putere.

Ne rugăm pentru:

  • ALINIEREA ROMÂNIEI la planurile Domnului pentru națiunea noastră. Orice deviere/ deturnare a traiectoriei țării noastre să fie corectată – ca o navă în furtună. Să-L chemam pe Domnul Isus la cârma țării noastre!

  • PROMISIUNILE DOMNULUI pentru România- împlinirea lor

  • PACEA și SECURITATEA țării– in interior și de jur imprejur și anihilarea oricăror forme de agresiune asupra României. Să ne rugăm pentru INTEGRITEATEA TERITORIALĂ a țării. Să-L chemam pe Domnul să fie El un zid de foc în jurul României și a populației ei (Zaharia 2:5). Să proclamăm pacea Lui – SHALOM – peste țară și populație.

  • Anihilarea planurilor și tacticilor satanice de învrăjbire și de divizare a românilor, de fragmentare a teritoriului țării.

  • Străpungerea și risipirea întunericului spiritual de peste România. Să ne rugăm împotriva orbirii spirituale, (F.A. 2:36). Să ne rugăm pentru trezire în masa a românilor.

  • DEZRĂDĂCINAREA CORUPȚIEI. Să ne rugăm pentru descoperire și anihilarea lucrărilor intunericului (corupție, confuzie, planuri economice ineficiente, legi nedrepte, grupuri de interese care acționează ca nuclee de forță ce târăsc țara spre haos)

  • Oprirea valului de sinucideri, de violențe, de crime din țară, pentru anihilarea rețelelor de trafic de persoane (copii, femei), pentru oprirea vărsărilor de sânge prin avorturi.

  • Relație bună a României cu Israelul! Să continuăm să ne rugăm pentru mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim. Să ne rugăm împotriva spiritului antisemit (ura față de evrei și Israel), care se ridică și în România.

  • Ieșirea României din pactul ONU pentru migrație. Protecția țării de spiritul islamic. Să ne rugăm ca Domnul să protejeze România de decizii greșite în acest domeniu și de presiuni internaționale. Să ne rugăm pentru mântuirea musulmanilor din România. Să ne rugăm ca România să nu primească MUNCITORI DIN ȚĂRI ISLAMICE în număr mare. Să ne rugăm pentru ÎNTOARCEREA ROMÂNILOR ACASĂ!!

  • Protecție față de atacuri teroriste pentru România – armate, informatice, economice, media sau la nivelul comunicațiilor.

  • Stabilitatea României – politică, socială, economică şi financiară, relaţiile internaţionale ale României. Să ne rugăm pentru alinierea şi alianţele României în contextul actual. Să ne rugăm pentru VERTICALITATE în decizii în contextul relațiilor internaționale – SUA, UE, NATO, decizii bune pentru populația României și pentru interesele statului național unitar român.

  • Să ne rugăm pentru cei din conducerea României – pentru înțelepciune și călăuzirea Domnului, pentru frică de Domnul, să nu poata lua decizii contrare voii Domnului și împotriva intereselor țării.

  • protecția populației și a țării de epidemii și dezastre naturale (cutremure, radiații, inundații, furtuni violente, incendii). Să cerem binecuvântarea Domnului din Numeri 6:24-26 peste România, și să ne rugăm în baza Ps. 91.
  • LEGILE ȚĂRII să fie drepte. SISTEMUL JURIDIC DIN ROMÂNIA să promoveze adevăr, dreptate după principiile biblice. Legi pentru încurajarea economiei, resurse pentru investiții și agricultură, moduri de ajutorare a celor în nevoie. Să ne rugăm pentru siguranța energetică a țării.

  1. Israel

Să-l binecuvântăm, să cerem protecția Domnului peste țară și popor, peste Ierusalim, să ne rugăm pentru întoarcerea în Israel a evreilor de pretutindeni și pentru mântuirea lor. Să ne rugăm pentru liderii ţării- înțelepciune, putere, discernământ, claritate, curaj în deciziile pe care le iau. Să ne rugăm pentru protecția țării de atentate teroriste și atacuri militare (Iran, Rusia, Turcia). Profeția biblică din Ezechiel 38-39 este foarte aproape de împlinire. Să ne rugăm pentru ISRAEL – va avea vremuri grele.

Domnul ne cheamă –Biserica Lui- să stăm în mijlocire necurmată pentru Israel. Să ne pocăim de antisemitismul românilor și de teologia înlocuirii, care a pătruns și în Biserică. Să ne rugăm pentru liderii României – să ia decizii de a ajuta Israelul. Să ne rugam ca România să fie în continuare un sprijin pentru Israel.

Să continuăm să ne rugăm pentru TIMPUL Domnului în desfășurarea evenimentelor din Orientul Mijlociu.

Domnul să binecuvânteze România și Israelul! MARANATA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *