Căutarea unor răspunsuri
Dacă nu ştii ce cauţi, nu vei găsi niciodată. Dacă nu ştii ce faci, probabil că nu vei lucra bine.
Îmi amintesc şi acum un episod din timpul liceului, care s-a petrecut la ora de limba engleză. Nu am fost niciodată foarte bun la engleză – eram prea ocupat cu alte lucruri mai importante, cum ar fi fotbalul sau alergarea pe pistă. Era vineri după-masa şi urma să avem un meci important în aceeaşi seară. Vă daţi seama unde îmi era mintea.
După ce am împiedicat mingea să ajungă în careu, în strigătele asurzitoare ale mulţimii, m-am întors încetul cu încetul în sala de clasă. Profesoara vorbea despre „participiul prezent”.
Nu aveam nici o idee despre acea noţiune, care nu-mi suna deloc bine, ştiam însă că, dacă era „prezent”, fie că se referea la o situaţie curentă, fie la ceva prezent în încăpere.
„Dutch”, mi-a spus profesoara, observând, probabil, că fusesem cu mintea în altă parte, „poţi găsi participiul prezent”?
Nu ştiam unde să mă uit, pe podea, pe tavan sau pe fereastră. Încercând să par cât mai inocent, inteligent şi preocupat, m-am uitat în jurul clasei câteva secunde înainte de a răspunde: „Nu, doamnă, nu văd nicăieri nici un participiu. Dar, nu vă faceţi probleme, sunt sigur că va apărea de undeva”.
N-am mai aflat niciodată ce era acel participiu prezent, dar nu a fost un lucru chiar atât de rău sau de serios, pe cât mă gândeam eu, deoarece, la răspunsul meu, toţi au izbucnit în râs, ceea ce mi-a dat un sentiment de uşurare, ca să nu mai vorbim de pacea care s-a aşternut peste mintea profesoarei încurcate şi de ieşirea mea dintr-o situaţie care putea fi stânjenitoare.
Ce este atunci mijlocirea?
Ştiu că v-aţi gândit la rugăciune sau la ceva similar. Dar, tehnic vorbind, mijlocirea nu este deloc rugăciune. Rugăciunea de mijlocire este rugăciune. Mijlocirea este ceva ce o persoană poate face în rugăciune. Ceea ce am spus poate părea la fel de confuz ca şi participiul prezent, nu-i aşa?
Să ne gândim în felul următor: a cădea de acord nu este rugăciune, dar este o rugăciune în care se cade de acord. Credinţa nu este rugăciune, dar este o rugăciune a credinţei. O persoană nu poate fi foarte eficientă în rugăciunea de mijlocire, până nu înţelege conceptul de mijlocire, aşa cum o persoană nu se poate ruga o rugăciune de învoire, până nu înţelege ce înseamnă a cădea de acord.
Mai sunteţi cu mine?
Înainte de a defini mijlocirea – pentru a putea defini ulterior rugăciunea de mijlocire – nu vom da doar o definiţie literală, ci şi în următoarele contexte: (1) planul lui Dumnezeu pentru omenire de la Creaţie, (2) ieşirea din plan, prin Cădere şi (3) soluţia lui Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, vom analiza conceptul de mijlocire în acest cadru care ne va înlesni definirea lui. Prin aceasta vom realiza trei lucruri:
- Vom înţelege conceptul mijlocirii, pentru a putea înţelege rugăciunea de mijlocire.
- Aceasta ne va îngădui să vedem rolul lui Hristos, ca Mijlocitor. (Rugăciunea noastră de mijlocire va fi întotdeauna o extindere a lucrării Sale de mijlocire. Acest aspect este crucial şi va deveni din ce în ce mai clar, pe măsură ce înaintăm).
- Această cunoaştere te va face cea mai spirituală persoană din grupul tău de rugăciune.
Definirea mijlocirii
Să ne oprim în primul rând la conceptul literal al mijlocirii; apoi îl vom analiza în contextul păcatului originar din Eden.
Potrivit dicţionarului Webster, a mijloci înseamnă „a te poziţiona sau a te aşeza între; a acţiona între partide, pentru a reconcilia părţile care diferă sau discută în contradictoriu; a te interpune; a media sau a face mijlocire; mediere”.
Folosind aceeaşi sursă, a media înseamnă: „a te afla între două extreme; a te interpune între partide, în calitate de prieten egal; a negocia între persoane aflate în contradicţie, cu intenţia de a le împăca; a media pacea; mijlocire.
Vă rog să observaţi că aceşti termeni – între, a interpune, a reconcilia sunt în mare măsură sinonimi şi se definesc reciproc: medierea defineşte mijlocirea şi mijlocirea defineşte medierea.
După cum se poate vedea clar din aceste definiţii, conceptul de mijlocire poate fi sintetizat în următoarele expresii: mediere, a se interpune între două persoane, a pleda cauza altuia, a reprezenta o parte în faţa alteia în situaţii legale, fără a fi limitat de ele.
Mijlocirea se petrece zilnic în curţile judecătoreşti, unde avocaţii pledează pentru clienţii lor.
Mijlocirea se practică, de asemenea, zilnic în întâlnirile contractuale, unde notarii publici reprezintă o parte în faţa alteia.
Mijlocirea are loc zilnic în birouri şi întâlniri de afaceri, în timp ce secretarele sau alţi asociaţi reprezintă o parte sau alta. Până acum nimic spiritual.
Ea implică delegare, autoritate, reprezentare. După cum am discutat în capitolul precedent, a reprezenta înseamnă a prezenta încă o dată.
Cu câţiva ani în urmă, tata şi-a angajat un mijlocitor (pe care noi îl numim avocat) pentru a-l reprezenta într-un proces. Tata a fost oprit de un poliţist, a fost bătut destul de rău, în prezenţa mamei şi a surorii mele de trei ani, apoi a fost aruncat în închisoare. Poliţistul îl confundase cu altcineva, în timp ce tata se întorcea, de fapt, de la biserică spre casă, după ce predicase în acea seară, ceea ce a adăugat un plus de ironie nedreptăţii acelei încercări.
Avocatul nostru a intervenit între tata, judecător, celălalt avocat şi poliţist. El a ascultat plângerea, a adunat dovezi, a aflat ce dorea tata şi l-a reprezentat apoi în sala de judecată. A mediat bine, deoarece am câştigat.
Mijlocirea nu se practică numai la procese. Acesta este doar un exemplu. Orice reprezentare sau mediere între părţi înseamnă mijlocire.
Să reflectăm acum asupra acestui concept în lumina Creaţiei şi Căderii. Adam trebuia să-l reprezinte pe Dumnezeu pe planeta Pământ – prin a conduce, a guverna sau a domni pentru El. Dumnezeu i-a spus lui Adam ce dorea şi Adam urma să-L reprezinte pe pământ, fiind intermediarul, mijlocitorul sau mediatorul lui Dumnezeu pe pământ.
Hristos, ultimul mijlocitor
Adam, după cum ştim, a căzut şi Dumnezeu a trebuit să trimită un alt om, numit „ultimul Adam”, pentru a face ceea ce trebuia să facă primul Adam, adică să repare ceea ce stricase primul. Deci, Hristos a venit să-L reprezinte pe Dumnezeu pe pământ. El a devenit un mijlocitor sau un mediator între Dumnezeu şi umanitate, reprezentându-L.
Potrivit textului din Ioan 1:18, Isus ni L-a explicat pe Dumnezeu: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”. Cuvântul grec tradus prin „explicat” este exegeomai, de unde provine cuvântul „exeget”.
Aţi auzit, probabil, istorisirea despre copilului mic care picta ceva. Profesoara i-a zis: „Ce pictură interesantă! Spune-mi ceva despre ea”.
„Este o pictură a lui Dumnezeu”.
„Dar nimeni nu ştie cum arată Dumnezeu”.
„Vor şti, când voi termina”, a răspuns tânărul artist.
Isus a venit şi ne-a prezentat o imagine a lui Dumnezeu! Acum ştim cum arată.
Dar aceasta nu este singura direcţie a mijlocirii Sale. Există o mare ironie în faptul că omul, care ar fi trebuit să fie mijlocitorul, mediatorul şi reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, acum avea nevoie de altcineva care să medieze pentru el. Cel care a fost creat pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu pe pământ, avea acum nevoie de altcineva să-l reprezinte în faţa lui Dumnezeu. Hristos, desigur, a devenit reprezentantul, mijlocitorul şi mediatorul nostru, care nu doar că L-a descoperit pe Dumnezeu omului, ci l-a şi reprezentat pe om în faţa lui Dumnezeu. Acest Dumnezeu-om a devenit avocatul ambelor părţi!
El este ultimul şi unicul intermediar. El este „Apostolul [Dumnezeu pentru rasa umană] şi Marele Preot [omenirea în faţa lui Dumnezeu] al mărturisirii noastre” (Evrei 3:1). El este marele mijlocitor, despre care vorbeşte Iov, aflat între cer şi pământ, cu o mână pe Dumnezeu şi cu cealaltă pe capul umanităţii (vezi Iov 9:32,33).
Puteţi cuprinde imaginea cu privirea? Mijlocirea lui Hristos, dacă ar fi să păstrăm înţelesul literal, n-a constat într-o rugăciune pe care a înălţat-o, ci în lucrarea de mediere pe care a făcut-o.
Isus nu se roagă pentru noi; El mijloceşte pentru ca noi să ne putem ruga. Aceasta se înţelege prin expresia „a cere în numele Său”.
Sper că sunteţi pregătiţi pentru aceasta: Nu cred că mijlocirea care i se atribuie Lui acum în ceruri, în beneficiul nostru, este rugăciune. Desigur, se referă la lucrarea Sa de mediere (vezi 1 Tim. 2:5), la faptul că este Avocatul nostru înaintea Tatălui (vezi 1 Ioan 2:1), lucrează ca reprezentant al nostru, garantându-ne accesul la Tatăl şi la beneficiile răscumpărării.
De fapt, în Ioan 16:26, nu se afirmă că Isus va cere Tatălui lucruri pentru noi în locul nostru: „În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.” Ce face Isus când mijloceşte pentru noi? Mediază, se interpune între noi şi Dumnezeu, nu ca să şteargă învinuirile, cum a făcut când ne-a răscumpărat de păcat, ci ca să ne prezinte pe fiecare neprihăniţi în faţa Tatălui, ca făcând parte din familia Lui.
Când mă apropii de tron, El este întotdeauna acolo, spunând ceva de felul acesta: „Tată, Dutch este aici şi îţi vorbeşte. El nu vine pe baza meritelor sau a neprihănirii sale, ci bazându-se pe Mine. E aici în numele Meu. Sunt sigur că-ţi aminteşti că am stat între Tine şi Dutch, deschizându-i calea spre Tine. Acum, el are ceva de spus”.
După aceea poţi auzi răspunsul Tatălui: „Bineînţeles, îmi amintesc, Fiule. Tu l-ai făcut unul dintre ai Noştri. Deoarece vine prin Tine, Dutch este întotdeauna binevenit aici”. Apoi, privind spre mine îmi spune: „Apropie-te cu curaj de tronul Meu, fiule, şi fă-ţi cunoscută cererea”.
Isus nu se roagă pentru noi; mijloceşte pentru ca noi să ne putem ruga. Aceasta se înţelege prin expresia „a cere în numele Său”.
Să analizăm încă un aspect al mijlocirii lui Hristos în contextul Căderii. Omenirea a avut nevoie, după Cădere, de două aspecte esenţiale: de cineva care să „stea între” ea şi Dumnezeu, pentru împăcarea ei cu Dumnezeu; şi de cineva care să „stea între” ea şi Satan, pentru a o separa de el. Primul aspect implică o unificare, al doilea o dezbinare. Primul a restabilit domnia, celălalt a distrus-o. Această lucrare de mijlocire avea două laturi, de care atât Isus, cât şi noi, aveam nevoie. Ca mijlocitor-mediator, El s-a aşezat între Dumnezeu şi umanitate, împăcându-ne cu Tatăl; apoi s-a interpus între Satan şi umanitate, rupând lanţurile lui Satan. Aceasta a fost lucrarea de răscumpărare a mijlocirii şi este completă. Prin urmare, în sensul legal al răscumpărării umanităţii, Hristos este singurul, unicul mijlocitor, conform pasajului din 1 Tim. 2:5: „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”.
Această revelaţie subliniază faptul că rugăciunile noastre de mijlocire sunt întotdeauna o extindere a lucrării Sale de mijlocire.
De ce este atât de important acest fapt? Pentru că Dumnezeu nu va onora o altă mijlocire, decât pe aceea a lui Hristos, iar această înţelegere va face rugăciunile noastre de mijlocire infinit mai puternice.
Să ne întoarcem la conversaţia noastră din sala tronului. Mă aflu acolo, cerându-i Tatălui să-şi reverse mila asupra oamenilor din Tibet şi să-i salveze. Tatăl mi-ar putea răspunde: „Cum pot să fac un asemenea lucru? Sunt păcătoşi. Se închină dumnezeilor străini, cu alte cuvinte lui Satan. Şi, pe deasupra, nici nu vor să-i salvez, niciodată nu mi-au cerut-o”.
La acestea eu Îi răspund: „Deoarece Isus a mijlocit sau a mediat pentru ei, Tată, eu îţi cer acest lucru bazându-mă pe ceea ce a făcut El. Isus are nevoie de un om pe pământ care să ceară în numele Lui, deoarece acum se află în ceruri. Deci, după cum m-a învăţat El, îţi cer ca Împărăţia Ta să vină şi ca voia Ta să se facă în Tibet. Îţi cer să trimiţi acolo câţiva lucrători şi o fac pentru Hristos şi prin Hristos, bazându-mă în întregime pe lucrarea sa răscumpărătoare”.
Iar Tatăl îmi răspunde: „BUN RĂSPUNS! L-ai auzit, Gavril? Ce mai aştepţi?”
Distribuitori pentru Dumnezeu
Când spun că rugăciunile de mijlocire sunt o extindere a lucrării Sale de mijlocire, vreau să pun accentul pe distribuire şi nu pe producere. Noi nu trebuie să producem nimic – reconciliere, eliberare, victorie etc. – ci mai degrabă trebuie să le distribuim, aşa cum au făcut ucenicii cu pâinile şi peştii (vezi Mat. 14:17-19). Chemarea şi funcţia noastră nu este de a-L înlocui pe Dumnezeu, ci de a elibera puterea Lui. Aceasta înlătură intimidarea şi ne încurajează, deoarece ştim că:
- Producătorul vrea să distribuie prin noi;
- Mijlocitorul vrea să mijlocească prin noi;
- Mediatorul vrea să medieze prin noi;
- Reprezentantul vrea să reprezinte prin noi;
- Intermediarul vrea să se interpună între părţi prin noi;
- Cel Victorios doreşte să-şi aducă victoria prin noi;
- Slujitorul reconcilierii ne-a încredinţat slujba împăcării (vezi 2 Cor. 5:18,19). Acum Îl reprezentăm în lucrarea Sa de reprezentare. Dumnezeu continuă să-Şi întrupeze scopurile răscumpărătoare în vieţi omeneşti.
