„Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime.”
(Faptele apostolilor 3:17-21)
În limba greacă, cuvântul pentru “lume” din acest pasaj este “aioon”, ceea ce înseamnă “această epocă, această fază” prin care trece istoria lumii, această parte a istoriei lumii. Mai întâi, principiul morții, care domnea în creație de la început, trebuia să fie biruit. Moartea care, în principiu, a stăpânit pământul de la căderea omului în păcat. „Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii” (Romani 8:22); „Căci firea a fost supusă deşertăciunii [entropie] – nu de voie, ci din pricina Celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:20-21).
Cum a intrat “moartea” în această lume? Moartea a intrat în lume din cauza păcatului lui Adam. Biblia numește “moartea” plata păcatului. Când Adam a căzut, “păcatul” a intrat în această lume. Iar din cauza “păcatului”, Dumnezeu a decis să lase ca “moartea” să intre în viața omului, care, astfel, a devenit o ființă muritoare. Însă “moartea” nu a intrat doar în viața omului, ci în întreaga creație, care suferă din cauza păcatului omului.
Nu este o linie ascendentă pe care o observăm în natură, o evoluție dominantă a creației – totul devenind din ce în ce mai bun, trecând de la primitiv la paradis – ci o linie descendentă, o linie de moarte și dispariție – de la ordine la haos. Moartea domnește asupra creației, ca rezultat al păcatului omului. Cu greu ne putem imagina cum ar fi arătat totul dacă omul ar fi ascultat de Dumnezeu. Chiar astăzi, dacă oamenii ar asculta Cuvântul lui Dumnezeu, Tora, cele 10 porunci de aur ale Sale și îndrumările sale pentru viață – atunci pământul ar fi un loc mult mai plăcut în care să trăim, în ciuda păcatului. O creație frumoasă suferă din cauza noastră. Continuăm să poluăm pământul și să epuizăm resursele naturale. Nu lăsăm nimic pentru copiii și nepoții noștri. Violența domnește pe pământ. Nu putem da vina pe Dumnezeu. Omul face totul de unul singur, distrugând creația bună a lui Dumnezeu. Fie ca Împărăția lui Dumnezeu, pacea și neprihănirea Lui, precum și reînnoirea tuturor lucrurilor să vină cât mai repede!
Totuși, momentul crucial a avut deja loc în istorie: Hristos a murit și, mai mult, a înviat din morți! Capul de pod al victoriei este stabilit. Din acel moment, lucrurile vor deveni complet diferite. Mai întâi într-o formă ascunsă, în inimile poporului Său, în Biserica Sa, prin Duhul Sfânt. După această etapă, totul va deveni vizibil și public când Isus va veni în slavă pentru a face toate lucrurile vizibile și cu totul noi și pentru a institui Împărăția Sa peste tot în lume.
Apostolul Petru, cu multă anticipare și nerăbdare, așteaptă acest lucru. În ultima sa scrisoare, el ne scrie: „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă” (2 Petru 3:3-6).
Așadar, Dumnezeul Atotputernic a intervenit deja în istorie prin aducerea potopului pe pământ, distrugând omenirea și animalele. Acest lucru se va întâmpla din nou, în viitor, dar nu prin apă, ci prin foc. Apostolul Petru continuă și spune: „Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:7-13).
preluare din cartea Semnele vremurilor, de Rev. Willem J.J. Glashouwer Președinte Christians for Israel International
