„Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1:30-33)
Totul a început cu chemarea lui Avraam, relatată în Geneza 12:1-3. Acesta este legământul principal pe care Dumnezeu l-a făcut cu strămoșul Israelului și, practic, piatra de temelie a tuturor legămintelor care au urmat. Toate celelalte legăminte făcute cu Israel sunt o extensie a acestui prim legământ: „Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”.
Dumnezeu folosește în mod explicit cuvintele „Te voi” de șase ori în acest pasaj! O țară promisă, o națiune și o binecuvântare care, în cele din urmă, va ajunge în întreaga lume.
Ce putem spune despre arabi/ palestinieni și alți străini care locuiesc în țara promisă? Au și ei drepturi biblice? Este remarcabil ceea ce spune Ezechiel în această privință: „Ţara aceasta o veţi împărţi între voi, după seminţiile lui Israel. O veţi împărţi însă ca moştenire prin sorţi între voi şi între străinii care vor locui în mijlocul vostru, acei străini care vor naşte copii în mijlocul vostru. Pe aceştia îi veţi privi ca pe nişte băştinaşi între copiii lui Israel. Ei să aibă moştenirea prin sorţi împreună cu voi între seminţiile lui Israel. Străinului îi veţi da moştenirea lui în seminţia în care va locui, zice Domnul Dumnezeu” (Ezechiel 47:21-23).
Țara aceasta aparţine Israelului. În acest stat evreu, care aparține celor 12 seminții ale lui Israel, străinii (cum ar fi arabii și palestinienii) care au trăit acolo de generații, pot deține copaci, case, terenuri, etc. Ei au drepturi civile în Israel și, prin urmare, drepturi ale omului. Cu toate acestea, ei trebuie să respecte legile statului Israel, iar guvernul israelian trebuie, la rândul său, să le respecte drepturile umanitare.
Stabilirea unui stat palestinian independent pe pământul pe care Domnul l-a promis Israelului este, dintr-o perspectivă biblică, ceva exagerat. În cel mai bun caz se poate coexista pașnic în statul evreiesc și capitala sa, Ierusalimul nedivizat.
Noi așteptăm venirea adevăratului Prinț al păcii, care va domni din Ierusalim, și a cărui domnie nu va avea sfârșit, așa cum îngerul Gabriel a promis Mariei, mama lui Isus.
Mica 5: 4-5: „El Se va înfăţişa şi va cârmui cu puterea Domnului şi cu măreţia Numelui Domnului Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului. El va fi pacea noastră! Când va veni asirianul în ţara noastră şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului.”
Adevărata pace va veni odată cu venirea adevăratului Prinț al păcii și nu doar pentru evrei și palestinieni, ci pentru întreaga lume.
preluare din cartea Semnele vremurilor, de Rev. Willem J.J. Glashouwer Președinte Christians for Israel International