Nu noi îi eliberăm pe oameni, noi nu reconciliem pe nimeni cu Dumnezeu, nu noi suntem aceia care biruim duşmanul. Lucrarea este deja împlinită. Reconcilierea este completă. Eliberarea şi victoria sunt desăvârşite. Salvarea şi mijlocirea sunt perfecte! Terminate! Sfârşite! Ce uşurare! Şi totuşi…
Trebuie să cerem manifestarea şi aplicarea acestor lucruri. În lumina celor spuse până acum, daţi-mi voie să dau următoarea definiţie biblică a rugăciunii de mijlocire: Rugăciunea de mijlocire este o extindere a lucrării lui Isus prin Trupul Său, biserica, prin care ne poziţionăm între Dumnezeu şi umanitate, cu scopul de a o reconcilia cu El, sau între Satan şi umanitate, în scopul aplicării victoriei de pe Calvar.
Hristos are nevoie de oameni pe pământ care să-L reprezinte, aşa cum a făcut Tatăl. Omul Tatălui a fost Isus, iar oamenii lui Isus suntem noi, Biserica. El a spus: „… Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21).
Conceptul trimiterii este important şi cuprinde adevărul de care am vorbit. Un reprezentant este un „trimis”. Cei trimişi au autoritate, atâta timp cât Îl reprezintă pe Cel ce i-a trimis, iar accentul se pune pe Cel care trimite şi nu pe cel trimis. Crearea condiţiilor şi a abilităţilor necesare aplicării mandatului sunt în întregime responsabilitatea Celui care trimite şi nu a celui trimis. De exemplu, un ambasador care reprezintă o naţiune într-o altă naţiune este o persoană delegată. El nu are nici o autoritate proprie, ci este investit să reprezinte autoritatea naţiunii care îl trimite.
Isus a fost trimis şi de aceea El a primit autoritate de la Tatăl care L-a trimis. În evanghelia după Ioan se repetă de patruzeci de ori faptul esenţial că Isus a fost trimis de Tatăl, iar de aici decurge faptul că nu îşi îndeplinea propriile Sale lucrări, ci ale Tatălui care L-a trimis (vez1 Ioan 14:10).
Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce ne priveşte. Autoritatea noastră vine din faptul că suntem trimişi, reprezentanţi ai lui Isus. Atâta timp cât acţionăm în această calitate, acţionăm în autoritatea lui Hristos. Şi, de fapt, nu noi facem acele lucrări, ci El.
Permiteţi-mi să vă ilustrez acest lucru. În 1977, în timp ce mă rugam cu privire la o călătorie pe care urma să o fac în Guatemala, am auzit cuvintele: În această excursie, să-L reprezinţi pe Isus înaintea oamenilor.
La început n-am luat în considerare vocea, gândindu-mă că era un duh rău care încerca să mă înşele, dar mai târziu am auzit-o din nou, de data aceasta chiar şi mai lămurit: Fii vocea Sa, mâinile Sale, picioarele Sale. Fă ceea ce ştii că ar face El, dacă ar fi în trup. Reprezintă-L.
Dintr-o dată am înţeles. Nu urma să mă reprezint pe mine sau confesiunea cu care lucram. În acelaşi fel în care Isus L-a reprezentat pe Tatăl – vorbind cuvintele Sale şi făcând lucrările Sale – eu urma să-L reprezint pe Isus. Şi dacă am crezut cu adevărat că funcţionam în această calitate de ambasador sau de trimis, atunci puteam vedea clar că nu era vorba de autoritatea sau de abilitatea mea, ci de a lui Hristos. Eu pur şi simplu Îl reprezentam pe El şi ceea ce a făcut deja.
Isus din Galileea a devenit Isus din Guatemala
Odată ajuns în Guatemala, am călătorit cu o echipă într-un sat uitat de lume, departe de orice oraş modern, unde nu exista lumină electrică, instalaţii de apă şi canal sau telefoane. Scopul nostru era de a construi adăposturi pentru ţăranii ale căror case de chirpici fuseseră distruse în urma devastatorului cutremur de pământ din anul 1976, care omorâse 30.000 de oameni şi lăsase 1.000.000 fără adăpost. Adusesem materiale cu noi şi, în timpul zilei, construiam căsuţe cu o singură încăpere. Serile obişnuiam să ţinem servicii în centrul satului, predicând Evanghelia lui Isus Hristos, explicându-le că dragostea Lui ne-a motivat să ne petrecem timpul şi să ne cheltuim banii şi energia pentru a-i ajuta.
