Curs Rugăciunea de mijlocire – 6 – ACCESUL INTERZIS

Bariere protectoare

„Accesul interzis. Cei care încalcă proprietatea privată vor fi aranjaţi” (Trespassers will be violated).

Obişnuiam să râd de fiecare dată când treceam cu maşina pe lângă acest semn. Era o pancartă de metal făcută de profesionişti, lângă un oraş al statului Oklahoma (nu-i menţionez numele) pe care o puteai citi cu uşurinţă şi în timpul nopţii pentru că literele erau fluorescente. Dar cei care au scris-o erau cam derutaţi şi în loc să scrie „Cei care încalcă proprietatea vor fi pedepsiţi” au scris „Cei care încalcă proprietatea vor fi aranjaţi”.

Sper că era doar o greşeală. Sau poate nu era o greşeală. Poate că în oraşul cu pricina legea era să bată  persoanele care nu o respectau, în loc să le dea în judecată. Am hotărât să nu mă interesez.

Există un aspect al mijlocirii care are de-a face cu protecţia, mă refer la barierele de protecţie, la afişarea în duh a unor mesaje de felul: „Accesul interzis, Satan. Cei care încalcă proprietatea vor fi aranjaţi”.

În capitolul nouăsprezece din Iosua, cuvântul paga (mijlocire) este folosit de mai multe ori. Pasajul descrie mărimea şi graniţele fiecărui trib al lui Israel şi este tradus în diferite moduri, cu sensul de „ajuns”, „atins”, „îngrădit” şi „încercuit”. În traducerea Spirit-Filled Bible, cuvântul paga, folosit în context, denumeşte dimensiunea până la care se extinde o graniţă.

Nu vă surprinde faptul că termenul folosit pentru mijlocire, paga, este tradus şi prin „graniţă”? Mie mi se pare logic faptul că perimetrele de protecţie sunt legate de rugăciune. Vreau să afirm cu tărie: Noi PUTEM zidi bariere de protecţie în jurul nostru şi al altora prin mijlocire. Ce bine e să ştii că acest adevăr este chiar inerent înţelesului acestui termen!

Mulţi creştini cred că protecţia de accidente, distrugeri, capcane şi asalturi satanice etc., este automată pentru creştini – şi că nu facem nimic pentru a o cauza – fiind bazată doar pe suveranitatea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu vrea să ne protejeze de aceste lucruri, o face; când alege să n-o facă, le permite.

Conform acestei credinţe, faptul de a fi sau nu protejat se datorează în întregime lui Dumnezeu. Cei care aderă la această învăţătură cred că unui creştin nu i se poate întâmpla nici un lucru care nu este îngăduit de Dumnezeu.

Alţii merg chiar mai departe, spunând că protecţia este valabilă pentru oricine, nu numai pentru creştini. Ei cred că Dumnezeu are controlul fiecărei situaţii de pe pământ.

Faptul că Dumnezeu nu are control direct asupra oricărui eveniment care are loc pe pământ se observă în lucruri simple:

  • El nu a decis vreodată ca o persoană să fie violată sau abuzată;
  • n-a dorit niciodată ca cei nevinovaţi să sufere;
  • niciodată n-ar ucide, jefui sau comite genocid rasial şi o mie de alte lucruri.

Principii guvernatoare

Putem afla dacă Dumnezeu controlează sau nu în mod direct fiecare eveniment din viaţa creştinului, prin cunoaşterea legilor de bază ale semănatului şi seceratului, cauzei şi efectului, responsabilităţii individuale şi voinţei libere, care continuă să-şi menţină valabilitatea şi după venirea noastră la Hristos. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt însoţite de condiţii – principii guvernatoare. Cele mai multe, dacă nu toate, implică responsabilitate din partea noastră. Nici protecţia nu face excepţie.

Celor mai mulţi dintre noi nu ne place aceasta, deoarece ne ameninţă şi într-un fel ne slăbeşte imaginea pe care ne-am format-o  despre Dumnezeu, implicând sensul că El nu are control total asupra fiecărui lucru. Majoritatea oamenilor sunt foarte ofensaţi dacă se afirmă că eşecul în a primi protecţie, provizii, vindecare, un răspuns la o rugăciune sau orice altceva din partea lui Dumnezeu ar putea fi din vina lor.

Înţeleg modul în care ne-ar putea ameninţa o asemenea afirmaţie, dar nu înţeleg de ce suntem ofensaţi. Pretinde cineva perfecţiunea? Nu vom mai cădea fiecare dintre noi, din când în când? Atunci, de ce suntem ofensaţi când ni se sugerează că aceste imperfecţiuni şi eşecuri s-ar putea să ne împiedice?

De ce ne opunem învăţăturii care spune că necredinţa ne împiedică să primim ceva, când Biblia afirmă adesea că dacă credem şi nu ne îndoim vom primi ceea ce cerem (vezi Matei 17:20, 21:21; Marcu 11:22-24; Iacov 1:6-7)?

De ce suntem ofensaţi când se subînţelege că avem lipsuri din cauza incapacităţii noastre de a persevera, când Biblia ne spune că „prin credinţă şi răbdare moştenim promisiunile” (Evr. 6 :12)?

De ce suntem confuzi sau ne supărăm când ni se sugerează că neascultarea într-o anumită privinţă a produs un eşec, când Biblia afirmă clar că vom mânca roadele cele mai bune ale ţării numai dacă le dorim şi suntem „ascultători” (Isa. 1:19)?

Un procent de 80 % din cei care se consideră născuţi din nou nu dau zeciuială, deschizându-se în acest fel blestemului, totuşi se simt ofensaţi când cineva le spune că lipsa lor de resurse poate fi din vina lor (vezi Mal. 3:8-12).

Nu iertăm şi totuşi avem pretenţia ca Dumnezeu să ne audă şi să ne asculte rugăciunile (vezi Marcu 11: 25,26).

Adesea, nu mâncăm cum trebuie, nu facem exerciţii fizice şi facem tot felul de abuzuri faţă de trupurile noastre, dând apoi vina pe Dumnezeu pentru bolile noastre.

Nu  ne  creştem  copiii cum trebuie, apoi suntem ofensaţi când ni se spune că răzvrătirea lor ni s-ar putea datora nouă (vezi Deut. 6:7; Prov. 22:6).

Nu rămânem în Hristos şi în Cuvântul Său, totuşi dăm vina pe „voia lui Dumnezeu”, când cerem „ce dorim noi” şi nu se întâmplă (Ioan 15:7).

Ştim că credinţa vine în urma auzirii şi meditării asupra Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Romani 10:17), dar cei mai mulţi dintre noi fac foarte puţin în această privinţă. Iar dacă cineva ne-ar sugera că promisiunea nu s-a împlinit din cauza necredinţei, am deveni foarte iritaţi.

Scriptura ne învaţă că cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic va trăi împlinirea promisiunilor de protecţie din Psalmul 91… că cel care poartă armura şi scutul credinţei va contracara săgeţile arzătoare ale celui rău (Efeseni 6:13-18)… că Satan dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită, şi că eu trebuie să mă împotrivesc lui (vezi 1 Petru 5:8; Iacov 4:7)… iar dacă cineva îndrăzneşte să susţină că lipsa de protecţie mi se datorează, sunt ofensat. Ce-mi puteţi spune despre voi?

Nu vreau să se înţeleagă că Dumnezeu nu ne permite niciodată să trecem prin dificultăţi, că toate problemele noastre sunt din cauza neascultării şi  că  toate  rugăciunile la care n-am primit răspuns se datorează necredinţei, ci faptul că multe din eşecurile şi dificultăţile prin care trecem sunt din vina noastră, şi nu din a lui Dumnezeu; că şi noi avem un rol în a ne asigura protecţia şi alte resurse cereşti.

Să înlăturăm teama, nesiguranţa şi tendinţa de a ne simţi ofensaţi. Să acceptăm faptul că Scripturile sunt pline de principii care implică responsabilitate din partea noastră, care trebuie împlinite, pentru a beneficia de promisiunile lui Dumnezeu, fără ca prin aceasta să anulăm harul şi să promovăm mântuirea prin fapte. Harul nu anulează asumarea „responsabilităţii” noastre. Să ne dăm seama că dragostea lui Dumnezeu este necondiţionată, însă favoarea şi binecuvântările Sale nu sunt.

Să ne scuturăm de lene, automulţumire şi apatie, fără a nega posibilitatea de a mai cădea din când în când şi fără a ne simţi condamnaţi, când se întâmplă.

Aşezarea barierelor prin rugăciune

Dacă încă mai doriţi să continuaţi această carte, după o asemenea disertaţie – să revenim la tema protecţiei. Aţi înţeles, probabil, că aceasta nu ne este asigurată automat, doar prin faptul că suntem creştini, ci implică din partea noastră o serie de lucruri, dintre care aş menţiona aşezarea barierelor (paga) de protecţie prin rugăciune.

Am auzit un lucrător din Forth Worth, Texas, relatând povestea unui pastor care primise cu câţiva ani în urmă protecţie divină, ca urmare a ridicării unor ziduri sau bariere de protecţie prin rugăciune (paga). Acest pastor îşi formase obiceiul de a începe fiecare zi cu o oră de rugăciune.

Cu toate acestea, într-o zi, a simţit o călăuzire puternică din partea Duhului Sfânt de a-şi continua rugăciunea, şi a făcut-o pentru încă o oră. După două ore a simţit nevoia să continue, şi a perseverat încă o oră, cerând protecţia şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru acea zi şi pentru alte lucruri. Apoi a simţit că-şi poate încheia rugăciunea.

În acea seară, pe când tăia iarba, a simţit ceva aruncându-se în mod repetat la piciorul său. Când s-a uitat în jos, a văzut un şarpe cu clopoţei zvârcolindu-se şi încercând să-l atace, dar nu putea, ci se rostogolea în mod repetat de pe piciorul lui.

De ce a trebuit să se roage mai mult în acea dimineaţă? Ce făcea, de fapt? Printre altele, aşeza „bariere” de protecţie prin rugăciune – paga.

Unii ar putea spune, bineînţeles, că Dumnezeu n-are nevoie de trei ore de rugăciune, pentru a proteja pe cineva de muşcătura unui şarpe. Şi sunt de acord. Într-adevăr, n-a avut „nevoie” nici de şapte zile de mărşăluire în jurul Ierihonului, pentru a dărâma zidul, dar a ales s-o facă în modul acela. Nu a „trebuit” să scuipe în ochii unei persoane ca să o vindece, dar a făcut-o cu o anumită ocazie. De ce ne cere să facem anumite lucruri, nu ştim, dar e cert că ascultarea este cheia. Dacă El spune „trei ore” atunci exact atât va dura.

A sta sub ocrotirea Celui Atotputernic

Consecvenţa este întotdeauna o cheie, când ne referim la rugăciunea pentru protecţie. Trebuie să „stăm” sub ocrotirea Celui Atotputernic, să „locuim” la umbra Celui Preaînalt (Ps. 91:1). Isus a echivalat locul „secret” al rugăciunii cu odăiţa din Matei 6:6. Cuvântul „a sta” din Psalmul 91:1 este yashab care înseamnă „a rămâne sau a locui; a stărui în prezenţa lui Dumnezeu”. Ideea este că rugăciunea trebuie să devină un mod de viaţă, nu numai o activitate făcută din când în când. Trebuie să ne zidim casa la umbra Celui Preaînalt. Pentru mulţi credincioşi rugăciunea este prea sporadică, pentru a putea construi bariere de protecţie solide.

Rugăciunea este asemenea Cuvântului lui Dumnezeu – nu putem citi astăzi suficient pentru întreaga săptămână.

Cuvântul „a locui” din acelaşi verset este luwn şi înseamnă, printre altele „a-ţi petrece noaptea”. Haideţi să citim versetul în felul acesta: „Cel ce rămâne sub ocrotirea Celui Preaînalt şi îşi petrece noaptea la umbra Celui Atotputernic”. Cu alte cuvinte, rugăciunea este asemenea Cuvântului lui Dumnezeu, nu putem citi astăzi suficient pentru întreaga săptămână. Aşa cum ne luăm „pâinea cea de toate zilele” sau mana, trebuie să ajungem zilnic în prezenţa lui Dumnezeu şi, dacă se poate, „să ne petrecem chiar şi noaptea” acolo. Consecvenţa este cheia.

Am ascultat mărturia unui lucrător din Eaton, Ohio, despre protecţia lui Dumnezeu experimentată de el în timpul celui de al doilea război mondial. Se afla pe un vapor şi se ruga zilnic, împreună cu alţi câţiva marinari, pentru protecţia lor şi a vasului. Ce făceau ei de fapt? Clădeau bariere (paga) de protecţie.

„Într-o bătălie”, a povestit el, „duşmanul a aruncat o bombă pe punte. Aceasta, în loc să explodeze, spre marea uimire a tuturor, a ricoşat în apă, ca o minge de cauciuc!” Pastorul a continuat prin a povesti cum vaporul a fost cruţat în chip miraculos în toate bătăliile.

Perioade potrivite pentru rugăciune

Bariere de Protecţie! Trecerea interzisă! Viaţă sub ocrotirea lui Dumnezeu!

Acest aspect al mijlocirii nu este ceva ce trebuie făcut în general pentru familiile noastre şi pentru persoanele la care ţinem. Sunt perioade specifice, în care Duhul Sfânt ne pune în gardă cu privire la situaţii particulare, care necesită rugăciune de protecţie. Acestea sunt numite în Scriptură perioade kairos.

Există două sensuri în greacă pentru „perioadă”. Primul, chronos, se referă la timp în general, la o perioadă în care se întreprinde ceva. Celalalt înţeles, kairos, este timpul strategic sau „timpul potrivit”, timpul oportun pentru îndeplinirea unei acţiuni.

O uşă deschisă a oportunităţii, un atac în timp de război, bine plănuit, ar fi timpul kairos. Acesta indică faptul că cineva se află în pericol, în punctul de a fi atacat de Satan.

Pentru timp în general, se foloseşte termenul chronos.

Biblia vorbeşte despre ispite bine planificate (kairos) (vezi Luca 4:13; 8:13), deşi pot avea loc şi atacuri întâmplătoare – se întâmplă ca o persoană să se afle în locul nepotrivit, la ceasul nepotrivit – dar acestea sunt bine plănuite, în spaţiu şi timp. Ele necesită din partea noastră o continuă stare de alertă, atât cu privire la noi, cât şi cu privire la alţii. Am simţit îndemnul Duhului Sfânt de a mă ruga pentru indivizi, şi mai ales pentru credincioşi de curând veniţi la Hristos, cunoscând faptul că era vremea ispitirii – kairos – pentru ei. Aceasta s-a întâmplat şi în Luca 22:31,32, când Isus a mijlocit pentru ca Petru să nu-şi piardă credinţa în urma lepădării sale de Hristos şi a funcţionat.

Era posibil ca unii, care s-au lepădat de Hristos, să n-o fi făcut, dacă cineva ar fi mijlocit pentru ei?

Scriptura ne informează, de asemenea, de o strategie planificată de persecuţie (vezi Fapte 12:1; 19:23), menită să descurajeze, să distragă, sau, în cazuri extreme, să distrugă. Aceste atacuri ale lui Satan au fost programate în perioadele cele mai fructuoase de reînnoire şi succes ale Bisericii Primare, dar au eşuat.

Este posibil să se evite persecuţia împotriva Bisericii printr-o activitate vigilentă de mijlocire?

Adesea uităm îndemnul de a nu ne bizui pe propria înţelepciune şi eşuăm în a recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu în lucrarea de mijlocire (vezi Prov. 3: 5-6). Nu aşteptăm până auzim vocea Duhului Sfânt, de cele mai multe ori spre propria noastră înfrângere. Uităm că „n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui” (Efes. 6:12) şi că „armele cu care ne luptăm nu sunt supuse firii pământeşti” (2 Cor. 10:4). Ne este atât de teamă să nu punem un accent exagerat pe prezenţa demonică, încât devenim inconştienţi de ea, iar încercarea forţată de a găsi linia de mijloc ne face, până la urmă, să ne pierdem echilibrul.

Efeseni 6:18 ne spune, în contextul luptei spirituale, să „veghem în tot felul de cereri şi rugăciuni pentru toţi sfinţii” şi „să ne rugăm în toată vremea (kairos) în Duhul”. Nu se referă la timpul fizic, deoarece în acest caz s-ar folosi termenul chronos, ci la anumite perioade strategice (kairos). Cu alte cuvinte, ne aflăm în război şi dacă suntem vigilenţi, El ne va avertiza de atacuri bine plănuite ale duşmanului (kairos), pentru a crea o graniţă (paga) de protecţie prin rugăciune.

Kairos, un timp pentru Paga

Într-o dimineaţă, cu câţiva ani în urmă, mă rugam, şi Domnul mi-a dat o imagine mentală pe care unii ar numi-o viziune. Însă, indiferent de numele ei, am văzut ceva: un şarpe cu clopoţei încolăcit  pe  piciorul  tatălui  meu. Mi s-a părut un prilej kairos şi mi-am petrecut aproximativ cincisprezece minute în rugăciune sinceră pentru protecţia sa, până ce m-am simţit eliberat de povară.

În ziua următoare acesta m-a sunat – se afla în Florida, iar eu eram în Texas – şi mi-a spus: „Niciodată n-o să ghiceşti ce mi s-a întâmplat ieri. Jodie (mama mea vitregă) s-a dus în spate, la şopron. Înainte de a intra, ca de obicei, a împins uşa, s-a oprit şi a privit în jos. Acolo se afla un şarpe cu clopoţei încolăcit. S-a îndepărtat cu atenţie, a venit după mine şi l-am omorât.”

„Ştiu”, i-am răspuns eu.

„De unde ştii?”, m-a întrebat el surprins.

„Am fost înştiinţat în duh” i-am răspuns, „şi m-am rugat pentru protecţia ta. Mi-o datorezi.” (Nu i-am spus chiar aşa, că mi-o datorează, m-am comportat cu smerenie, zicând ceva de genul „Laudă Domnului!” sau „Laudă lui Isus”, ştiţi cum spunem noi!)

Ce s-a întâmplat în momentul în care mă rugam pentru el? Ridicam bariere (paga) de protecţie în jurul lui şi a lui Jodie.

Cum am făcut-o? L-am rugat pe Tatăl să-i protejeze, am legat orice încercare a Satanei de a le face rău, am citat un verset sau două din Scriptură despre protecţie, apoi m-am rugat în Duhul.

O membră a bisericii noastre din Colorado Springs, Gail Mummert, ne-a împărtăşit această remarcabilă mărturie despre protecţie petrecută într-un moment kairos în Lancaster, Texas:

Pe când conduceam spre casă pe o vreme ameninţătoare, soţul meu, Gene, a deschis radioul pentru a asculta ştirile locale. Norii negri începuseră să se apropie, dar, după ce am ajuns acasă, situaţia a părut să se liniştească pe moment.

La scurtă vreme, însă, vântul a început să bată cu putere. Copacii se îndoiau, iar pereţii casei au început să trepideze. Ferestrele vibrau, iar gheaţa cădea pe parbrizul maşinii.

„Veniţi în hol şi închideţi uşile” a strigat soţul meu! „Luaţi perne, pături şi o lanternă”.

„Nana, sunt speriat”, a strigat nepoţelul nostru de cinci ani, William.

„Isus ne va purta de grijă. Nu te teme”, i-am spus eu.

Dintr-o dată sirenele au început să răsune în orăşel. Pereţii au început să se clatine, de parcă erau ancoraţi în neant. „Dacă aceasta nu este o tornadă, atunci precis suntem pe aproape” a strigat Gene, în timp ce fugea prin hol.

„Daţi-vă mâinile şi staţi pe podea” am spus eu.

„Vă  iubesc”, ne-a spus Gene, în timp ce ne înconjura cu pături şi perne, protejându-ne cu trupul său şi îmbrăţişându-ne.

Un vânt năvalnic se năpustea în jurul nostru, aspirându-ne. „Rugaţi-vă. Continuaţi să vă rugaţi” a spus el.

„Dumnezeule mare, ajută-ne!” strigam noi.

Explozie!

Ferestrele s-au clătinat, geamurile au zburat pretutindeni. O altă explozie. Pereţii au căzut înăuntru. Dărâmăturile zburau prin aer, ca săgeţile în căutarea ţintei.

„Isus, ajută-ne! Tu eşti Salvatorul nostru! Tu eşti Regele!” am strigat. M-am uitat în jur – tavanul stătea să cadă peste noi. O scară s-a izbit de spatele soţului meu.

„Acum începeţi să-L lăudaţi” a strigat Gene concurând cu vântul năpraznic. Următoarea rafală a fost şi mai puternică. Nu mai puteam face nimic. Numai El ne mai putea ajuta. Totul părea de necontrolat, dar cunoşteam suveranitatea lui Dumnezeu. Ştiam că ne aflam la un pas de moarte, dar cu toate acestea spuneam: „Îţi mulţumim, Isuse! Îţi mulţumim, Doamne!”

Dintr-o dată am fost inundată de o pace nemărginită şi o voce tandră mi-a vorbit astfel: „Ţi-am auzit strigătul după ajutor. Am coborât cerurile la voi. Nu contează ce se întâmplă în jur, sunt aici ca să  vă protejez”. Era ca şi cum ne-ar fi înconjurat cu braţele Sale. Ştiam că nu ni se va întâmpla nimic.

Tornada s-a terminat. Ploaia se revărsa peste noi cu o forţă pe care nu o mai experimentasem vreodată. Eram în siguranţă. „Bunico, văd cerul”, a strigat micul William.

„William, aceasta este pentru că a dispărut acoperişul. Probabil n-o să mai rămână nici pereţii”, l-a informat Gene.

