RĂZBOAIE: Semnele vremurilor, cu Willem J. J. Glashouwer | Episodul 11/ 52

„…Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi.” Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.” (Apocalipsa 6:3-4)

 Când a deschis Mielul a doua pecete (pentru că El deschide sulul care conține ce anume are să se întâmple în viitor și finalul acestei părți a istoriei lumii, înainte de începerea următoarei părți a istoriei omenirii, Apocalipsa 5-6:1), al doilea cal și călărețul lui sunt chemați în față.

Roșu ca sângele și având o sabie mare ca să ucidă, el va lua „pacea” de pe pământ în mod deliberat și rău și-i va face pe oameni să se omoare unii pe alții. Satana este tatăl tuturor minciunilor încă de la început, și tot el este tatăl ucigașilor (Ioan 8:44). Acest al doilea călăreț are un cal de culoarea dragonului/diavolului/Satanei (Apocalipsa 12:3).

Acest verset nu se referă la un posibil război defensiv justificat sau chiar la un război ideologic ori la un război al intereselor economice. Nu, ci sunt create condițiile și sunt manipulate circumstanțele care duc la o furie reciprocă, incontrolabilă. Gândiți-vă la ce s-a întâmplat în Cambodgia și Rwanda, dar și la alte forme de genocid și curățare etnică.

Totuși, acest lucru nu se limitează la anumite țări și locuri, ci se va întâmpla la scară mondială. Națiune împotriva altei națiuni, împărăție împotriva altei împărății – asta ne spune Domnul Isus în Matei 24:6-7.

Gândiți-vă la Revoluția Franceză, care și-a „mâncat” propriii copii, după ce a făcut mai întâi să curgă râuri de sânge la ghilotină. Gândiți-vă la războaiele cuceritoare ale lui Napoleon, Bismarck, Wilhelm al II-lea al Germaniei și Hitler. Gândiți-vă la Holocaust, când șase milioane de evrei au fost omorâți, gazați și arși în crematorii. Gândiți-vă la Revoluția rusă și Revoluția chineză, care au făcut milioane de victime, din cauza ordinului lui Stalin și Mao Zedong. Gândiți-vă la Vietnam și la camerele de tortură ale juntelor din America de Sud. Am putea continua astfel la nesfârșit. A fost vreodată un moment de pace reală?

Dar ce urmează să se întâmple atunci când armele ABC (arme atomice, biologice și chimice) vor fi, de fapt, folosite? Am văzut o previzualizare cu Hiroshima, armele chimice ale Primului Război Mondial și Irak și Siria.

Cât de înfricoșați trebuie să fi fost oamenii în zilele apostolului Ioan la gândul că Pax Romana – Pacea Romei – care se întindea de la Roma, de-a lungul Mării Mediterane până dincolo de Asia – și marele Imperiu Roman vor dispărea brusc? Nu va mai exista protecție din partea guvernului sau legilor imperiului, ci doar o furie incontrolabilă. Nu vor mai exista pedepse pentru răufăcători, ci o teroare pentru cei ce fac binele (Romani 13:1-6).

Să fie luată „pacea” de pe pământ – este îngrozitor să mă gândesc, să aud și să văd așa ceva în mass-media. Nu va mai exista decât fărădelege și haos. Structura se prăbușește și justiția dispare.

Romanii aveau o vorbă: „Homo homini lupus est” – „Omul este un lup pentru un alt om”. În zilele noastre, omul se aseamănă tot mai mult cu lupul. Haos și râuri de sânge. Auschwitz și Hiroshima. Au existat mai multe victime în acest secol trecut, cu două războaie mondiale, decât în toate războaiele din secolele anterioare. Milioane de morți. Două războaie mondiale. O sabie mare, prin care să se omoare unii pe alții.

Oare oamenii de pe pământ, popoarele din întreaga lume, se vor pocăi și își vor schimba comportamentul atunci când își vor da seama de această amenințare comună, de posibilitatea ca aceste orori să devină o realitate? Unii da, dar foarte mulți nu vor dori (Apocalipsa 16:8-9). Cum rămâne cu noi? Încă mai este timp…

Nu toate războaiele sunt rele și pot fi evitate. Dacă Forțele Aliate nu ar fi intrat în câmpul de luptă în Europa și Asia de Sud-Est în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, noi, cei din Europa, am fi fost încă sub imperiul demonic al lui Hitler, care s-a lăudat că „Al Treilea Reich” va continua pentru 1000 de ani. În Biblie, unele războaie sunt descrise ca fiind „războaie ale Domnului”, războaie în care El luptă de partea poporului Său, Israel. Vechiul Testament conține multe relatări despre război. În zilele noastre, vedem acest lucru întâmplându-se în războaiele defensive pe care Israelul a trebuit să le ducă împotriva dușmanilor care au atacat brusc Israelul atunci când a fost înființat ca stat, în 1948. Dumnezeu intervine pentru ca națiunile să știe cine este, cu adevărat, Dumnezeu: Sfântul lui Israel. Comparați Psalmul 83 cu Ezechiel 38 – 39.

Israel strigă și spune în Psalmul 83:16-18: „Acoperă-le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne! Să fie ruşinaţi şi îngroziţi pe vecie, să le roşească obrazul de ruşine şi să piară! Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul”. Așa va fi într-o zi, după cum spune Zaharia 14:9: „Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume” și Ezechiel 38:23: „Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sunt Domnul”.

preluare din cartea Semnele vremurilor, scrisă de Rev. Willem J.J. Glashouwer, Președinte Christians for Israel International

Preț: 25 lei | Alfa Omega Publishing click aici pentru comandă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *