„Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” (Apocalipsa 6:5-6)
Mielul rupe al treilea sigiliu. Cel de-al treilea cal apare cu călărețul său, care ține o balanță în mână. Mai este încă ceva de cântărit, dar nu este prea mult. Din cauza legii ofertei și cererii, ceea ce a rămas este foarte scump. O zi de muncă valorează un kilogram de grâu sau trei kilograme de orz. Aceasta înseamnă un singur lucru: foamete.
În urma războiului, a fărădelegii și a revoluției, întotdeauna va rămâne doar o foamete. La fel se întâmplă și cu prețurile excesiv de mari ale pieței negre. Când Ieremia se plânge de soarta Ierusalimului, el spune că oamenii arată negri de foame și pielea lor este uscată.
Foametea este ceva oribil; înseamnă să mori încet. Hrana puțină prelungește existența, dar, de asemenea, prelungește suferința. Oamenii devin prădători și fură ceea ce celălalt are nevoie cel mai mult. Acest lucru este confirmat de poveștile legate de oamenii din lagărele de concentrare și taberele de refugiați. Da, apare chiar și canibalismul și mâncarea propriilor copii.
Foametea și tot ce vine cu ea a existat în Israel ca judecată a lui Dumnezeu. Acum, vocea spune că această judecată trebuie să vină și să cuprindă tot pământul. Numai uleiul și vinul trebuie să rămână neatinse. Belșugul trebuie să rămână. Asta e ceea ce conduce „Babilonul”. În timp ce oamenii suferă de foame, bogații își continuă viața lor nelegiuită în lux și plăceri. Dar și acest lucru se va sfârși prin această judecată a lui Dumnezeu.
Totuși, uleiul și vinul nu se referă doar la luxul bogatului. Acestea erau parte și din mesele zilnice ale oamenilor obișnuiți. Totuși, acest fapt arată o lume cu mai multă iubire pentru plăcere, decât pentru Dumnezeu. O lume în care țările bogate își continuă viața luxoasă, în detrimentul celor săraci. O lume plină de războaie, de foamete și de moarte. O națiune se va ridica împotriva altei națiuni și o împărăție împotriva altei împărății. Va fi foamete (Marcu 13:8, Luca 21:11). Aceasta ne prezintă imaginea generală din ultimele douăzeci de secole care au trecut de la prima venire a lui Isus, dar, spre sfârșit, aceste semne generale ale vremurilor vor crește în intensitate și magnitudine. Ne îndreptăm spre un punct culminant.
Cântărirea se referă la lipsuri, la foamete. Când Ezechiel trebuia să simbolizeze asediul Ierusalimului, el a putut mânca doar o cantitate puțină, cântărită și măsurată de hrană și apă, și asta timp de 390 de zile (Ezechiel 4:9-12, 16-17).
Dacă ne gândim la o dată oarecum mai târzie în care a fost scrisă cartea Apocalipsa, în jurul anului 90 d.Hr. (deși poate fi vorba și de perioada dinainte de căderea Ierusalimului și distrugerea Templului, în anul 70 d.Hr.), atunci e posibil ca acest lucru să se fi întâmplat în perioada când a fost emis un ordin de către împăratul Domițian. În anul 92 d.Hr., el a dat ordin să se transforme jumătate din solul disponibil pentru agricultură, care a fost folosit pentru producerea uleiului și a vinului, pentru producția și cultivarea grâului, adică pentru a produce alimentele zilnice, pâinea, pentru masele de flămânzi. Totuși, acest ordin nu a fost niciodată urmărit, pentru că romanii bogați și decadenți au urmărit mai degrabă plăcerile și s-au răsfățat în stilul lor de viață bogat, decât să ajute la rezolvarea nevoile oamenilor obișnuiți.
preluare din cartea Semnele vremurilor, scrisă de Rev. Willem J.J. Glashouwer, Președinte Christians for Israel International
Preț: 25 lei | Alfa Omega Publishing – click aici pentru comandă