În prima săptămână foarte puţini oameni au venit la Hristos. Oamenii ascultau, dar nu răspundeau în nici un fel.
În ultima seară a călătoriei urma să predic, când un membru al echipei noastre a început să-mi povestească ceea ce a văzut împreună cu alţi câţiva oameni, la celălalt capăt al satului: o fetiţă, de vreo şase, şapte ani, care era legată de un copac.
Fără a le veni să-şi creadă ochilor, au întrebat familia care locuia acolo: „De ce este legată această fetiţă de copac?” Era evident că trăia în curtea din spate, aproape ca un câine, murdară, singură şi fără ajutor.
„Este nebună” au răspuns părinţii ei. „Nu putem s-o ţinem în frâu. Se răneşte pe ea şi pe toţi cei din jur, iar dacă vrem s-o imobilizăm, fuge. Nu avem altceva de făcut, decât s-o ţinem aici, legată.”
Simţeam că mi se rupe inima, în timp ce prietenul meu îmi împărtăşea ce văzuse. Imaginea ei a continuat să-mi rămână imprimată în minte, fără să pot face abstracţie de ea nici în momentul în care a început slujba. La câteva minute după începerea mesajului meu ţinut pe o platformă mobilă, sub lumina stelelor, am auzit aceeaşi voce care mi se adresase înainte de călătorie, spunându-mi: Anunţă-i că te vei ruga pentru micuţa fetiţă nebună care se află legată de copac, în partea cealaltă a satului. Spune-le că o vei face în numele acestui Isus pe care L-ai predicat. Arată-le că, prin El, vei zdrobi puterile răului care o stăpânesc – în aşa fel încât, atunci când va fi liberă şi normală, să poată recunoaşte cu toţii că ceea ce predici tu este adevărat. Astfel, vor putea crede că Isus pe care Îl predici este Cel care afirmi că este.
Am reacţionat cu teamă la vocea care îmi vorbea în inimă şi tremurând, am întrebat: „CE-AI SPUS?”
Aceleaşi instrucţiuni.
Fiind un om al credinţei, am întrebat: Care este planul B?
Răzvrătire şi eşec, a fost răspunsul. Îţi aminteşti ce ţi-am spus la începutul călătoriei? Reprezintă-L pe Isus.
Credinţa a început să crească în interiorul meu. Accentul nu se pune pe mine în această situaţie, m-am gândit, ci pe Acela care m-a trimis. Eu nu sunt decât purtătorul Său de cuvânt, punând în practică ceea ce El a făcut deja. El a împlinit lucrarea de izbăvire a acestei fetiţe; rugăciunile mele eliberează doar lucrarea, eu nu sunt decât cel care distribuie ceea ce El a făcut deja. Fii curajos, trimisule, şi pune în aplicare victoria!
Având o nouă asigurare lăuntrică, am început să le împărtăşesc oamenilor ceea ce aveam de gând să fac. Când am menţionat situaţia fetiţei, toţi au dat din cap, în semn că ştiau despre cine era vorba. Când, însă, au auzit ce am de gând să fac, curiozitatea lor s-a transformat în uimire. Apoi m-am rugat.
Viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna, în acel sătuc din Guatemala, sub lumina lunii, înconjurat de o mână de oameni.
Isus a ieşit din locul Său ascuns. A devenit viu şi real. Relevant… Suficient… Accesibil! Un Isus „ascuns” a reuşit să răzbată din păienjenişul teologiei. Un Isus al trecutului a devenit un Isus al prezentului şi al veşniciei. Isus din Galileea a devenit Isus din Guatemala.
