Am intrat într-un sezon nou, periculos, dar și cu mari promisiuni de seceriș pentru Domnul. Mai mult ca oricând, să ne rugăm pentru România. Voi, care aduceți aminte Domnului de ea, nu vă opriți deloc, până slava Domnului va inunda țara noastră.Așteptăm veștile Domnului, nu ale lumii, chiar dacă întuneric mare acoperă pamântul, slava Domnului răsăre peste cei ce se ridică acum în puterea tăriei Lui (Isaia 60:1-3).
Popor al Domnului, Domnul ne spune: PREGĂTIȚI-VĂ PENTRU SECERIȘ! Pregătiți uneltele, hambarele, lucrătorii. Nu vă mai certați pe drum! Secerătorii lucrează cât este zi – timp extins și intens. Fereastra Harului este încă deschisă peste noi- să ne grăbim sălucrăm cât este încă zi și se poate (Ioan 9:4). Nu e vreme de certuri de partide, de mândrie, competiție, ci de unitate, smerenie, compasiune, curaj, sacrificiu. Vin vremuri noi. Să strângem rândurile, popor al Domnului! Să ne pregătim de schimbările de atmosferă spirituală care vin, împreună cu judecăți ale Domnului. Să fim cei care așteaptă și grăbesc venirea zilei lui Dumnezeu (2 Petru 3:11-12).
2014- fiecare zi de vineri- chemare extinsă la post si rugăciune pentru România (Ioel 2:1, 15)!
-
Pentru Biserica Domnului din Romania
-
În 23 august 2014 s-au împlinit 70 de ani de la întoarcerea României spre comunism. Chiar dacă din decembrie 1989 țara a fost eliberată de sistemul comunist, influențele acestuia încă sunt prezente și se manifestă prin frică, manipulare, control, intimidare. Ca în Daniel 9:2-3, suntem chemați la un SEZON de POCĂINȚĂ pentru păcatele comise atât de poporul Domnului cât și de națiunea română care se numește creștina. În mod special luna septembrie este o lună a pocăinței. Să ne rugăm individual, în grupe de casă, în biserici, ca Domnul să ne ierte pacatele și să ne tămăduiască țara (2 Cronici 7:14), să ne elibereze de legăturile comunismului și România să intre în destinul pregătit de Domnul pentru noi.
-
Să-L chemăm pe Domnul Isus ca Izbăvitor al României. Să ne rugăm ca Domnul să ridice izbăvitori pentru națiunea noastră- oameni dupa inima Lui.
-
Septembrie este o lună a pocăinței pentru păcatele care au pătruns în Biserica Domnului – FA 3:19. Să ne rugăm pentru o pocăință reală a noastră, a creștinilor, de păcate care țin poporul lui Dumnezeu în condamnare, neputință, letargie (pocăință de dezbinare, invidie, gelozie, competiție, mândrie, trădare, iubire de bani, idolatrie, minciună, vorbire rea, bârfa, duh de judecatăși condamnare, egoism, nepăsare, rebeliune, inimi împărțite). Să ne rugăm pentru TREZIREA credincioșilor și pocăință reală (Apocalipsa 3:1-3).
-
Continuăm să ne rugăm pentru UNITATE și sfințire –este chemarea Domnului pentru Biserica Lui. Unitate în și între biserici, unitate în Trupul lui Cristos din România, să fim ziditori de spărturi. Fără unitate în Trupul lui Cristos, în vreme de seceriș, știind Cuvântul și implicațiile neascultării, creștinii se expun dreptei judecăți a Domnului. E vorba de sufletele a milioane de noi fii ai Împărăției pe care va trebui să-i primim cu dragoste, acceptare, compasiune.
-
Intensificarea vieții de rugăciune, pentru plinătatea Duhului Sfânt, pentru citirea și memorarea Scripturii pentru creștini. Cernerea continuă. Este vremea alegerii de a-L urma pe Domnul cu toata inimă (Ap 18:4), de a ne întoarce la dragostea dintâi. Să ne rugăm pentru revărsarea Duhului Sfânt peste Biserica din Romania (FA 2:17-18). Este un drum nou și fără sfințire, fără credință, dragoste și smerenie nu putem avansa.
-
Să ne rugăm pentru unitatea creștinilor din România în RUGĂCIUNEși ACȚIUNE pentru stăvilirea asaltului întunericului care se ridică (avorturi, homosexualitate, pornografie, trafic de carne vie, violență, ura, ucideri, corupție la nivel înalt care afectează națiunea). Să ne rugăm pentru ridicarea glasului liderilor creștini din bisericile tradiționale și evanghelice, în unitate împotriva acestor fărădelegi.
-
Ridicarea Bisericii la luptă spirituală împotriva puterilor întunericului și echiparea creștinilor pentru a deveni luptători eficienți în bătăliile spirituale.
