„Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare… I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.” (Apocalipsa 13:1-2, 7)
Liderul final se va proclama prinț al păcii. Cuvântul grecesc „anti” are două sensuri: „în loc de” și „împotrivă”. Anticrist înseamnă un hristos în locul și împotriva adevăratului Hristos. Un salvator în locul adevăratului Mântuitor. Un mesia fals în locul și împotriva adevăratului Mesia. În cele din urmă, el va apărea ca fiind cel mai crud dictator, care nu ezită să folosească toate mijloacele de putere pentru a-și impune „Pax Romana” = „Pacea Lumii” la nivel global, prin eliminarea unor grupuri mici, care nu vor urma exemplul lui, mișcări și grupuri de rezistență spirituală, cum sunt evreii și creștinii, oamenii credincioși în Biblie.
Astfel de grupuri, indiferent dacă sunt evrei sau creștini, în cele din urmă nu vor fi tolerați. Până atunci, puterea islamului militant va fi deja învinsă. Vor exista mari slogane politice în acest imperiu final al omului. Unul pentru toți și toți pentru unul! Unitate in diversitate! Libertate, egalitate și fraternitate. Pâine și circ! Prosperitate pentru toți! O societate fără clasă! Asistență medicală gratuită și venit de bază pentru toți. Puterea poporului! Democrația condusă de un geniu care acționează ca președinte al lumii. Toate problemele vor fi rezolvate! Nu va mai exista o poluare la nivel mondial! Vor fi surse nesfârșite de energie; armate și polițiști puternici ai Națiunilor Unite, care vor stinge tot ce amenință această pace la nivel mondial. Toate religiile vor fi egale. Pace pe pământ pentru toți oamenii cu bunăvoință!
Creștinismul în Europa și în alte părți ale lumii, organizat în structura Consiliului Mondial al Bisericilor, se transformă încet, dar sigur, într-o unitate multiformă. Iar relația cu Biserica Romano-Catolică va fi, în cele din urmă, una foarte bună. Ortodoxia răsăriteană și anglicanii se adună deja împreună, în timp ce bisericile evanghelice și penticostale apreciază relațiile bune cu această structură religioasă mondială. Relația cu iudaismul și islamul – și, de asemenea, cu alte religii mondiale – este îmbunătățită prin conferințe interconfesionale. O lume unită are nevoie de o religie mondială unită, nu-i așa? Unitate în diversitate, dar nimeni nu va putea pretinde că deține adevărul.
Femeia – care este numită „prostituată” în Apocalipsa – stă pe o fiară, spune Ioan în Apocalipsa 17:3. Așa au stat întotdeauna lucrurile cu marile dictaturi. Puterea politică și puterea spirituală merg mână în mână. Prostituata, sistemul religios al vremurilor de pe urmă, conspiră cu noii conducători. Conducătorii politici conștientizează foarte bine că numai atunci când inimile poporului pot fi atinse prin noile lor idei politice, își vor putea exercita puterea absolută, nelimitată și nestingherită. Hitler avea nevoie de „concordatul” cu Biserica Romano-Catolică și cu protestanții luterani din Germania pentru a-și putea dezvolta stăpânirea la o dictatură completă și absolută.
Tratatul german „Reichskonkordat”, numit și Concordatul de la Roma, este un concordat între Sfântul Scaun și Reichul german. Acesta a fost semnat la 20 iulie 1933 de cardinalul secretar de stat Eugenio Pacelli, în numele Papei Pius al XI-lea și al lui Franz von Papen, în numele președintelui Paul von Hindenburg.
De teama comunismului, Cardinalul Pacelli și nunțiul Cesare Orsenigo au exercitat presiuni asupra politicienilor ca să nu intre în coaliții cu liberalii și social-democrații. În schimb, cooperarea trebuia încheiată cu cetățenii germani protestanți și cu … socialiștii naționaliști. Această părere era în contradicție cu opinia celorlalți episcopi germani, care considerau doctrina nazistă incompatibilă cu doctrina catolică. Acest fapt a fost înregistrat într-o declarație emisă la data de 30 septembrie 1930.
După preluarea puterii, această declarație a devenit de neconceput. Pentru a preveni problemele cu guvernul nazist, această declarație a fost, astfel, abandonată. Un alt argument important al susținătorilor a fost că, prin concordat, biserica își va păstra o parte din autonomie și ar putea (în cerc închis) să rămână critică în privința guvernului nazist. Cu acest concordat, guvernul nazist a promis că nu se va atinge de Biserica Catolică din Germania.
Acesta este doar un exemplu din istorie. Ar putea fi date multe alte exemple ale aceluiași principiu din vremurile Revoluției Franceze sau din Revoluția Comunistă. Puterea religioasă și puterea politică merg mână în mână, iar în final vor face asta la scară mondială.
preluare din cartea Semnele vremurilor, de Rev. Willem J.J. Glashouwer Președinte Christians for Israel International
