„De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi… Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.” (Matei 24:15-16, 21)
Mai întâi, Isus a vorbit despre semnele generale care au însoțit deja omenirea timp de 2000 de ani – dar se pare că acestea ajung la punctul culminant în zilele noastre – și despre cele două semne speciale care par a se fi împlinit în zilele noastre.
În primul rând: întoarcerea poporului evreu înapoi în Țara Promisă din exilul roman, care a durat aproape 2000 de ani – restaurarea smochinului.
În al doilea rând, predicarea la nivel mondial a Evangheliei Împărăției, prin comunicarea modernă a mass-mediei. După aceea, Domnul Isus vorbește despre ultimele zile ale vremurilor din urmă și despre ce se va întâmpla chiar înainte de venirea Lui în slavă.
Avem nevoie de toate cele patru Evanghelii scrise: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Împreună, acestea ne arată imaginea de ansamblu, se completează reciproc și nu se contrazic una pe alta. Dacă cercetați în rugăciune așa-zisele contradicții, Duhul Sfânt vă va conduce în tot adevărul – adevărul istoric, precum și adevărul spiritual. Asta am experimentat în ultimii 50 de ani ai vieții mele în calitate de creștin, în ciuda tuturor argumentelor așa-numitei critici biblice superioare.
Matei vede în viitorul îndepărtat, în predica lui Isus pe Muntele Măslinilor despre lucrurile care vor veni, orașul Ierusalim restaurat și o urâciune în locul sfânt. Acestea sunt urmate de o scurtă perioadă de mare suferință, cum nu a mai fost de la începutul lumii și până acum, și cum nu va mai fi vreodată. Luca privește mai mult în viitorul apropiat: căderea Ierusalimului în anul 70 d.Hr., împrăștierea evreilor la nivel mondial și exilul poporului evreu printre neamurile (neevreii) lumii – un exil “roman” de aproape 2000 de ani.
După multe secole de „semne ale vremurilor” (se poate face o comparație între Matei 24:3-14 și Apocalipsa 6), Domnul Isus vede din nou Ierusalimul fiind restaurat în viitorul îndepărtat. Acolo, El vede „urâciunea pustiirii” stând în picioare în „locul sfânt” și un mare necaz, așa cum nu a mai fost de la începutul lumii până atunci și cum nu va mai fi niciodată.
Toate acestea nu au fost îndeplinite la capturarea Ierusalimului și a Templului de către legiunile romane în anul 70 d.Hr. Nu a existat nicio „urâciune a pustiirii” în Templu în acel moment și nicio profanare comparabilă cu cea a lui Antioh al IV-lea Epifanes din 167 î.Hr., când acest conducător greco-sirian a interzis evreilor tot ce era evreiesc. Le-a interzis să se taie împrejur, le-a interzis să păstreze Sabatul și a sacrificat un porc în fața statuii zeului grecesc Zeus (Jupiter), pe care l-a pus în Templu. Sacrificarea unui porc pe altarul din Templu ca jertfă pentru un dumnezeu păgân a fost cea mai profundă profanare a Templului. Acesta a slujit zeilor omului, în loc să se închine singurului Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, Dumnezeul lui Israel.
Isus vede ceva întâmplându-se din nou în viitorul îndepărtat, iar aceasta în același „loc sfânt”. El nu spune despre Templu, ci despre Locul sfânt. Această expresie poate însemna „Templul”, dar poate însemna și locul pe care a fost construit Templul, adică Muntele Sion, în inima Ierusalimului.
Ce vrea sa spună Isus? Un nou Templu reînnoit și reconstruit, care va fi profanat încă o dată? Sau înseamnă că ceva va exista în “Locul Sfânt” – pe Muntele Templului, pe Muntele Sion pe care a fost construit Templul – ceva care este o urâciune și care, în Israel și în lumea întreagă, va duce la „un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi”?
Privind cele două moschei care sunt astăzi acolo, să însemne acest fapt că această „urâciune a pustiiri” este deja acolo, prezentă de secole? Nu trebuie neapărat să mai așteptăm până când se construiește un alt Templu acolo, care să fie din nou pângărit? O profanare care se va dezvolta din ce în ce mai mult și care, în cele din urmă, va duce la tot mai multe suferințe și necazuri, așa cum lumea nu a mai văzut sau trăit până acum și cum nici nu va mai experimenta din nou? Numai timpul va lămuri acest aspect.
preluare din cartea Semnele vremurilor, de Rev. Willem J.J. Glashouwer Președinte Christians for Israel International