„Sunt atât de mulţumitoare că n-am păţit nimic” a spus fiica noastră, Wendy.  „Isus ne-a protejat, nu-i aşa?” Deşi eram îngropaţi sub tone de dărâmături şi aveam în păr bucăţi de sticlă şi izolaţie, eram bine. Aveam doar câteva zgârieturi.

Deşi în acea tornadă devastatoare au murit câţiva oameni şi mulţi alţii au fost răniţi, braţele veşnice ale Domnului au protejat familia Mummert. În acest context putem într-adevăr vorbi de bariere de protecţie.

Gail a avut privilegiul să împărtăşească această întâmplare ziarului The Dallas Morning News. Ziarul a tipărit chiar şi mărturia ei despre protecţia Domnului.

Am avut o prietenă în Dallas care a primit în urmă cu câţiva ani un răspuns interesant la o rugăciune înălţată într-o situaţie kairos. Plecase dimineaţa devreme să-şi viziteze fiul şi nora. Fiul lucra în schimbul de noapte, iar soţia şi mama s-au hotărât să petreacă puţin timp împreună, până se întorcea el. Deoarece timpul trecea, iar fiul nu mai sosea, mama a început să se simtă împovărată. Ceva nu părea în regulă.

Gândindu-se că poate se mai află la serviciu, au sunat acolo. „Nu este aici”, au răspuns cei de acolo, „a plecat deja”.

Devenind din ce în ce mai alarmată, mama a spus: „Sunt îngrijorată. Să mergem cu maşina spre locul lui de muncă”.

Ea a presupus că fiul ei se află pe drumul de întoarcere, având în vedere că plecase doar cu câteva momente înainte de telefonul lor. Dar Domnul le îndruma până şi în această decizie, deşi acesta nu se afla încă în pericol. Duhul Sfânt ştia că urma să apară un moment kairos în viaţa acestui tânăr, şi El dorea ca mama lui să fie de faţă.

În vreme ce mama şi nora conduceau spre serviciul lui, lângă o parcare destul de aglomerată din Dallas, l-au văzut venind din cealaltă direcţie pe motocicletă, cu o viteză de 70-80 de kilometri pe oră. În timp ce se uitau la el, acesta a adormit şi a virat în afara şoselei, s-a lovit în curbă şi a zburat cam 15 metri prin aer. Nici măcar nu purta cască de protecţie.

În timp ce băiatul zbura prin aer, mama se ruga: „Isuse, protejează-mi fiul!” A continuat să se roage şi în timp ce s-au întors ca să ajungă în dreptul lui. Deja se adunase o mulţime de oameni în jurul lui care doreau să constate ce se întâmplase.

Şi au descoperit un miracol! Nici o zgârietură – nici un os rupt, nici o rană exterioară sau vreo problemă internă. Doar un om buimăcit care nu pricepea ce i s-a întâmplat.

Paga avusese loc… Kairos paga se întâmplase! Bariere de protecţie. O mamă care a simţit îndemnul Duhului Sfânt şi s-a aflat în locul potrivit la timpul potrivit.

Aceasta înseamnă, oare, că eşti de condamnat, dacă nu te-ai aflat de faţă în rugăciune, când cineva pe care l-ai iubit a avut un accident, a suferit o pierdere sau a murit?  Bineînţeles că nu. Dacă ne-am juca acest joc de-a v-aţi ascunselea, am înnebuni cu toţii. Aceasta vrea doar să spună că trebuie să fim vigilenţi, iar când Duhul Sfânt ne avertizează, trebuie să răspundem prin rugăciune – ridicând bariere de protecţie.

Am ascultat un lector de la Christ for the Nations din Dallas, Texas, relatând o altă povestire interesantă care nu a implicat doar un moment kairos, ci un întreg sezon kairos de înălţare a barierelor (paga) de protecţie.

El avusese un vis care se repeta, şi pe care l-a considerat o serioasă avertizare din partea Domnului, cu privire la fiica lui căsătorită, care se afla pe moarte. În vis nu i s-a arătat motivul morţii ei iminente, dar a simţit că Satan avea un plan bine chibzuit de a-i curma viaţa. Pentru a nu o alarma, i-a împărtăşit doar ginerelui său temerile pe care le avea, şi au început zilnic să mijlocească (paga) pentru siguranţa ei, ridicând aceste bariere de protecţie în jurul ei.