-
EVANGHELIZARE ȘI MISIUNE- în Romania – în zone uscate (în special estul și sudul României). Intensificarea vestirii Evangheliei în țara noastra – să ne rugăm ca Domnul să scoata lucrători la secerișul cel mare. Să ne rugăm pentru slujitori radicali pentru Domnul, pentru biserici care să meargă corporativ în slujire, evanghelizare, ca bisericile să se focalizeze pe slujirea dincolo de ziduri și ca preocuparea pentru clădiriși confort să se transforme în preocupare pentru câștigarea sufletelor.
-
Să ne rugăm pentru principiile binecuvântăriiîn Împărăția lui Dumnezeu- pentru revelația zeciuielii, dărniciei, semănatului în lucrarea Domnului. Să ne rugăm ca inimile creștinilor să se dezlipească de bogățiile lumii (Hagai 1:4-9).
-
Extinderea impactului lucrărilor de media creștine în țara noastră (televiziuni, radiouri, internet). Este un an al mântuirii pentru mulți!
-
Familii – mântuirea întregii familii (soți,soții, copii), restaurarea relațiilor și unitate între soți, protecție, restaurarea relațiilor între generații (Maleahi 4:6), copii și tineri radicali pentru Cristos. Să ne rugăm pentru întoarcerea fiilor risipitori. Evanghelizarea copiilor și a adolescenților.Echiparea copiilor și tinerilor din biserici cu Cuvântul Domnului.
-
Biserica persecutată din lume. Să ne rugăm pentru creștinii persecutați din Irak, Siria, Egipt, Nigeria. Să ne rugăm pentru oprirea islamiștilor radicali care au ca scop omorârea creștinilor și a evreilor.
-
Pentru România- 2014 este un an de cotitură pentru țara noastră
-
Pe baza versetului 2 Cronici 7:14 și Daniel 9:5-19, să cerem iertare Domnului pentru păcatele românilor de azi şi ale înaintaşilor noştri pentru idolatrie şi pentru sângele vărsat pe teritoriul României, pentru păcate și fărădelegi care au înnegrit țara. Să cerem iertarea și mila Sa care biruie judecata! Să cerem curățire prin sângele Domnului Isus Cristos și vindecare pentru țara noastră.
-
Să ne rugăm pentru PACE și extinderea TREZIRII în România, pentru ca secerișul Domnului să fie strâns. Razboaiele aduc seceriș Satanei (morți premature a celor ce nu mai apucă să se împace cu Domnul, blocarea evanghelizărilor, distrugeri în Biserica).Vă reamintesc că Domnul a zis: țara noastră „ se va mărita iarași” (Isaia 62:4) – adică relația de legământ cu Mirele ceresc, Domnul Isus Cristos- trezirea României – DE TOATE VÂRSTELE – COPII ȘI TINERI.
-
Pacea și siguranța țării, pentru protecţia ei în interior și la granițe.Să ne rugăm pentru INTEGRITEATEA teritorială a țării. Protecție față de atacuri împotriva României: armate, teroriste, informatice, economice, media, sau la nivelul comunicațiilor.
-
Să ne rugăm pentru relaţiile internaționale ale României cu ţările vecine (în special Ungaria), cu EU, NATO și Rusia. Să ne rugăm pentru alinierea şi alianţele României în contextul actual. Să ne rugăm pentru oprirea tendințelor de a alinia România la axe de putere care nu ne sunt favorabile ca țară.
-
Să ne rugăm pentru implementarea deciziilor favorabile României luate la intâlnirea NATO de la începutul lunii septembrie. Să ne rugăm ca țara noastră să își mențină deschiderea pentru Israel. Să ne rugăm pentru strategii economice și strategii de apărare și de securitate națională care să fie inspirate de Domnul și să fie spre binele tării și al poporului român.
-
Să ne rugăm pentru oprirea formelor de neocomunism și autoritarism care se ridică în România.
-
Să ne rugăm pentru anihilarea oricaror manevre și provocări pregătite ca să destabilizeze Romania. Să ne rugăm pentru autoritățile statului Român, pentru decizii înțelepte, care să evite tensiuni inutile. Să ne rugăm ca luptele politice din perioada de campanie electorală să nu afecteze integritatea și pacea României.
-
Să ne rugăm ca planul de a suspenda președintele României în acest moment să fie oprit, pentru că aduce un pericol imens peste Romania. Să ne rugăm pentru PROTECȚIA României – la granițe și în interior. Sunt avertizări din partea Domnului cu privire la apariția unei stări de război în țară.
-
Noul președinte al României– să fie un om pregătit de Dumnezeu pentru România pentru acest nou sezon: un om integru, vertical, competent, cu dragoste de România și cu frică de Domnul. Să ne rugăm ca Voia lui Dumnezeu să se împlinească legat de viitorul președinte al României– ca omul ales de Domnul să iasă la lumină și să fie validat prin votul populației.