Şi un alt plan s-a desfăşurat sub ochii mei, un nou concept a ieşit la iveală – Isus împreună cu mine.
Modelul ceresc
Pentru prima dată am înţeles modelul ceresc: Isus este Victorios – noi suntem cei care aducem victoria; Isus este Răscumpărătorul – noi suntem cei care dăm răscumpărarea mai departe; Isus este Capul – noi suntem Trupul.
Da, El a eliberat acea fetiţă.
Satul s-a întors la Hristos.
Isus a biruit prin printr-un trimis al Său.
Deci parteneriatul continuă – Dumnezeu şi oamenii, iar principiul corect este hotărâtor: rugăciunile mele de mijlocire eliberează lucrarea terminată de mijlocire a lui Hristos.
Lucrarea Sa împuterniceşte rugăciunile mele – rugăciunile mele eliberează lucrarea Sa.
Rugăciunile mele le extind pe ale Sale – rugăciunile Sale pun în aplicare rugăciunile mele.
Rugăciunile mele le activează pe ale Sale – rugăciunile Sale le validează pe ale mele.
În lucrările Împărăţiei, nu ne aflăm în departamentul de producţie, ci în acela de distribuţie. Şi este o MARE diferenţă. El este generatorul. Noi suntem distribuitorii.
Purtătorii slavei Sale oglindesc măreţia Lui
Cred că slava Sa face din noi colaboratorii Săi. Voi ce credeţi? Eu cred că Hristos este plin de măreţie şi doreşte să purtăm şi noi slava Sa. Slujitori umili, oglindind măreţia Sa. Mai mult decât biruitori! Hristos şi creştinii Săi care schimbă lumea.
Sunt pretutindeni atâţia oameni răniţi, „legaţi de copaci”. Poate cu unii lucrezi iar alţii stau peste drum de tine. Unii poate tocmai te-au servit la magazin sau într-un restaurant, în timp ce alţii sunt legaţi de alcool, droguri, bani, afectaţi de abuzuri, chinuiţi de pofte. Alţii au experimentat respingere sau visuri destrămate. Da, începi să înţelegi.
Planul A vizează supranaturalul şi oamenii obişnuiţi, ca tine şi ca mine, care (1) cred din toată inima în victoria de pe Calvar – fiind convinşi că a fost completă şi definitivă şi (2) îşi asumă rolul de trimişi, ambasadori şi reprezentanţi autorizaţi ai Celui Victorios. Provocarea noastră nu constă atât de mult în a elibera, ci în a ne încrede în Eliberator; nu în a vindeca, ci în a ne încrede în Vindecător.
Planul B este irosirea Crucii; a-l lăsa pe cel chinuit în chinul lui; a striga prin tăcerea ta: „Nu mai este nici o speranţă!”; a-L auzi pe Tatăl spunând: „M-am uitat printre ei, dar n-am găsit nici unul”; apoi pe Fiul strigând: „Lucrătorii! Unde sunt lucrătorii?”
Trezeşte-te Biserică! Dezleagă-ţi semenii! Haideţi să le spunem că există un Dumnezeu căruia Îi pasă. Să-L reprezentăm – să mediem – să mijlocim!
„Poate găsi cineva participantul prezent?”
Întrebări
- Definiţi mijlocirea şi rugăciunea de mijlocire. Care este diferenţa? De ce este atât de importantă?
- Ce legătură există între mijlocire şi mediere?
- Puteţi explica ce am vrut să spun prin cuvintele Hristos a fost mijlocitorul, iar rugăciunile noastre sunt o extindere a lucrării Sale?
- Explicaţi cele două aspecte ale mijlocirii lui Hristos – reconcilierea şi separarea – raportând-o la cele două nevoi ale umanităţii, apărute în urma Căderii.
- Care este semnificaţia termenului „trimis”?
- Cunoaşteţi pe cineva legat de un „copac”? Ajutaţi-l.