Acest lucrător mărturiseşte cum, de câteva ori pe zi – în timp ce lucra, îşi conducea maşina, umbla, sau îşi amintea – lega acest plan al Satanei care urma să curme viaţa fiicei lui. „Cum proceda?” ar putea întreba unii. „Ce ar fi putut spune?” Probabil ceva de felul:

  • „Tată, o aduc pe fiica mea la Tine”. Aceasta creează o „întâlnire” (paga) cu Dumnezeu.
  • „Îţi cer să o protejezi de orice capcană a Satanei. Tu ai spus că ne vei elibera de „laţul vânătorului” (vezi Ps. 91:3). Aceasta înseamnă să înalţi „ziduri” (paga) de protecţie.
  • „Îţi mulţumesc că mi-ai dat această povară de rugăciune ca s-o ridic şi să îndepărtez de la ea (nasa) această sentinţă de moarte”. Aceasta înseamnă să iei povara sau slăbiciunea altcuiva „asupra ta” (paga).
  • „Satan, leg acest plan al tău şi zdrobesc orice legătură pe care o ai cu această situaţie. Armele făurite de tine împotriva ei nu vor prospera şi tu nu îi vei lua viaţa”. Aceasta înseamnă a „confrunta” (paga) duşmanul pentru a-i anihila lucrările.
  • „Fac aceasta în numele lui Isus!” Şi ne bazăm toate rugăciunile pe lucrarea terminată a lui Hristos. Aceasta înseamnă a-L reprezenta pe El… administrând ceea ce El a îndeplinit… punând în aplicare victoria Sa.

După o lună de mijlocire zilnică – amintiţi-vă, că am vorbit de un sezon kairos – fiica sa a primit o promovare la serviciu. O dată cu aceasta, avea nevoie de o nouă asigurare pe viaţă care necesita un examen medical.

Într-un anumit punct al cercetărilor medicale, după ce i se luase o mostră de sânge, un doctor a întrebat-o îngrozit:  „doamnă, ce s-a întâmplat în dieta dumneavoastră? Nu putem găsi nici urmă de potasiu! Ar trebui să fiţi deja moartă. Nu există nici o explicaţie raţională că vă mai aflaţi în viaţă. Când o persoană are această deficienţă, se simte în general bine, dar apoi moare subit. Trebuie să vă internăm imediat la spital pentru a completa necesarul de potasiu în organism”.

Bineînţeles că a trăit, dar a trebuit să ţină câteva săptămâni un regim ciudat, în care putea mânca numai unul sau două feluri de mâncare. Deşi nu era nici o explicaţie plauzibilă pentru supravieţuirea ei, cunoaştem explicaţia spirituală: fusese ridicată o barieră (paga) de protecţie în duh prin rugăciune.

La umbra Celui Atotputernic. Nu vă apropiaţi!

Poate unul din cele mai uimitoare exemple de mijlocire în perioade kairos din viaţa mea a avut loc într-una din călătoriile mele în Guatemala. Mă număram printre cei 40 – 45 oameni care au călătorit într-un ţinut îndepărtat pe Râul Passion în Jungla Peten. Misiunea noastră era de a zidi o clinică şi o staţie de-a lungul râului. Pe lângă construcţia celor două clădiri, mai şi predicam prin satele din apropiere.

A fost o călătorie uimitoare, în care am mâncat carne de maimuţă, şarpe boa şi am omorât în tabără tarantule uriaşe, un scorpion de nouă inci şi un şarpe coral. Am fost atacat şi de furnici care, spre marea noastră surprindere, şi-au găsit refugiul în adăpostul în care stăteam şi dormeam, după ce mergeam toată noaptea în susul râului. Am zburat în avioane vechi şi şubrede, de armată, şi am aterizat pe câmpuri de pe care trebuiau alungate caprele înainte de sosirea noastră. (Nici unul din aceste detalii nu are nimic de-a face cu rugăciunea, dar vă ajută să vedeţi cât am fost de bravi şi cât de mult am suferit pentru cauza lui Hristos).

Liderul nostru, Hap Brooks, m-a îndemnat să dau tonul cântecelor în timpul călătoriilor în susul şi în josul râului. El prefera cântecul „Este bine să trăieşti pentru Domnul”. De asemenea, m-a pus să strig ca Tarzan, ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit, ecoul strigătului meu răzbătea în jungla care se întindea de cealaltă parte a râului, în auzul sătenilor care stăteau pe maluri. Bineînţeles că neauzind niciodată de Tarzan, nu se arătau teribil de impresionaţi – expresia feţei lor părea a spune „cine mai este şi acest idiot?” Aceasta până când au început să apară animalele din junglă afişând aceeaşi expresie. (Bineînţeles, nici aceasta n-are nimic de-a face cu rugăciunea, dar vă poate arăta cât de mult mă chinuia talentul).