-
Să ne rugăm pentru nimicirea valului de minciună, amăgire, manipulare care a inundat țara prin canale media necreștine. Să ne rugăm pentru oprirea manipulărilor care se fac prin aceste unelte.
-
Parlamentul actual – frică de Domnul, să nu voteze legi care NU sunt în interesul țării. Să ne rugăm ca Domnul să le vorbească!Să ne rugăm pentru LEGI drepte prin care să fie stăvilit valul de întuneric din țara noastră. Să ne rugăm pentru parlamentarii români– să recunoască fundamentele creștine ale României și să le introducăîn legile țării.
-
Guvernul țării- frică de Domnul în acțiuni și decizii, măsuri economice și financiare coerente și favorabile tării, integritate și chibzuințăîn administrarea resurselor țării. Să ne rugăm pentru eliminarea oricăror forme de corupție la nivel guvernamental.
-
Relațiile dintre parlament, guvern și presedinte– pentru relații constructive, în favoarea intereselor României. Să ne rugăm pentru oprirea formelor de abuz de putere sau de uzurpare de autoritate.
-
Pentru protecția structurilor statului care trebuie să rămână în afara jocurilor politice (justiție, servicii de siguranțănațională,armată,poliție).
-
Să ne rugăm pentru Republica Moldova, ca Domnul să îi protejeze, în special pe romanii din Trasnistria.
-
Să ne rugăm pentru Ucraina, pentru pacea țării, pentru stingerea focarelor de război. Să ne rugăm pentru evreii din Ucraina– să poată pleca rapid în Israel.
-
Pentru expunerea și dezrădăcinarea corupției din țarăla nivele înalte, pentru stoparea deturnărilor de fonduri, pentru nimicirea caracatițelor financiare care sugrumă țara. Să ne rugăm pentru expunerea și dezrădăcinarea structurilor ascunse de putere plantate în zone vitale ale țării care afectează economia și stabilitatea tării. Să ne rugăm ca Domnul să dea pe față agende ascunse, planuri rele, oameni corupțiși să-i înlăture cu mână tare. Să ne rugăm pentru oprirea planurilor celui rău de slăbire a țării (coruptie, confuzie, planuri economice greșite sau incoerente, strategii greșite, legi nedrepte sau confuze, grupuri de interese care acționează ca nuclee de forță ce târăsc țara spre haos).
-
Să continuăm să ne rugăm pentru anihilarea planurilor și tacticilorcelui rău de învrăjbire și de divizare a locuitorilor țării (tensiuni interetnice și sociale).
-
Protecția și dezvoltarea infrastructurii din România și nimicirea corupției din aceste sectoare: autostrăzi, căi ferate, poduri mari, barajele și aeroporturile din România– protecție și dezvoltare. Portul Constanța să fie securizat, în administrare corectă ca obiectiv strategic național.
-
Să ne rugăm pentru siguranța energetică a țării, pentru noi resurse de energie pentru țara noastră. Să ne rugăm pentru protecția resurselor naturale ale țării (Roșia Montană, păduri, terenuri, zăcăminte) și pentru exploatarea lor în favoarea țării. Să ne rugăm ca proiectul de exploatare prin fragmentare a gazelor de șist care otravește pânza freatică a țării să fie oprit.
-
Să ne rugăm pentru binecuvântarea recoltelor, ca să fie hrană în țară. Să ne rugăm și pentru protecția resurselor de apă ale țării.
-
Să ne rugăm pentru protecția populației de epidemii și de calamități, pentru protecția României de furtuni distructive, de inundații, seceta sau fenomene meteo extreme, de cutremure mari sau activități vulcanice ( Psalmul 91 peste țara noastră).
-
ISRAEL – pentru protecție si binecuvântare, pentru a putea rezista la presiunile uriașe care se fac asupra acestei tări, pentru oprirea atacurilor armate și teroriste. Să ne rugăm pentru pacea și protecția Israelului, pentru pacea și nedivizarea Ierusalimului. Să ne rugăm pentru liderii lor – înțelepciune, protecție, călăuzirea Duhului Sfânt; să ne rugăm pentru trezire masivă în Israel. Să ne rugăm pentru întoarcerea evreilor în Israel, ca Domnul să-i convingă și să se poată desprinde din tările unde sunt. Să ne rugăm ca Domnul să-i întărească în aceste vremuri așa de grele pentru ei. Să trimitem cuvinte de binecuvântare peste ei prin rugaciuni.
Să ne rugăm pantru relaţiile României cu Israelul– ca România să fie o naţiune care stă de partea Israelului.
Domnul să vă binecuvânteze şi să binecuvânteze România si Israelul în 2014!