Să ne întoarcem la scopul istorisirii. Înainte de a pleca în junglă, ne-am petrecut prima noapte (de vineri) în oraşul Guatemala, capitala Guatemalei. Cu luni înainte aranjasem prin agenţia de transport aerian din Guatemala ca plecarea noastră în junglă să aibă loc în următoarea zi, dar, când am ajuns sâmbăta după-masa la aeroport,  am fost informaţi că şi-au schimbat planurile şi că ne vor amâna zborul cu o zi.

Simţind că este important să se respecte programul iniţial şi pentru că ne rămăsese doar puţin timp să ne îndeplinim misiunea, liderii au insistat timp de trei ore să se onoreze aranjamentul iniţial.

„Nu”, a spus managerul într-o engleză stricată, „vă vom lua mâine”.

„Dar aţi fost de acord cu luni în urmă s-o faceţi astăzi”, am argumentat noi.

„Nu avem nici un pilot la dispoziţie”, au contracarat ei.

„Găsiţi unul”, am pledat noi.

„De ce vă grăbiţi atât de tare? Bucuraţi-vă de acest oraş” ne-au încurajat ei.

Şi aşa au decurs lucrurile timp de trei ore. Am intrat şi am ieşit din birouri, ne-am întâlnit cu mai mulţi funcţionari, iar în cele din urmă, unul dintre ei a început să dea din mâini şi să spună: „Bine, vă luăm acum! Urcaţi-vă repede în avion!”

Ne-am grăbit spre avion, aruncându-ne de-a valma bagajele şi uneltele, cu gândul ca nu cumva să se răzgândească.

În aceeaşi noapte, după ce ne îndepărtasem vreo 400 de kilometri, a avut loc un cutremur uriaş în oraşul Guatemala care a ucis 30 000 oameni în 34 de secunde! Dacă am mai fi rămas în oraş încă o noapte – cum au dorit cei de la compania aeriană – unii dintre noi ar fi fost omorâţi, iar alţii răniţi. Ştim aceasta cu siguranţă, pentru că la reîntoarcerea în oraş am văzut clădirea în care am stat în noaptea dinaintea cutremurului –  şi unde am mai fi rămas şi în continuare, dacă nu am fi plecat în acea sâmbătă – paturile fiind rupte de traverse.

Legătura între întâmplarea descrisă şi subiectul nostru este aceea că un mijlocitor din biserica noastră locală, din Ohio, a primit un îndemn foarte puternic de a se ruga în cea de a doua zi a călătoriei noastre. Timp de trei ore, ea a mijlocit intens pentru noi. Puteţi ghici care erau acele ore? Cele trei în care liderii noştri au negociat cu funcţionarii de la compania aeriană.

N-am fi avut de unde să ştim că vieţile noastre erau în pericol, dacă am mai fi stat încă o noapte în oraşul Guatemala, dar Dumnezeu a ştiut.  Nici persoana care s-a rugat pentru noi n-a ştiut, a simţit doar o mare povară şi un îndemn de a se ruga. Se afla într-o stare de alertă, conform textului din Efeseni 6:18, a perceput timpul kairos şi, fără nici o îndoială, a creat protecţia şi intervenţia pe care le-am experimentat.

Există o viaţă la adăpostul Domnului, dar nu este automată pentru credincioşi. Deşi ni se promite protecţia de duşmanii noştri, avem un rol bine definit de jucat în aceasta, atât în ce ne priveşte, cât şi în ce-i priveşte pe alţii. Mijlocitorul discerne vremurile şi nu lasă nimic în virtutea sorţii, înălţând semnale pe care toate forţele iadului să le poată vedea: „La umbra Celui Atotputernic. Nu vă apropiaţi!”

Întrebări

  1. Care este legătura dintre paga şi protecţie?
  2. Este protecţia asigurată de la sine, pentru creştini? Este tot ce ni se întâmplă îngăduit de Dumnezeu sau acţiunile şi rugăciunile noastre au un rol în asigurarea protecţiei? Explicaţi.
  3. Comentaţi cu privire la consecvenţa în rugăciune, având în vedere rolul pe care aceasta îl joacă în asigurarea protecţiei.
  4. Explicaţi diferenţa dintre chronos şi kairos şi felul în care se raportează aceşti termeni la mijlocire.
  5. Aţi amplasat în ultima vreme indicatoare cu „Trecerea interzisă”?

Leave a Reply